Atunci când am cel mai mult de lucru, atunci îmi vine să scriu, deși zile la rând deschid această pagină și nu pot să scot mai mult de trei cuvinte. Acest lucru spune multe despre mine. Unul din ele ar fi că nu pot să fac ceva ce mi-am pus în scop fără să fiu forțată de altceva, mai dificil. Spre exemplu, aveam în scop să scriu ceva luna aceasta. Nu am reușit să fac acest lucru până nu mi-am pus în scop să învăț pentru examene. Prindeți firul, nu?
În general, țin la principiile mele. Dacă am decis că voi avea o atitudine negativă față de cineva/ ceva, nu prea obișnuiesc să-mi schimb părerea peste noapte. Nu contează dacă, din senin, cineva/ ceva capătă o importanță sporită pentru existența mea, sau dacă aș putea profita enorm pe urma la cineva/ ceva. E stupid să nu profiți cât mai mult oportunitățile pe care ți le oferă viața, evident, și sunt mulți cei care consideră alegerea mea drept alogică, plină de aroganță, plină de ură, dar prefer să rămân integră părerilor și gândirii mele. Totuși, gândirea mea dă greș foarte des, sunt conștientă de acest lucru, de aceea prefer să analizez situația de o mie de ori înainte de a face o alegere. Astfel, sunt sigură că alegerea mea e 99 la sută bine-formată și argumentată, ca să nu spun "corectă". Iar acel 1% este excepția care confirmă regula.
Având această introducere, care nu are nici o legătură cu ce urmează să scriu, mi-am amintit că mai voiam să scriu despre cineva. Voi povesti o situație ipotetică, în care îmi voi expune părerea fără să divulg identitatea acestui prieten/ acestei prietene al meu/ a mea. Numele lui/ ei va fi Kusuri, cuvânt japonez cu semnificație.
Kusuri face o facultate de ceva timp. O facultate care-i aduce foarte multe bătăi de cap. Adică, mult mai multe decât ar fi normal. O explicație a acestui fenomen ar fi că fie nu-i place, fie a fost subminat de un părinte mult prea ambițios și orb la nevoile și posibilitățile intelectuale ale copilului său. Din câte am auzit, îi place...
De această situație nu sunt conștientă numai eu, dar tot cercul de prieteni și cunoscuți al lui Kusuri. Fiecare, la rândul său, a încercat să-i sugereze, mai mult sau mai puțin discret, că poate ar fi trebuit să facă altă alegere, sau că ar fi timpul să renunțe și să urmeze o cale mai realistă, mai ușoară și cu mai multe oportunități. Există posiblitatea ca noi toți să fi greșit. Poate nimeni din noi nu-l înțelege pe Kusuri și nu-l cunoaște cu adevărat. Poate Kusuri e un geniu nedescoperit, iar noi nu facem decât să punem pariuri pe la spate despre cât de prost își va face meseria. Kusuri, însă, continuă să urmeze visul părinților săi, cu speranța că poate-poate se va descurca cumva. Poate Kusuri, în adâncul sufletului, înțelege toate mesajele noastre directe sau indirecte referitoare la ceea cu ce se ocupă el, dar nu acceptă să-i frîngem aripile.
Cu toată sinceritatea mea, sper, din adâncul sufletului... să ne fi înșelat. Că de nu... e jale.
No comments:
Post a Comment