Virtual Home Sweet Home

Banalităţi lipsă

2012-01-28T16:32:00.000+02:00

Na, chinuiţi-vă să-mi înţelegeţi scrisul.

Spre Eurovision cu troleubuzu'!

2012-01-20T22:05:00.001+02:00

Ca de obicei, pe la începutul anului, începe preselecţia pentru Eurovision. Nu am prea am urmărit cine pretinde anul acesta să cânte pe scena de la Baku, că sunt vreo 50 în total şi mi-a fost lene, DAR, fiţi atenţi aici, am dat peste acest fenomen...
Sasha Bognibov are deja ceva timp de când tot încearcă să ne "impresioneze", ba cu emocore miorlaială, ba cu mesaje extrem de profunde exprimate care îţi ajung direct la suflet, ba cu machiaj gay, ba cu maimuţăreală în videoclipuri, ba cu toate la un loc...
În fine, a ajuns la ProTV, uite că încearcă să ajungă şi la Eurovijăn, ba mai mult, a propus DOUĂ piese!
A doua nu mă interesează, uite-o prima. Să ascultăm!

Ieri am văzut-o,
Într-un troooleeeeeubuuuuuz... [ deci, versul meu preferat! ]
Am înţeles,
M-am îndăgostit. [ desigur, pentru asta şi există troleubuze ]

M-am îndrăgostit
De această fată
Dar ea nu observă,
Dar ea nu observă. [ oare de ce? ]

Refren:
Nu stiu de ce, [ cum nu ştii? troleubuzu are aşa proprietăţi, scrie în manualul de instrucţiuni ]
Eu o iubesc [ hoo, băiete, deja? bun trolic. ]
Nu stiu de ce
Singură ..desen? [ deci, chiar n-am înţeles ce spunea acolo ]
Nu ştiu de ce,
Lumea este rea [ ei hai. câţi ani ai, frate? ]
Nu ştiu de ce
Nu poţi fi a mea. [ pentru că n-a achitat la timp taxa, iaca de ce. ]

Prea multe minciuni,
Prea multe crime [ opaaa, filozofie... ]
Lumea este rea
Şe-ntunecată. [ parcă două minute în urmă erai îndrăgostit, deja te gândeşti la crime? ]

Prea multe străzi,
Prea multe-s drumuri, [ ne rătăcim, frate, de asta şi se anunţă staţiile ÎN TROOOLLEEEUBUUZ ]
Cum se aleg
Un singur drum... [ alege două, rute de troleu sunt cel puţin 20 ]

Refren:

Concluzia?
Atenţie, uşile se închid. Următoarea staţie, Eurovision. Stimaţi pasageri, achitaţi la timp taxa pentru călătorie. Împreună vom contribui la dezvoltarea Chişinăului ecologic!

Aşa sunt eu, cretin.

2012-01-16T19:15:00.000+02:00

Ştiţi ce urăsc eu, pe lângă alte mii de chestii mărunte?
Atunci când eu reproşez ceva cuiva şi mi se aruncă în faţă un "aşa sunt eu" imbecil. Deci aceasta este, în umila mea opinie, cea mai cretină justificare din câte există.
Nu, nu şi iar NU. În primul rând, cu există aşa ceva, simplemente "a fi"! Cel puţin nu în momentul în care eu îţi spun că tu ai făcut o greşeală, iar unica ta justificare este firea ta de cretin. Nu poţi pur şi simplu, să-mi zici că ai greşit pentru că AŞA EŞTI. NU! Nu eşti aşa! Toţi greşim, dar asta nu e scuză ca să ai cale liberă la cretinisme. Omul învaţă din greşeli, dar nu le comite în continuare având în apărarea sa justificarea că AŞA E.
Să vorbim la concret. Nu ne mai legăm de greşeli la general, ca să nu vă induc în eroare şi să scăpaţi uşor deja cu chestia că "toţi greşim".
Să vorbim de o anume greşeală. Cum ar fi, ţi-a fost lene să faci ceva, sau ai uitat, sau ţi-a fost în cot. Dacă "aşa eşti", înseamnă că ceea ce ai făcut ţine exclusiv de firea ta. Dacă ce ai făcut ţine exclusiv de firea ta, înseamnă că e ceva individual. Dacă e ceva individual, înseamnă că nu mai e greşeală, e doar ceva firesc cu care te ocupi tu de obicei. Deci pentru tine e ceva absolut normal să uiţi mereu, să-ţi fie în cot de alţii şi să-ţi fie lene să-ţi mişti fundu. Şi asta e adevărat doar în cazul în care eşti cretin. Deci, nu trebuie să-mi arunci cărămida în cap cică "aşa sunt eu" şi deal with it! NU! Dacă tot îmi faci mărturisiri justificatoare referitoare la firea ta, ai te rog frumos curajul şi concretizează-mi deja, "Aşa sunt eu, cretin!".
Dar nu o declara pur şi simplu. Nu te complace în firea ta de idiot! Recunoaşte-ţi greşelile pentru a te schimba în mai bine, nu pentru a-mi spune că eşti cretin doar ca să scapi.
Şi Punctum!

Ai fost acidul meu sulfuric

2012-01-09T21:06:00.001+02:00

"...Croncănitul ciorilor. Acest sunet deprimant nu înseamnă absolut nimic pentru mine. Ba chiar mă face să mă simt mai confortabil.
Mereu mi-au plăcut ciorile. De câte ori auzeam lumea plângându-se referitor la "trilul" lor insuportabil, sau la penajul lor sumbru, de câte ori au fost ironizate, dispreţuite, temute... nu am fost de acord niciodată. Ciorile sunt cele mai inteligente păsări şi au o memorie uluitoare, proporţia creier - volum corporal fiind la fel ca cea a maimuţelor. Pe lângă asta, mie mi se par frumoase... chiar mai frumoase decât porumbeii. Penele negre, lucioase, sidefate, ciocul mare şi puternic sunt cu siguranţă mai impresionante decât, să zicem, exteriorul majorităţii păsărilor care mişună prin oraş, în dependenţă de perioada anului..."

Asta gândeam eu în timp ce înaintam prin câmpul deschis cu pământ bătătorit, nemărginit, care se unea în depărtare cu cerul sur. Simţeam o sete cumplită, dar inexplicabilă, pentru că băusem un pahar plin cu apă puţin timp în urmă. Sau mi s-a părut? Sau poate nu de apă îmi era sete? Sau poate nu băusem apă de care trebuia?
Tot mergând aşa, agale, prin câmpul meu bătătorit, uneori mai găsesc câte un pahar cu apă cristalină. Uite aşa, pe jos, pur şi simplu. Niciodată nu m-am forţat prea mult să le caut, erau mereu prin apropiere. Înainte obişnuiam să mă arunc şi imediat să-l beau, pentru că pe măsură ce mă apropiam de el, setea devenea din ce în ce mai puternică. Din păcate, se pare că mă grăbeam peste măsură; apa nu-mi potolea setea decât pentru foarte puţin timp şi îmi continuam plimbarea cu un nod în gât.
Odată, după o cale foarte lungă şi secetoasă, mi-a apărut la orizont un pahar superb, strălucitor, perfect transparent, cu picior ornat. Eram în extaz! M-am apropiat încetişor, mai întâi ca să admir puţin lichidul pur, pentru ca apoi să-l dau pe gât într-o secundă. Şi ce credeţi? Evident, prea frumos ca să fie adevărat. N-am simţit nimic decât când mi-a ajuns în stomac şi a început să ardă. Ah, dar ce durere, ce agonie! Am căzut ca secerată şi am zăcut ceva timp. Ce naiba se ascundea în interiorul pereţilor aparent transparenţi?
Dar n-a fost letal. Mi-a fost de învăţătură. Acum, în loc să umblu pe pământ cimentat şi aştept să dau de pahare cu apă, îmi ar solul şi.... cred că am dat de un izvor. :)

Sufletista are doi...

2012-01-02T22:12:00.003+02:00

...anişori. Uraaaa, tovarăşi!
N-am chef să scriu despre asta. În schimb, am găsit ceva foarte relevant pe site-ul reţelei de farmacii Felicia.
Deci, voiam să mă informez referitor la ramele disponibile pentru ochelari la comandă. Aşteptam să văd nişte modele, preţuri aproximative, detalii... În schimb, găsesc doar descrierea aceasta, scrisă în Times New Roman.

Rame Optica Felicia
Modelele moderne de rame sunt produsul creaţiei comune [oho!] a designerului şi constructorului [come on, really? constructor??], o combinaţie de cea mai avansată tehnologie cu artă [tehnologie cu artă avansată?], linii perfecte cu stil provocator, aur [fuck sentence logic], platină şi titan cu pietre preţioase şi strase [strase?? seriously?], materiale plastice de peste 2000 [CÂTE, MĂ?!] culori cu mătase naturală [aham..], specii preţioase de lemn, corn de bivol şi altele [corn de bivol, corn de capră, corn de vacă şi de altele dobitoace]. În funcţie de forma, stilul şi materialul ramei Dvs puteţi arăta mai degajată sau mai sobru [mhm], mai tânără sau mai vârstnică [să arăt mai bătrână e tot ce mi-am dorit vreodată]; rama (bineînţeles, şi ochelarii în ansamblu) [BINEÎNŢELES!] poate accentua individualitatea Dvs. De aceea alegerea unei rame este un lucru de răspundere [oh, come on, really??] şi poate fi făcut calificat [fo' sure] doar de consultanţii salonului Optica, care au urmat un curs special de instruire şi posedă un complex de cunoştinţe şi deprinderi [complex de deprinderi? oare ce deprinderi sunt necesare pentru a vinde ochelari cu strase?] necesare pentru astfel de lucru [de ce fel de lucru, mah?].

Mă duc fuguţa să-mi cumpăr nişte rame cu strase şi în ansambu cu ochelari, bineînţeles.

Bilanţul Anului 2011

2011-12-31T21:04:00.001+02:00

S-a mai dus un an... mă apucă nostalgiile.
Dar NU, nici un fel de nostalgii, de melancolie, de regrete referitoare la trecerea timpului. Începe un nou an şi urmează numai bine! Şi, cu toate că n-am nici un chef să fac un review al anului ce se finalizează, o voi face, pentru că e ceva tradiţional, la fel cum e şi vâibeala de pe făisbuci de pe 25 decembrie. Deci, 2011 în retrospectivă:

Finalul lui 2010 părea promiţător, începutul lui 2011, la fel, promitea ca anul ce venea să fie unul deosebit, dar nu neapărat în sens bun.
Cel puţin iarna trecută am avut zăpadă...
Blogşorul meu, după ce a împlinit un an, a trecut prin nişte schimbări drastice. După cum visasem, mi-am schimbat URL-ul, şi am mai adăugat un autor, dar n-a durat... În scurt timp că am revenit la Sufletista, la Virtual Home Sweet Home, regretând că am încercat să-mi trădez Dulcea Casă.
Februarie, vai, ce mai lună. Imediat ce s-a sfârşit ianuarie, am "decolat" brusc. Cât entuziasm izvora din mine, câtă speranţă.... Câtă naivitate. Continuam, din păcate, anul 2010, fără să-mi dau seama.
Martie îl începusem la fel, doar că speranţa se stingea cu încetul. Coboram încet, dar sigur, din nori.
La începutul lui aprilie, am revenit cu picioarele pe pământ. Aterizarea forţată m-a trezit complet şi m-a determinat să o iau de la capăt. Aş putea spune că Anul Meu Nou a început abia în aprilie.
Mai a fost o lună plină, marcată, în special, de iniţierea mea mai serioasă în arta fotografică, şi anume prin documentarea dar şi antrenarea mea în acest domeniu. Deşi de mult timp îmi plăcea şi mă interesa fotografia, abia în mai m-am determinat şi am împrumutat pentru prima dată un aparat mai serios (mai serios decât Sony al meu micuţ şi roz) şi am încercat şi eu câte ceva. De fapt, de atunci tot continui să împrumut periodic... Sper la anul să încetez cu cerşitul, şi să-mi iau şi eu ceva al meu, cât de cât...
Sfârşitul clasei a X-a a fost unul frumos, semn bun pentru vara ce urma.
Vara, întradevăr, a fost una deosebită. Pe 17 iunie a revenit BFF de la Italea, de la aeroport am mers direct la zi de naştere, şi a doua zi diminează deja nu mai eram în oraş.
Vara mi-am revonat camera, în sfârşit... două săptămâni de chin şi de mutat mobilă dintr-o cameră în alta şi-au spus cuvântul, însă, rezultatul a fost pe măsură.
August, ca de obicei, cireaşa de pe tort. Două săptămâni în România, în munţi, printre maghiari.. Cred ca a fost cea mai frumoasa vacanta din ultimii 10 ani. Totul datorita luuui... o să priceapă el când va citi, nu vă mai spun.
După 2 ani, în septembrie, mi-am reparat în sfârşit micul meu Sony Roz. Rămân veşnic recunoscătoare americanului meu nepatriot, o să-şi dea seama el când va citi că despre el e vorba.
Tadadadaaam... clasa a XI-a, primul semestru a fost foarte activ, plin de evenimente extra-şcolare, evenimente, organizări eşuate de excursii, etc.
Toamna aceasta n-a prea fost una reuşită din punct de vedere meteorlogic, însă, am cunoscut foarte multe persoane noi... ca niciodată chiar. Nu vreau să le spun pe nume, pentru că Bilanţul îl scriu de obicei la general, fără să menţionez nume sau evenimente concrete.
Decembrie a fost, probabil, cu mici excepţii, cea mai reuşită lună din a doua jumătate a anului 2011.
Abia azi mi-am instalat bradul şi am stricat globul meu preferat de sticlă... Globul care are (avea) 17 ani... Roz pal cu un strugure desenat pe centru. Mi-a alunecat din mână şi s-a făcut ţăndări. Un moment de reculegere, vă rog...

Sfârşitul anului e plin de pesimism, ca de obicei. În afară de faptul că vremea e, nu mă feresc să spun, îngrozitoare, am mai avut parte, recent, şi de câteva eşecuri emoţionale.
DAR, cu toate acestea, sunt gata să încep un an nou, pentru că ~~horoscopul a spus că anul care vine va aduce mulţi bani zodiei mele~~ deja învăţ din greşeli, şi, la câte greşeli am făcut eu, aş fi cel mai mare înţelept dacă le-aş analiza corespunzător.
În fine, anul acesta nu a fost atât de rău. A fost, în orice caz, mult mai bun decât ratatul de 2010.

LA MULŢI ANI, DRAGI BLOGGERI, PRIETENI, COLEGI, etc.

Fie ca 2012 să vă aducă tot ce vă doriţi! Să piară duşmanii (atenţie, accentu pe prima silabă!), haterii, stalkerii şi bârfitorii. Răbdare, dragoste şi înţelepciune tuturor celor dragi!

Fie ca toate necazurile să se risipească, la fel ca globul meu preferat astăzi.. :'(

În fine, AM MAI SUPRAVIEŢUIT UN AN, şi pentru asta mă/vă felicit.

P.S. Fuck the Mayans, I'm too young to die.

Zăpadă fără apă...

2011-12-27T22:16:00.000+02:00

Sărbători de iarnă fără iarnă, Crăciun fericit fără spirit de Crăciun şi Revelion fără băutură. Uite aşa pare să se încheie anul două mii unsprezece.

La finalul acestei săptămâni - Bilanţul Anului 2011!

CLICK AICI PENTRU A REVEDEA BILANŢUL ANULUI 2010.

P.S. Frumoasă pisică.

Crăciunul lor

2011-12-20T18:53:00.004+02:00

A venit ziua cea mare. Toţi copiii sunt atât de entuziasmaţi... Aleargă pe coridoare, pregătesc sala de festivităţi, mătură scările, aduc în ordine curtea... Eu stau şi îi urmăresc dintr-o parte. Sunt nou aici, unica mea sarcină a fost să curăţ lavoarele şi am îndeplinit-o demult. Nu mai vreau să mai ajut la pregătiri. Pentru mine e o zi ca oricare alta, habar n-am de ce se agită lumea atât de la nişte donaţii mizerabile ce urmează să sosească deseară.
La amiază deja toată curtea străluceşte, iar copiii montează o scenetă în sală. Eu continui să privesc agitaţia din jur şi nu scot un cuvânt. Nici n-ar avea rost, mi-ar sări toţi în cap dacă aş pune la îndoială maiestuozitatea venirii Străinilor cu daruri.
Afară înserează şi încă nimeni nu a venit, dar spiritele sunt din ce în ce mai aprinse. Cică Străinii au mai fost şi anul trecut...
În sfârşit apare un autocar uriaş la poartă. Toţi înnebunesc, le ies înainte, se oferă să-i ajute, îi îmbrăţişează. Eu mă retrag în sala de concerte şi aştept. Un grup de Domni şi Doamne încep a descărca ceva din autobus. Fraţii mei îi numesc "Domni". Eu n-am de gând să le dau prea multă atenţie. Vin ducând multe cutii de carton, unele dintre ele par destul de grele.
Am auzit că au şi un spectacol pentru noi, că l-au adus pe Moş Crăciun să ne împartă jucării. Sunt naivi, pentru că Moşul nu vine la cei ca noi.
Toţi aleargă grăbiţi şi se adună în sală, se îmbulzesc pe scaune, privesc admirativ Domnii, le zâmbesc, îi trag de haine... Când începe spectacolul, mă strecor pe uşă şi ies în curte. Fraţii sunt prea fericiţi ca să-mi observe lipsa.
După un timp, mi se face frig şi sunt nevoit să mă întorc. Scaunele sunt goale, toţi dansează în faţă împreună cu falsul Moş, Doamnele în rochii şi restul Străinilor. Mă aşez la margine. Îmi compătimesc Fraţii.

Cineva îmi întinde o mână. Ridic ochii, e o Doamnă frumoasă. Are părul despletit şi ochi calzi. Îmi spune zâmbind "Hai şi tu!". Încerc să eschivez, dar mă apucă şi mă ia imediat cu ea. Mâna ei este caldă şi fină... Nu mă pot împotrivi, am roşit. Suntem deja în mijlocul sălii unde toţi ţupăie şi zburdă. Mă întreabă câţi ani am, cum mă numesc, ce-mi doresc de Crăciun... După fiecare răspuns sfios îmi spune şi ea vârsta ei, numele. Are nouăsprezece ani şi mi-a promis că anul acesta sărbătorile de iarnă vor fi de neuitat. O cred pe cuvânt. Nu mai îndrăznesc să fiu sceptic în privinţa grupului ei. Pe neprins de veste mă ridică în braţe continuând să danseze împreună cu ceilalţi. De sus îi văd pe toţi... Feţele Domnilor zâmbesc de rând cu cele ale Fraţilor, se distrează ca o mare familie fericită... Doamna mea emană căldură şi mă priveşte în continuare cu un surâs larg pe buze.

După ce s-a terminat concertul, Doamna m-a lăsat jos şi s-a îndepărtat. Am simţit brusc cum îmi creşte un gol în stomac, dar s-a întors imediat îmrepună cu colegii ei şi ne-au împărţit tuturor dulciuri, rechizite şi haine. Cred că mai fericit n-am fost niciodată... Când au trebuit să plece, m-am întristat... eram afară şi le dădeam la revedere, mulţumindu-le pentru tot ce-au făcut pentru noi.
Înainte să urce în autobuz, Ea s-a apropiat de mine, m-a strâns în braţe şi mi-a şoptit... "Moş Crăciun vine la toţi copiii."

Secretele Sufletistei (partea I)

2011-12-12T19:56:00.003+02:00

Vă prezint ediţia I a seriei Secretele Sufletistei:
Ghid: Cum îşi scrie Sufletista postările ex-promt

Primul pas este titlul. Habar n-are despre ce urmează să scrie, dar alege din start un titlu, aşa, doar-doar o servi drept izvor de inspiraţie.
*opţional* În dependenţă de perioada anului, se va plânge în legătură cu starea vremii şi va învinui sinopticienii de toate nenoricirile ei.
Dacă afară deja e întuneric când începe să scrie, cel mai probabil va fi predispusă la chestii lacrimogene şi va descrie drama incredibilă a unei camere luminoase/ a unei plimbări/ a unor personaje complet irelevante, din care cititorul nu va înţelege nimic, dar va presupune că e ceva profund.
În caz că Sufletista dactilografiază când afară e încă soare, nici nu prea are rost să-i citeşti postarea. Sufletista n-are inspiraţie când e soare afară.
După un sfert de pagină de articol complex cu implicatii poetice/ critice/ dramatice/ sofisticate, ea va pune brusc capăt procesului scrierii, pentru a lăsa suspans.
*opţional* În loc de concluzie, va adresa o întrebare retorică în speranţa că va provoca nişte comentarii din partea cititorilor.
Va verifica dacă titlul se potriveşte cu ceea ce-a scris ulterior. Dacă e potrivit, îl lasă. Dacă n-are nici o legătură, oricum îl lasă.
*opţional* Va adăuga o fotografie care are/ n-are legătură cu textul.
În continuare, ea va publica ce-a scris, apoi îl va reciti şi va găsi greşeli.
Cu viteza luminii, va intra din nou în Editer şi va corecta, nu cumva să reuşească să citească cineva cu erori. Apoi va repeta acest ritual de cel puţin trei ori.
În final, când totul e gata, va spăm-ui pe toţi cunoscuţii cu link-ul postării.

Atenţie, aici sunt descrise doar postările "ex-prompt", scuipate în secunda când Sufletistei îi vine cheful să scrie.
Mai sunt şi acele din cealaltă extremă, supranumite "gândite", dar despre alea, data viitoare...

Pentru că e artă

2011-12-05T18:56:00.001+02:00

VĂ ROG VIZIONAŢI ÎNAINTE SĂ CITIŢI ABERAŢIILE MELE!

Văzusem mai demult acest videoclip undeva, dar, posibil, nu i-am dat atenţie. Astăzi am dat din nou peste el, întâmplător, şi am decis că totuşi ar trebui să-l analizez puţin. Acum, când încerc să scriu ce simt, nu reuşesc...
În mintea mea se îmbulzesc atâtea emoţii, atâtea culori... un amalgam de gânduri din care nu desluşesc decât "fugrhrrrrrrrrrrbloaaaarghwhahaaaa???"
Acum să clarificăm, rând pe rând, ce este de fapt această himeră care pretinde a fi un soi de artă contemporană.
First, patru bărbaţi pe jumătate dezbrăcaţi, cu corpuri ca ale lui David, singuri, împreună într-un video-clip. Până aici e bine, dar un "bine" aflat la limită, boţit şi păros ca hainele mele de şcoală după ce mi-a dormit pisicul în dulap. Second, aceşti patru tipi sunt îmbrăcaţi în colanţi de piele şi, după cum se observă din coregrafie, sunt şi foarte elastici, dansează bine o coregrafie cu mişcări mai mult sau mai puţin senzuale, pe care eu nu le-aş putea face nici după 100 de ani de antrenament. Third, aceşti patru inşi dansează pe tocuri de 15 cm şi, permiteţi-mi vă rog, să vă scriu câteva din versurile cântecului:

You want me
You love me
You hate me
I don't care
I wanna f**king you
Money, trend, fame, sex,
"B.M" club, fashion new
You and you and Gareth Pugh.

Deci, cam astea sunt toate cuvintele rostite în decursul a 3 minute de strip dance pedegeaba.

Acum, umila mea opinie: ăăăă.. îîîî...Nu, nu pot. Mă blochez şi basta! Nici nu pot înţelege ce opinie am eu despre această capodoperă. Mi-a spălat creierul...

Oh my god! Asta nu e muzică! Ăştia nu sunt bărbaţi! (cel puţin în concepţia mea limitată despre artă)

Hai că-s şi eu liberală şi cu idei moderne, nu sunt feministă, nici rasistă, nici xenofobă, înţeleg trendurile actuale care sunt din ce în ce mai nebune, că nu sunt născută în epoca medievală, dar există nişte limite impuse de .. GUST, dacă nu de moralitate.

Şi băieţii ăştia fac milioane pentru o singură "vâstuplenie". Sunt originali? De ce? Pe Lady Gaga nu o întrece nimeni oricum. Doar ~~pederaşti~~ băieţi de acest gen mai sunt în lume şi nu au câte 5,000,000 de vizualizări pe youtube şi nu sunt invitaţi la fashion show-uri. De ce vă impresionează şi de ce eu nu pot vedea nimic valoros în acest videoclip? (cu excepţia fizicului lor perfect)

Îmi provoacă... nu ştiu ce-mi provoacă.

Da, ei sunt genul ălora de pe catwalk, înalţi, slabi, ce să mai... dar...

Ăsta nu e metrosexualism, nici nu sunt sigură că e homosexualism, e ceva beyond my undestanding...

Dacă se găseşte cineva care să-mi explice şi mie ce se твареште în videoclip şi de ce lumea astăzi apreciază această artă "contemporanistă", îl încoronez.

P.S. Mi s-a alterat materia cenuşie.
P.P.S. Le invidiez fizicul.

Necotidianul [9]

2011-12-01T19:11:00.001+02:00

Felicitări cu ziua Marii Uniri de la 1918, felicitări cu prima zi de iarnă, felicitări cu ziua mondială a combaterii SIDA, felicitări cu ocazia zilei de nastere a profei noastre de mate, felicitări cu sfârşitul toamnei, felicitări cu inaugurarea bradului şi conectarea decoraţiunilor de sărbători, felicitări facturilor de electricitate pe care urmează să le plătească primăria generală Chişinău...şi aşa mai departe :)
Şi acum, câteva date stastististisce şi gânduri care nu şi-au găsit locul în alte postări.

Ultimele 31 de zile din 2011! Vinerea lunilor!
Deja simt spiritul sărbătorilor de iarnă şi sunt tentată să-mi fac new year resolutions.
Urăsc ce se твареште pe străzile Chişinăului acum, mai ales după ce a plouat azi.
Luminiţile arată superb în Buiucani, chiar nu mă aşteptam să împodobească şi acest sector, de obicei se limitau la Centru.
Abia aştept să ies să fac poze noaptea în oraş, în weekend.
Apropo de făcut poze, la moldoveni se atestă un fenomen foarte interesant referitor la aparatele de fotografiat "prafesianalinie", care de fapt nici nu-s "prafesianalinie" da-s "semi-prafesianalinie"; aici mă refer la reacţia trecătorilor la vederea unui astfel de aparat. Eu, spre exemplu, fotografiez acum cu un Canon pe film (care nici nu e al meu), iar el, din faţă, arată exact ca un digital (cel puţin la prima vedere). Hoinărind pe străzile oraşului cu aparatul la vedere, observ atent privirile trecătorilor. Evident, toate se îndreaptă spre vedeta care atârnă la gâtul meu şi n-o slăbesc nici după ce au trecut deja de mine; întorcând capul după ei, observ că şi ei fac acelaşi lucru. Din această cauză... mă simt atât de artistă, atât de patetică! Ca un boem în căutarea inspiraţiei, captiv într-o lume surdă şi oarbă în pretenţa Frumosului! Maxer, îţi dai seama ce consecinţe are gestul tău sufletist?)))
America, ţara tuturor posibilităţilor? Daaa' de unde?! Staţi să auziţi voi în Moldova ce se твареште la acest capitol! Aici oricine venit din orice colţ al lumii se poate angaja oriunde, neştiind nici limba de stat şi nici oraşul. Două săptămâni în urmă, după o cumătrie, am avut marele noroc să prindem un taxi la ora 3 dimineaţa care să ne aducă de la Ciocana în Buiucani. Deci, urcăm împreună cu tata şi îi zicem taxistului unde să nă ducă. El concretizează în limba rusă, apoi porneşte în direcţia Centrului. Când ajunge la Ştefan, îi cere tatei direcţii (în rusă), despre cam unde s-ar afla strada Vasile Lupu. Tatăl îi explică, iar acela habar n-are. Tatăl insistă, acela - nimic, de parcă îi explica teoria relativităţii în chineză. Până la urmă, s-a dovedit a fi că e nou în oraş, vine din Siberia, dintr-un oraş T... T...nu-ştiu-cum, am uitat. S-a angajat vreo lună în urmă, imediat ce s-a mutat în Chişinău şi fiind că ÎNCĂ nu cunoaşte limba şi nici oraşul, i-a luat aproape o oră să ne aducă acasă. Cum dom'le?! Nici acte moldoveneşti, nici limbă, nici oraş... NIMIC! CUM DRAGĂ TE-AI ANGAJAT LA O FIRMĂ DE TAXI?!
De fapt, nu mă mai miră nimic.

Ne vedem la brad! :3

Când Karma e împotriva ta

2011-11-28T20:59:00.001+02:00

Sunt zile din astea când văd numi pahare pe jumătate goale. Iar jumătatea plină e otravă.
În astfel de zile, critica constructivă nu foloseşte la nimic, vântul îţi ciufuleşte părul în orice direcţie nu te-ai întoarce, iar în maxi-taxi te calcă toate babele pe cizmele tale noi nouţe de iarnă de 3000 de lei de la Elat, pentru că nesimţiţii îmbrăcaţi în negru şi cu pantofi cu boturile ascuţite stau confortabil pe scaune şi se fac a se uita prin geamul murdar, periodic scot din buzunare când un telefon mobil, când altul...

Pesimism pur, pe care dacă nu-l depăşeşti, funcţionează ca un set de reacţii în lanţ. Dimineaţa te trezeşti cu întârziere şi simţi că parcă nici n-ai dormit, când te priveşti în oglindă te sperii, nu-ţi găseşti hainele potrivite, pantalonii negri puşi deoparte de cu seară sunt plini de puf de mâţă, părul nu-ţi stă nicicum, urmează să ai opt lecţii, în transport cântă Pugaciova, ţi-ai uitat banii de mâncare acasă, e.t.c. (end of thinking capacity).

Chiar acum, când încerc să scriu după o pauză de mai bine de două săptămâni...

Zile din astea în care până şi inspiraţie este, dar nu poţi să storci nimic util din ea. :|
Aştept iarna.

Flori de smog

2011-11-19T21:30:00.001+02:00

Uite că a sosit perioada mea preferată a anului.
Fiind lipită de inspiraţie şi ocupată până peste cap cu treburi incredibil de importante, am decis până pe 1 decembrie să-mi iau vacanţă pe blog.
Am nevoie să mă reculeg. Cică am un stil plictisitor şi degradez. Cică înainte scriam mai bine.
Ciao, până data viitoare. Promit să mă revanşez.
Vă urez un sfârşit de toamnă prăfuit şi afumat!

Bloodstream

2011-11-14T19:51:00.000+02:00

Cântecul e perfect pentru ultima mea postare. Dacă aş fi început a cânta în momentul în care am intrat în camera lui, asta aş fi cântat, la sigur...

Wake up...

Look me in the eyes again...
I need to feel your hands upon my face....
Words cand reline eyes
They can cut you open...
And then... the silence surrounds you and haunts you...

You've gotten into my bloodstream...
I can still feel you floating in me...

P.S. Nu privesc Vamprie Diaries. Soundtrackul e Stateless - Bloodstream; l-aş fi pus la player, dar ştiind viteza cu care lumea îl opreşte imediat ce intră şi mai ales că versiunea din serial (unica şi care se găseşte numai pe youtube la acest link) e mai frumoasă decât cea originală, am decis să-l postez aparte. Enjoy.

Soare din tavan

2011-11-09T18:08:00.002+02:00

Ziua plouă, iar noaptea e soare. Îmi bate în ochi şi nu mă lasă să dorm. Încerc să mă obişnuiesc cu lumina abundentă care mă invadează, dar nu pot, pentru că e rece.
Mă scol şi-mi dau seama că mă aflu pe canapea. Am şi uitat că am rămas în sufragerie. Urc la etaj, îmi amintesc că am jaluzele în dormitor; poate voi putea să pun geană pe geană măcar în această noapte.
Trec pe lângă camera lui; doarme buştean, ca de obicei. Oare cum reuşeşte? Mai fac un pas, apoi mă răzgândesc şi intru la el. Îl privesc de sus, apoi mă învârt prin jurul patului, examinându-l din diferite unghiuri. Parcă e de porţelan, nici un muşchi încordat, nici un rid, nici o emoţie, nici un vis. Chipul - calm absolut.
Doarme pe partea dreaptă, inert, nemişcat; respiră rar şi aproape nesimţit, ai zice că e fotografie, nu om viu. Razele reci îi inundă trupul îngheţat. Ora două, noaptea. Cum naiba doarme aşa!?
Ies şi mă îndrept spre camera mea. Trec pe lângă baie. Mai fac un pas, apoi mă răzgândesc şi intru, gresia rece îmi face pielea de găină. Mă privesc în oglindă, dar nu mă văd. Îmi ating obrajii, îmi palpez gâtul - nimic. Oglinda nu colaborează. Renunţ. Merg agale spre dormitor.
Cearşafurile albe, scrobite, reflectă lumina ca nişte suprafeţe proaspăt lustruite. Mă aşez pe marginea patului şi privesc pe geam, dar nu văd nimic, e mult prea însorit şi simt un fel de agitaţie mută, estompată parcă de atmosfera din casă. Mă întind, patul nu e moale şi primitor ca în filme. E rece, iar plapuma se ondulează crispat sub greutatea corpului meu.
Mă ridic şi-mi închid încet jaluzelele. Se face beznă şi anxietatea dispare imediat. Mă simt ca atunci când abia după ce se face linişte completă, îţi dai seama că se auzea de fapt ceva, un zgomot de fundal imperceptibil.
Închid ochii. Căldura întunericului mi se răspândeşte prin trup...
Se aud paşi, deschid ochii, şi din nou mă orbeşte soarele. Ce s-a întâmplat?!
El stă lângă uşă, rezemat de perete, şi îmi zâmbeşte.

I Heart Dogs

2011-11-06T16:45:00.001+02:00

Dacă m-ar întreba cineva ce aş alege între câine şi pisică, în absolut toate cazurile aş răspunde câine.
Deşi am motan acasă, prefer câinii, pentru că sunt mai entertaining.
Totuşi, preferinţele mele în raport cu alegerea animalelor de companie, nu au absolut nimic în comun cu frica obsesivă pe care mi-o provoacă caninele. De la maidanezi până la pekinezi. (doar pentru că rimează)
Pentru a evita eventualele "conflicte" când sunt nevoită să trec pe lângă aceste minunate animale, am învăţat să-mi controlez adrenalina care stă să răbufnească în orice clipă când dau nas în nas cu vre-un câine, şi din cauza căreia risc să atrag atentia tuturor dobitoacelor pe raza de un km pătrat.
Acum, partea cea mai interesantă: strategia mea de control a fricii.
Având în vedere că nu mă pot convinge şi auto-motiva o dată şi pentru totdeauna că ei nu prezintă un pericol pentru mine, trebuie de fiecare dată, prin puterea gândului, să-mi insuflu vorbe încurajatoare.
Un caz particular, care a avut loc vineri, când hoinăream prin buiucani în căutare de subiecte pentru fotografiat, urmează a fi prezentat în formă de monolog.
"The words in my mind... You are free to talk to mee... (cântam odată cu playerul) Mmmm.. mm- (zăresc duşmanii în număr de 2-3) Oh nu.. Oh nu, oh nu, nu, nu, nu, nu, nu! Ce nu-mi merge azi... (mă opresc din mers, şi mă întorc) Oh fuck, acum o să mă vadă trecătorii şi o să zică că-s ţicnită (mă întorc iar în direcţia iniţială) ok, stai calmă, ai mai trecut prin asta de zeci de ori. STAI CALMĂ. Aşa, acum mergi la pas... NU. PRIVI. ÎN. DIRECŢIA. LOR. of dar dacă mă pândesc? Trebuie să trag cu ochiul. OH NU! Se uită la mine. Ce să fac, ce să fac? Aşa, grăbeşte uşor pasul, respiră adâââânc.... Inspirăăă, expirăăăă... aaaşa. Încă puţin, ţine-te în mâini! Nu panica!! Aşa... NU PRIVI ÎN URMĂ! Huuu.. e bine, e bine... inspirăăă, expirăăă, inspirăă, expirăă.. mai lent... aşa... O DOAMNE MI SE PARE CĂ MĂ URMĂRESC! (întorc încet capul) Nu, au rămas acolo.. e bine... Hu... Am trecut şi de asta...".
Şi aşa de fiecare dată.

loves Part III.

2011-10-31T18:17:00.000+02:00

Partea a III-a a paginei *loves* a sosit!
Poze proaspete marca Sufletista, într-o formă nouă.
Diferenţa dintre celelate ediţii şi aceasta este că pozele ediţiei a treia au fost efectuate cu un aparat de fotografiat pe film.
Vizitaţi-o and feel free to comment (again)!
Will accept anything as an opinion. :)

Ziua lui Buckie

2011-10-27T22:35:00.000+03:00

A. A. S. buckie - subst. comun, inventat de către mine, forma scurtă la Buckingam Pallace Guard/ Queen's Guard. In other words, nu ştiu cum se numesc ei altfel, iar să scriu de fiecare dată Buckingam Pallace Guard ar lua prea mult timp. Deci, Buckie, produsul lenii mele.
A.S. This is a Buckie. ------------------>

06:00 - Un, doi, un, doi, un, doi, mă duc să-l înlocuiesc pe cel cu schimbul de noapte, un, doi, un, doi.
06:02 - Am ajuns. Poziţia cât mai rigidă, nu privi pe celălalt în ochi.
06:03 - Poate ar trebui să mă relaxez puţin, astăzi regina e plecată şi va trebui să stau până la prânz.
06:04 - E prima zi de lucru totuşi, precis sunt camere ascunse pe undeva, ar trebui totuşi să mă menţin rigid.
06:05 - Mă cam deranjează chestia asta de pe cap, dar e ok.
06:06 - Ce plictiseală, ca să treacă timpul mai repede, voi încerca să privesc într-un punct şi să număr.
06:30 - Mă cam dejanjează chestia asta de pe cap, dar e ok.
07:00 - S-au mai trezit londonezii, în sfârşit văd şi eu mai multă lume.
07:05 - Azi e sâmbătă? Ar trebui să treacă şi turişti pe aici.
07:15 - Hehe, îmi amintesc când eram eu copil şi am fost în excursie la Palat.
07:30 - Plouă.
07:31 - Oare ce ar trebui să fac? Nu mi-au dat instrucţiuni pentru asta.
07:32 - Oare am voie să mă mişc? Măcar puţin?
07:33 - A ieşit soarele! Ce bine! S-a cam udat chestia asta de pe cap.
07:45 - Plouă.
08:00 - Continuă să plouă. Chestia asta de pe cap devine cam grea.
08:15 - A ieşit soarele! Sper să mă usuc repede.
08:30 - Ce zi frumoasă totuşi... şi ce muncă nobilă... o, uite şi un bărbat trece. Probabil la serviciu pleacă, o fi vreun diplomat, e îmbrăcat la costum. Ar trebui să-i zâmbesc!
08:30:41 - Flegmă pe pantof.
08:45 - Oare cât o fi ora? Mi se face foame.
09:00 - Plouă.
09:30 - Soare. Şi totuşi ce muncă nobilă!
09:40 - Se apropie un grup de turişti.
10:00 - O, vin spre mine. Faţă serioasă.
10:01 - Fac poze, ce nice.
10:02 - Îmi ating chestia de pe cap.
10:03 - Îmi examinează uniforma.
10:04 - Mă privesc în ochi, mă provoacă.
10:05 - Un bărbat cu respiratie oribilă îmi cercetează arma. Please kill me.
10:06 - A plecat, slavă Domnului, I can breathe!
10:10 - Şi, pleacă grupul...
10:14 - Plictiseală.
10:15 - Mă cam deranjează chestia asta de pe cap, dar e ok.
10:30 - Plouă.
11:00 - Oh, nu.. nu, nu, nu, nu, nu, nu!
11:00:14 - Nuuu, numai nu acum!
11:00:30 - Ce mâncărime, Doamneeeee!!!
11:01 - MUST. NOT. SCRATCH. LEG. MUST. RESIST. TEMPTATION.
11:02 - Cred că mă înverzesc la faţă.. ce să fac, ce să fac?
11:03 - Doamne ajută.
11:04 - Ce bine eeeee... sper că nu m-a văzut nimeni.
11:30 - Soare! Şi totuşi ce muncă nobilă! Doar că mă cam deranjează chestia asta de pe cap.
11:45 - Oare cât o fi ora?
12:00 - În sfârşit, vine schimbul. Mulţumesc, mulţumeeesc.
12:00:13 - Mişcă mai repede numai, hai nu mai fi şi tu aşa păpuşă de lemn.
12:00:18 - Încă n-ai ajuns?!
12:00:34 - Gata, încă puţin şi voi fi liber. Aşa, da, faţă în faţă, ia-mi locul, da...
12:00:40 - Freedom!!! Lunch time!

P.S. Buckie va mai reveni la job. :)

E frig in calendare (24-10 update)

2011-10-24T19:30:00.000+03:00

A.S. 24 octombrie: Am atins 20,000 de vizulizări!!! (de astea cinstite) De fapt, la moment am chiar 20,012.
Continuaţi să votaţi/ oferiţi sugestii pentru posturile voastre preferate!

Pentru ca timpul e foarte rece şi mie îmi îngheaţă condeiul în mână, nu am postat de două săptâmâni nimic.
În schimb, fiind că tot am probleme cu privire la subiectele articolelor mele, vreau să fac un sondaj:

Vă rog să votaţi şi să comentaţi, dacă aveţi ceva de adăugat.
Cam obosesc să scriu "de toate", că e mai greu de ales subiectul, şi aş vrea să mă limitez la un număr restrâns de teme, dar, în schimb, să pot scrie mai mult, fără restrângeri.

Timpul murise

2011-10-11T22:20:00.000+03:00

A.S. (Fac asta cam rar, dar fie, azi - postare de fuflet)

Dimineţi.

Patul mare de lângă geamul fără draperii, fără jaluzele, e scăldat în soare. S-a dormit în el, dar de ceva timp stă neatins, cu cearşaful răscolit şi cu pernele lăsate în grabă pe margine.

Prin părţi, două noptiere compacte din lemn negru. Razele soarelui evidenţiază firişoarele de praf pe fundalul întunecat.

Pe fiecare dintre noptiere stă câte o ceaşcă aburindă. Cea micuţă, albă, cu pereţi groşi e cu cafea. Cealaltă, finuţă, mai înaltă, cu desenul unui mac roşu pe centru - cu ceai.

Mai este şi un dulap, faţă în faţă cu patul, la fel din lemn negru, compact. Are câteva rafturi, trei uşiţe din sticlă şi două sertare. În centru - loc destinat vreo-unui LCD cu diagonală imensă, care e ocupat în schimb de... cărţi. Pe stânga şi pe dreapta. Nu stau toate la un loc. Cinci, şase într-o parte, aranjate frumos, după grosime, în ordine descrescătoare, alte cinci, şase în cealaltă parte, cu colţurile îndoite, cu pagini pătate, stând oblic, gata să cadă, mai să se atingă de tabăra opusă.

Dar nu vine nimeni să bea lichidul mereu fierbinte, să aranjeze patul, sau să citească.

Linişte ţipătoare.

Camera largă, elegantă, decorată cu atâta gust şi atâta precizie, strigă din toate puterile. Ar vrea cineva să spargă ceştile de pereţii ei, să răstoarne dulapul şi să zboare pagini pătate peste podeaua ei. Silenţiosul a devenit insuportabil. Dimineaţă după dimineaţă, soarele bate în geam şi luminează fiecare colţişor, zile, luni, poate deja de ani întregi. Nimic nu se schimbă, nimic nu mişcă. Se aude ticăitul unui ceas care s-a oprit în loc şi doar secundarul se zbate infinit în încercarea de a urni din loc timpul.

Dimineţi la rând.

Şi nu vine nimeni să bea lichidul mereu fierbinte, să aranjeze patul, sau să citească...

Sex ca la TV

2011-10-05T20:30:00.002+03:00

Se ştie că mulţi (majoritatea) preferă să vizioneze filme în loc să citească cărţi. (greşelile astea mă urmăresc cu radarul). Şi e firesc, având în vedere că e mult mai uşor să urmăreşti imagini şi să asculţi replici, decât să citeşti litere şi să-ţi imaginezi situaţii.
Se ştie că mulţi (toţi) învaţă şi preiau din filme o mulţime de gesturi, mimici, comportamente, idei, pe care le utilizează în cotidian. Spre exemplu simplul act de a aborda o fată. Cum se făcea înainte? Cavalerul trebuia să gândească şi să-şi planifice cu mult timp înainte gesturile, cuvintele, acţiunile, poate să ceară ceva sfaturi de la părintele său. Acum nu e nici o problemă; orice film trebuie să conţină cel puţin un cuplu şi cel puţin o scenă din care spectatorul poate "învăţa" ce şi cum să facă într-o situaţie respectivă (spre exemplu, un romantic date), mai ales pentru că, de obicei, apar stereotipuri, clişee în ceea ce priveşte sensul unei sau altei probleme vizate.
În consecinţă, oricine poate aborda pe oricine oricum. Lumea a învăţat de la televizor cum se comportă în public, cum se stă cu spatele drept la restaurant, cum se face pe timidul la primele întâlniri, cum se face cunoştinţă într-un local public, cum se face sex, cum scapi de situaţii penibile, cum înşeli, cum arată crima perfectă, cum te apropii de cineva care-ţi place fără să faci pe prostu', cum se mănâncă senzual, cum se reproşează, cum se iartă, cum se împacă, presupun cum ar arăta prieteniile adevărate, cum este trădarea, cum ar trebui să fie petrecerile, cine şi ce îţi datorează, cum părinţii n-au nici o autoritate asupra copiilor, cum cei răi scapă nepedepsiţi, cum cei vinovaţi sunt chinuiţi, etc, etc etc...
Şi nu vreau să spun că este ceva rău. De cele mai multe ori chiar ajută să te descurci în viaţă.
Ideea era că... Filmul, de obicei (nu includ Harry Potter, Avatar, Twilight sau Star Wars, ci filme realiste), reprezintă, într-un fel realitatea. Sau se ghidează după ea. La început aşa o fi fost, pe timpul la Godfather şi Pulp Fiction. Astăzi se cam schimbă poziţiile şi pare că de multe ori filmele sunt cele care ghidează realitatea. Pentru că 70% din comportamentul nostru etic e învăţat din situaţii ficţionare, iar 30% din experienţa proprie şi contactul zilnic cu persoane şi situaţii reale.
Cam cât de mult ne ajută/ dăunează aceste "ghiduri"?
Dar tu, te porţi ca la TV? :)

YSG, sincer...

2011-09-26T22:05:00.000+03:00

Realităţi pline de neologisme dovdite ştiinţific de către cercetătorii britanici şi aprobate de NATO.

Am început al XI-lea an şcolar atât de brusc, plictisitor şi obez (da, e un neologism, da, şi e adjectiv, nu ştiaţi de el? = "plin" sau "încărcat"), încât simt că nici n-a fost vară, iar ceea ce trăiesc acum este continuarea lunii mai, doar că mai dificilă şi mai pesimistă (continuare pesimistă, expresie neologică, nu ştiaţi?!), din cauza faptului că ştii că mai ai opt luni şi o săptămână până la vara viitoare.

E toamnă în calendare, e toamnă dimineaţa, când nu ştii cu ce să te îmbraci pentru că e a naibii de frig, iar la amiază, când revii, te topeşti. Din păcate, mai este până la perioadea mea preferată a toamnei... pentru că frunzele stau încă ferm, verzi întunecate, încăpăţânate pe majoritatea copacilor, cu excepţia castanilor care s-au despuiat demult şi aşteaptă iarna să-i îmbrăţişeze (ca să nu mai vorbim că oferă muniţie copchiilor celora nebuni de la şcoală; nu mai eşti în siguranţă nicăieri acum).

Titlul postării nu prea are nimic în comun cu conţinutul (da, cacofonie neologică, nimic nu ştiţi) ..deci, cum ziceam, cu conţinutul ei. De fapt, dacă nu aţi pus pauză la playerul de pe pagină (ceea ce este foarte puţin probabil, deoarece primul reflex pe care îl au 99% din vizitatori este să pună pauză cu viteza luminii).. deci, cum ziceam, dacă nu stă pe pauză playerul, probabil cântă Ur So Gay (Note: de fapt, la momentul postării cânta, uite cât a trecut de atunci; dar oricum este în playlist pe undeva). Şi mi-a plăcut atât de mult, încât cânt (frământare de limbă, neologică) prin casă "Yoou're so gay and you don't even like boys.. no, you don't even like, no you don't even like, no you dont even liiiikeee boooys..." şi mama nu înţelege ce am. (În caz că nu v-aţi priceput, YSG sunt iniţialele cântecului You're So Gay. Just checking...)

La moment am în total 17,371 de vizualizări pe blog, de astea oneste, fără ale mele. Dacă le număram şi pe ale mele, cred că aveam cel puţin 40,000 acum. Dar, nu am expus aceste statistici ca să mă laud cu puţinii mei vizitatori... ci ca să mă laud că fac offline =))) da, da, amuzant.. but seriously. Fac. Imediat ce ajung la 20,000 de vizualizări, de astea oneste, fără ale mele... că dacă le număram şi pe ale mele... deja ştiţi. După calculele mele... ar trebui să ating această cifră cam pe la Anul Nou (sau Paştele Calului, dacă continui (da, da, da..) să postez ca până acum). So, offline, ce ziceţi?)) De fapt, cred că offline un cuvânt prea mare... Poate pur şi simplu o întâlnire drăguţă (întânire drăguţă, da, nu ai halucinat, şi da, e expresie neologică), un film, nişte poze la brad, dacă tot va fi Anul Nou. Nu? :( Deloc? Nimic? Nimeni...? Atunci... "I hope you hang yourself with your H&M scarf... Yoou're so gay, you're so gay, you're so gaaay!" :)) ..Dar serios acum. Ce credeţi?

loves special black&white edition

2011-09-19T16:28:00.003+03:00

Pozele sunt făcute cu un aparat digital, aşa că efectul nu e chiar cel pe care mi-l imaginam cand mi-a venit ideea.. Dar, aşa cum sunt, sper că am reuşit să transmit măcar emoţii, dacă nu un mesaj. :)

Mii de mulţumiri Tanei, care mi-a suportat toanele şi ordinele, care s-a urcat cu mine pe acoperiş printr-un loc îngust, prăfuit şi aproape inaccesibil, care s-a lăsat legată, dezlegată, machiată, trasă de păr, îmbrăcată, dezbrăcată, aşezată peste tot, care a stat în soare şi în vânt două ore jumătate. But that's what friends are for, right? :D

Necotidianul [8] Despre anonimitate

2011-09-15T22:16:00.002+03:00

Blogul meu, nu este, din păcate (sau nu, urmează să vedem), unul anonim.
Din start am avut grijă să afle mai întâi majoritatea prietenilor, apoi, mai târziu, şi Internetul.
Pe facebook (de fapt, peste tot) este link-ul la blogul meu.
Am pus pe blog o faţă.
În consecinţă, mă autocenzurez la greu şi îmi permit să postez cam doar 30% din tot ce aş vrea să scriu.
Nu sunt lucruri intime, dar sunt lucruri pe care eu, totuşi, nu mă simt confotrabil să le expun, fără mască, micului meu auditoriu, care este atât de colorat... (prieteni apropiaţi, rude (!!!), cunoştinţe de pe net, necunoscuţi, stalkeri, foşti colegi, colegi actuali, etc.).
Cum a zis un blogger genial, "Blogul este ca o piaţă mare, în care desigur, nu poţi să stai şi să-ţi serveşti ceaiul de la ora 5.", mai ales dacă nu ţi-ai păstrat anonimatul de la bun început.
Sinceritatea în condiţii de blogger public este un risc pe care nu oricine şi-l asumă. Eu mi-l asum, însă doar parţial, deoarece... v-am zis mai sus de ce.

Ce ironie... chiar şi acest articol este (parţial) cenzurat. Aş mai fi scris, dar, ca de obicei, mă abţin deoarece... v-am zis mai sus de ce.

Voi ce părere aveţi?

loves Part II.

2011-09-11T20:13:00.001+03:00

Partea a II-a a paginei *loves* a sosit în sfârşit!
Poze proaspete marca Sufletista.
Vizitaţi-o and feel free to comment!
Will accept anything as an opinion. :)

Artificial bokeh

2011-09-09T18:58:00.003+03:00

În sfârşit!!! Am obţinut un bokeh fără să utilizez un aparat de fotografiat SLR!
Ştiam eu că funcţia "macro" nu e suficient când vine vorba de camere neprofesioniste.
Nu este photoshopat, e poza originală, făcută câteva ore în urmă cu un digital, cu lentile obişnuite. Nu e super-grozavă, dar oricum e un progres, nu?
Ce-i drept, este un truc la mijloc şi mi-a luat ceva timp până să-l descopăr.

P.S. Urmează să actualizez în curând cu fotografii noi pagina *loves*, în caz că o mai ţine minte cineva.

Previzibil?

2011-09-06T19:03:00.000+03:00

A venit toamna!
Şi ce fac toţi bloggerii cand vine toamna? Exaaact, scriu postări despre asta! La fel urmează să fac şi eu în continuare.
Doar că, spre deosebire de ceilalţi, nu voi scrie despre cum acest anotimp îmi trezeşte sentimente de nostalgie, uşoară tristeţe, despre cum îmi linişteşte sufletul sau alte chestii anodine.
Eu voi scrie, mai întâi, despre cum mă pasionează muzica de pian în ultimul timp. Am lăsat dubstep-ul, rock-ul, house-ul, alternative-ul, pop-ul (temporar, evident) şi am început să ascult muzică clasică. De fapt, pianul a fost preferatul meu dintotdeauna, în comparaţie cu chitara sau orice alt instrument cu coarde.
Şi ce credeţi că ascult? Chopin, Beethoven, Bach? Nope. Yann Tiersen. Un muzician francez, care nici măcar nu e compozitor. Cu toate astea, muzica lui mă farmecă (în special în variantele piano), are niste piese de exceptie! Tot ce e inefabil pe hârtie (pentru mine cel puţin, că mă limitează vocabularul), ia viaţă în muzica lui. La moment, piesele mele preferate sunt "La Plage" si "La Valse D'Amelie".
Zilele astea valsam cam stângaci prin cameră ascultând anume valsul din filmul "Amelie". îmi făcea aşa o plăcere... mai mare decât dacă aş fi dansat la nivel de expert orice fel de street dance. Mă crede cineva? Mă înţelege cineva ce simt?!..

În fine, despre toamnă...
Dacă ar fi să fac un ranking al anotimpurilor preferate, pe ultimul loc ar fi toamna.
Din toate cele trei luni, îmi place toamna doar 2-3 săptămâni maxim, situate cam la sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie, când se colorează natura în galben şi roşu, când miroase a frunze uscate, când soarele încă e călduţ, iar paşii de pe trotuare sună învăluiţi parcă în vată...
În rest, septembrie e încă verde închis, dacă nu plouă; iar dacă plouă, e frig. Nu mai sunt ploile de vară torenţiale, grăbite, zgomotoase, care-mi plac mie... Sunt nişte ploi supărate parcă, reci, interminabile şi împărţite pe reprize. Sfârşitul lui octombrie şi tot noiembrie sunt de obicei tenebroase şi îngheţate. Natura e moartă şi degerată până la prima zăpadă mai consistentă.

Şi, în ultimă instanţă...
Ştiţi ce aş vrea eu? Să mă plimb... ...sună aşa simplu...
Credeţi că e puţin lucru o plimbare?
Nu o plimbare melancolică... de astea am destule.

Vorbesc despre aşa-zisa "plimbare în libertate" a lui Preda. Fără gânduri, fără ţintă şi fără reverie. "Când singura bucurie de care eşti conştient constă în însuşi faptul ca atare, că mergi; restul, că auzi, vezi şi miroşi, constituie doar, din când în când, câte o surpriză liniştită; vezi un om alunecând şi căzând, cineva ţipă, o boare de vânt îţi aduce în nări miros de pâine caldă" (sau Fornetti)...

Mă crede cineva? Mă înţelegi, tu, ăsta care citeşti acum aceste cuvinte? Tu, care ai avut răbdare să lecturezi tot textoiul acesta? Mmmm?!..

Cinematografie în termeni utili 2!!!

2011-08-27T16:06:00.002+03:00

Continuăm ilustrarea simplă a genurilor filmelor:
Pentru prima parte, uite AICI.

Tragedia (scenariul de bază) [just reminding...]
Un câine traversează strada. E lovit de o maşină. Câinele moare. Sfârşit.

Romance
Un câine chipeş şi sărac traversează strada. E lovit de maşina unui ticălos bogat, cu blana deasă, muşchios şi nerod. Iubita ticălosului era în maşină cu el la momentul producerii accidentului. Ea este finuţă, simplă, frumoasă, generoasă, candidă şi inteligentă. Are grijă personal ca cel rănit să primească îngrijiri şi umblă pe lângă el până se vindecă. Câinele se îndrăgosteşte de ea, iar ea nu-l vede decât ca prieten (la început), pentru ca mai apoi să-l lase pe ticălos şi să se îndrăgostească de protagonist. După o frumoasă poveste de dragoste de câteva săptămâni, chiar înainte de nunta celor doi, intervin nişte complicaţii şi câinele moare. Scena finală o înfăţişează pe ea, la mormântul lui, însărcinată. Sfârşit.

History (documentar istoric)
A fost o dată, demult, un câine anonim care a avut o moarte suspicioasă. În anul cutare, câinele a înteprins nişte acţiuni dubioase, care au fost descoperite mult mai târziu, abia după moartea sa. Persoanele cutare şi cutărică i-au fost complici, dar şi ei deja sunt morţi. A avut trei soţii, patru copii şi o duzină de nepoţi, dar n-a rămas în viaţă decât un strănepot, care acum locuieşte în Siberia şi are amnezie. Aparent, acţiunile respective înterprinse de câine cât a fost în viaţă, au influienţat foarte mult economia, infrastructura şi societatea statului în care a locuit. Din păcate aceste lucruri au fost descoperite prea târziu. A fost un mare câine. Din păcate, anonim. Sfârşit.

Detective/ Crime
Un câine traversează strada. E lovit de o maşină. Câinele moare pe loc. Poţiţia nu găseşte nimic. Un detectiv înţelept, blazat este angajat să investigheaze cazul, care este extrem de suspect. Detectivul găseşte pe cadavrul câinelui o picătură de ulei, detaliul capital, de o importanţă vitală pentru descoperirea criminalului. Este identificată mai întâi maşina, apoi killer-ul. Se dovedeşte a fi că asasinul are antecedente penale şi probleme psihice. Înainte de a fi demascat, criminalul se enervează şi ucide familia detectivului. Respectiv, detectivul îndurerat, dar tare până la final, găseşte vinovatul şi se răzbună, băgându-l la zdup. Scena finală: detectivul la mormântul soţiei şi copilului de 5 ani pune flori şi-şi cere iertare. Sfârşit.

Musicalul anilor '70
Un câine traversează strada. Pe la jumătatea străzii, începe a cânta şi a dansa, spre omagierea frumuseţii vieţii. Trecătorii necunoscuţi, care ştiu paşii de dans, încep a dansa cu el. După două minute deja tot oraşul dansează şi cântă cu protagonistul. Cântecul se termină, iar protagonistul e lovit de maşină şi moare. Toţi cântă întru regretarea morţii lui, apoi spre omagierea frumuseţii vieţii, apoi finisează dansul şi-şi văd de treabă. Sfârşit fericit.

-va urma-

P.S. uite de asta iubesc eu pisicle :3

Cinematografie în termeni utili

2011-08-15T17:18:00.005+03:00

Vă propun o ilustrare simplă a genurilor filmelor:

Tragedia (scenariul de bază)
Un câine traversează strada. E lovit de o maşină. Câinele moare. Sfârşit.

Drama
Câinele, personaj principal, traversează strada. E lovit de o maşină, în slow-motion şi pe muzică tragică de vioară. Şoferul e tras la răspundere şi primeşte pedeapsa maximă. Câinele, după ce-şi ia rămas bun de la toate rudele care-l îneacă în lacrimi, moare. Sfârşit.

Melodrama
Un câine cu familie, serviciu, viaţă fericită, traversează strada. E lovit de o maşină. Şoferul fuge de la locul accidentului. Câinele rămâne într-un scaun cu rotile. Peste 30 de ani, câinele e la pensie, are o tonă de nepoţi iubitori şi-şi petrece zilele acasă. Şoferul, după ce îşi recunoaşte vina, moare de o boală misterioasă. Sfârşit.

Comedia
Un câine traversează strada neregulamentar, citind ziarul şi mâncând un hamburger. E lovit de o maşină. Şoferul îl duce la spital. Câinele se trezeşte pe patul de spital, cu şoferul alături, care se dovedeşte a fi un vechi prieten de-al lui din liceu. Urmează o serie de evenimente haioase în care sunt implicaţi, pe rând, părinţii câinelui, fostele iubite ale câinelui, actuala logodnică şi nişte blonde. Câinele trăieşte fericit, cu amintirea accidentului care i-a înveselit viaţa. Are parte de o moarte stupidă (de obicei se taie din scenariu). Sfârşit.

Sci-Fi
Anul 2567. Un câine traversează strada. E lovit de o maşină zburătoare. Câinele moare. Planeta este invadată de extratereştri. Sfârşitul părţii I.

Acţiunea
Un câine traversează strada. E lovit de maşina unor gangsteri. De frică să nu fie demascaţi, iau câinele, îl îngrijesc până işi revine, apoi îl ţin ostatic. Câinele evadează, anunţă poliţia, care întocmeşte o ambuscadă şi foloseşte câinele drept momeală. Are loc un schimb de focuri în care unul dintre cei mai cinstiţi poliţişti moare. Gangsterii sunt prinşi şi băgaţi la zdup. Câinele primeşte mulţumiri şi este invitat să lucreze la poliţie. Sfârşit.

Thriller-ul
Noapte. Frunzele foşnesc de rău augur. Un câine vagabond şi înfometat traversează strada. O maşină se întreaptă cu viteză spre el. Frânează la 5 cm de el, apoi un criminal în serie coboară şi îl înjunghie. Urmează apoi o serie de crime fără sens, pe care poliţia le investighează insistent, atât de insistent, până îl exasperează pe criminal, astfel, el comiţând o greşeală în următoarea lovitură. Criminalul este prins, încătuşat şi pus la răcoare. Sfărşit.

Horror-ul
Noapte. Linişte. Când.. dintr-o dată.. un câine fosforescent traversează strada!!! E lovit din plin de o maşină. Grafica de o calitate excelentă scoate în evidenţă sângele şi maţele care ies de pretutindeni. Apoi scenariul se repetă până mor toţi câinii din împrejurimi. Sfârşit.

Documentarul
Un câine de o anumită rasă/ vârstă/ sex/ culoare traversează o anumită stradă dintr-un anumit stat la o anumită oră cu o anumită semnificaţie. O maşină de o anumită marcă, dintr-un anumit an, cu anumite probleme tehnice loveşte într-un anumit fel câinele. Câinele moare. I se face o autopsie extrem de amânunţită. Sfârşit.

-va urma-

Invitaţie la somn (atenţie, somnifer!)

2011-08-11T21:39:00.001+03:00

Dragă Mike, dragi insomniaci nostalgici, astăzi vă propun o serie de metode de a putea adormi, plus o analiză minuţioasă a lor. Acest articol face parte din seria "invitaţiilor", sau, cel puţin, urmează să facă parte, având în vedere că această "serie" nu conţine decât încă un episod, cu excepţia acestuia.
Dacă nu aţi fost atenţi, mai precizez o dată că acestea ce urmează a fi scrise nu sunt pentru oricine, ci anume pentru insomniacii nostalgici. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Să începem prin a clarifica nişte chestii. Dacă insomnia ta este de origine fizică, atunci nici n-ai treabă cu ceea ce urmează să citeşti. Tu bea lapte cald şi du-te la medic. Însă, dacă insomnia ta este de origine psihică, atunci poţi s-o depăşeşti oricând. Trebuie să te auto-determini! ~~sau să bei nişte somnifere~~
Dacă eşti insomniac nostalgic, insomnia e, cel mai probabil, cauzată de nostalgie, amintiri, zbucium sufletesc şi alte бредури de astea sentimentale.

În dependenţă de cât de complicat e cazul tău şi de gradul de încăpăţânare posedat, una din metode ar trebui să-ţi ajute.

Metoda I: Gândeşte-te la altceva.
Sună banal, dar e extrem de dificil să-ţi ţii mintea ocupată cu altceva decât ceea ce te preocupă (a.k.a. бред sentimental sau tragedia ta personală), şi, totodată, nu te lasă să adormi. Ideea e să te concentrezi la ceva care să te solicite suficient cât să te distragă, dar nu prea mult, ca să poţi adormi. Nu mă pot gândi la un exemplu concret, pentru că e dificil să-mi imaginez o situaţie default care ar merge pentru mai multe cazuri.

Metoda II: Cheamă în ajutor un prieten.
Dacă ai pe cine te baza, întrebuinţarea acestei metode nu mai are nevoie de explicaţii. Un prieten bun te-ar putea ajuta să treci peste/ prin asta cu brio. (la orice oră a nopţii)

Metoda III: Varsă-ţi suferinţa şi preocuparea pe cineva.
Aceasta ar fi o alternativă pentru metoda precedentă, în cazul în care n-ai pe cine te baza. Însă, din păcate, pentru ea ar trebui să aştepţi să vină dimineaţa. Când e în joc sănătatea ta mintală, nu prea contează pe cine te descarci. Doar fă-o. Preferabil pe cineva de treabă, care să te poate asculta, să-ţi înţeleagă situaţia şi să nu-şi creeze impresia că dacă i te-ai destăinuit o dată, aţi devenit cei mai buni prieteni pe viaţă.

Metoda IV: Scrie.
În caz că ai încercat totul şi ai eşuat, această soluţie îţi va părea cam disperată, dar e efectivă. E sigur, e la îndemână, nu te costă nimic! Scrie în jurnal sau pe o foaie tot ce simţi şi tot ce te macină. Te va ajuta să-ţi aduci în ordine gândurile şi zbuciumul va dispărea. Cu siguranţă că va fi mai uşor de adormi o dată ce îţi vei fi descărcat emoţiile înscris.

Metoda V: Citeşte-mi blogul.
Mai devreme sau mai târziu tot adormi.

Cam atât. Poate cândva îmi vine inspiraţia şi fac o continuare.
Noapte bună! Să gândiţi mai puţin şi veţi dormi mai strâns.
Sper că v-am ajutat, sau că, cel puţin, v-am mai distras atenţia de la tragedia vieţii voastre.

Ca la final

2011-07-29T16:18:00.003+03:00

Acum, la sfârşit de lună, ~~când am observat că vizualizările pe blog au cam scăzut,~~ am decis să deretic puţin.

Am schimbat designu, am făcut curat în playlist, am mai modificat unele pagini/descrieri/detalii la profil.

Vara asta trece atât de repede... nu am când posta, că mereu intervine ceva.

Chiar si acum, când am început a scrie, mi-a venit instalatorul de jaluzele.

Dar, în curând, va veni un articol care va compensa lapsusul din ultima lună.

Obiecţii? :)

Vacanţă plăcută în continuare!

Deep Feelings

2011-07-22T23:05:00.001+03:00

I hate.
For the first time in my life, I can freely say I HATE. I hate and I want to forget, never to be reminded again.
I want to go away, somewhere where I can be free of all the memories.
I want to go somewhere where I can find you inexistent.
Why do I constantly have to run into you? Why are you always there, when I pass by?
You're always the same, by the way.
I never want to see you again, I wish there were an endless summer, because autumn will always remind me of you.
Sometimes you can be a total waste of time, seriously...
I hate you, School.

2011-07-15T15:50:00.006+03:00

Quote

2011-07-13T13:35:00.003+03:00

"Mă trezesc. Unde sunt? mă întreb. Chiar o spun cu voce tare: „Unde sunt?"
Întrebarea nu are sens, pentru că răspunsul mi-e clar de la bun început: sunt aici.
Aici este viaţa. Viaţa mea. Tot ceea ce ţine de existenţa mea.
Mai exact, toate lucrurile, întâmplările, împrejurările care au ajuns pe nesimţite să mă
definească şi pe care nu îmi amintesc să le fi acceptat cu bună ştiinţă."

Cat Power - Wild Is The Wind

2011-07-07T12:46:00.000+03:00

superb ♥

Materia cenuşie a ziariştilor noştri

2011-07-05T20:38:00.001+03:00

"Uoff, ce timp urât.. iar vrea să plouă :( ce dispoziţie proastă îmi creează norii ăştia. Hmm, oare ce să mai fac? Ce-ar fi să citesc ştirile, precis găsesc ceva interesant!"

open new tab ... type *protv.md* ...

Mi-a sărit în ochi ştirea aceasta.

Înţeleg, tragedie, accident... se întâmplă! Dar...

Dragi redactori, poate îmi explicaţi şi mie de ce trebuia să puneţi în CAPS LOCK cuvintele alea?

E vreo strategie ziaristică cumva? Să accentuaţi că e MORT pentru că s-a IZBIT într-un stalp pentru a intriga cititorii?

Şi încă ceva: trebuie să sune cât mai sec? Motocilcist. Motociclist. de 20 de ani, MORT.

Înţeleg că titlul trebuie să fie cât mai cuprinzător, relevant şi scurt. Dar chiar în aşa hal?

De scurt, e bine scurtat.

De cuprinzător, cuprinde toate evenimentele: MORT după ce s-a IZBIT.

De relevant, e nemaipomenit de relevant, pentru că conţine cuvintele cheie in CAPS LOCK.

P.S. Dacă sunteţi atenţi, ştirea de sub banda cu Ultimele Ştiri, pe care am tăiat-o aiurea şi mi-am dat seama prea târziu, mai conţine un cuvânt pus aiurea în caps. Există o explicaţie?

Cum economiseşti cu Orange

2011-07-05T16:35:00.002+03:00

Totul s-a început la începutul acestei luni. Nu, mint şi mă repet.
Totul s-a început demult, demult, dar abia acum am început să atrag atenţia la aceste lucruri.
Atenţie, această postare este contra-indicată celor de la Orange Abonament, fanilor înrăiţi al planului Orange PrePay sau abonaţilor Moldcell.

Pe doi iulie mi-au venit, ca de obicei, punctele PrePay. "Pentru consumul de xxx mii lei de luna trecuta, aţi primit xxx puncte PrePay, bla bla bla." Luna trecută mai primisem vreo 200, de luna mai trecută îmi rămăseseră vre-o sută, şi, în total, la începutul lunii iulie aveam 600 puncte PrePay în cont. Mă gândeam să-mi activez vre-un pachet SMS şi poate nişte minute în reţea, dacă tot aveam aşa de multe.
Între timp, prietena mea tot primise punctele. Având în vedere că ea cheltuise mai mult ca mine, la vreo 200 şi ceva de lei, respectiv, primise 880 de puncte pentru luna iunie. Ea şi-a activat pachetul SMS maxim, adică de 100, dar asta avea să alfu mai târziu.
Astea fiind spuse, continuăm naraţiunea.
Nu e prima dată când dau punctele pe pachete SMS. Am ales pachetul de 100, am continuat cu confirmarea, care e ultimul pas, în care te mai anunţă preţul serviciului de care urmează să beneficiezi. Hopa, pachetul costă 600 puncte. Adică tot ce aveam eu. Poftim? De când? Ei bine, am presupus că s-au scumpit serviciile, şi mi-am luat pachetul.
Mai târziu dau de prietena mea şi, nu ştiu cum ajungem să discutăm despre serviciile Orange. Ajungem şi la puncte PrePay. Apoi aflu că şi ea si-a luat pachet de 100 SMS-uri. Apoi aflu că ea a plătit 400 puncte pe el. Cum aşa? Eşti sigură? Poate ai încurcat ceva? Sigur ăsta e preţul? Sigur de 100 ai luat? Da, nu, da şi da.
Mda. Continuăm , ajungem la PrePay Magic Zone. La începutul fiecărei luni te anunţă cât ai economisit luna trecută cu SuperPuperMagic Zone, care mai mult de 30% ziua nu te lasă. Luna trecută am consumat vreo 50 de lei, în rezultat, m-au anunţat că am economisit 10 lei şi bănuţi. Prietena, respectiv, 200 şi ceva a consumat. Pe ea au anunţat-o că a economisit 10 lei şi bănuţi. Poftim?
Şi ăştia cu Magic Zone sunt foarte şmecheri. Pe ecran poate să fie afişat că zona în care te afli e cu reducere de -50%, iar când să apelezi la *800# să-ţi scrie că de fapt eşti doar cu -25%.
Uite aşa economisim noi cu Orange!

P.S. O dată, noaptea, pe la 3, aveam onoarea să fiu martora unui miracol : -99% reducere. Când am vrut să apelez, chiar intenţionat, să testez minunata ofertă, nici un abonat nu era disponibil. Nu în sens că nu răspundeau, sau aveau telefoanele deconectate, pur şi simplu nu se făcea legătura! Coincidenţă?

BEST BRELOC EVER!!!

2011-06-27T23:10:00.000+03:00

for cat lovers ♥

Mind, R.I.P., Heart - go for it!

2011-06-23T13:30:00.001+03:00

Din cate observ, vara, bloggerii (majoritatea, cel putin) sunt mai inactivi decat in cealalta parte a anului.. Inclusiv eu, de altfel. De aceea voiam neaparat sa mai scriu ceva luna aceasta, ca sa fiu cu sufletul impacat.

Asa e bine sa fii departe de Chisinau... nu esti la curent cu nimic, toate grijile au ramas in urma, habar n-ai ce se mai intampla in lume, eu nici nu stiam cine a luat turul doi la alegerile locale!

Fac in sfarsit sport.. ma dor toti muschii. Chiar si sa dactilografiez imi pare dificil. Ca sa nu mai vorbesc de ridicat in picioare si mers..
In sfarsit mai pun mana pe vreo carte.. mai cetesc, ceea ce in oras mi-e aproape imposibil sa fac de cele mai multe ori, avand in vedere ca trebuie o vointa nebuna ca sa te deconectezi de toate si de toti si sa citesti concentrat intre cei 4 pereti ai camerei apartamentului calduros si mizerabil pe timpul verii.
In sfarsit ratiunea mea se odihneste; nu mai calculez intr-una toate detaliile, nu caut idealuri intr-o lume unde asa ceva pur si simplu... nu exista!

Din fericire, imediat ce ma intorc, totul va reveni la normal :)

De ce femeile...?

2011-06-14T23:07:00.001+03:00

Frază tipică: "nu am cu ce mă îmbrăca!"
Exclamaţia aceasta este extrem de sinceră de fiecare dată, desi, de cele mai multe ori, dulapul este doldora de haine. Am spus "sinceră", nu "adevărată". Dar asta nu înseamnă neapărat că minte... chiar dimpotrivă!
Cauza este, evident, una psihologică.
O femeie plasată în faţa unui dulap plin cu îmbrăcăminte pe care o cunoaşte, nu are nimic prea nou, sau nimic prea vechi (să presupunem că majoritatea au fost achiziţionate cam în acelaţi timp, ca să nu avem extreme şi să dereglăm condiţiile experimentului), va petrece cel puţin 45 de secunde ca să recunoască mai întâi toate hainele, pentru ca, mai apoi, să decidă din prima că nimic nu se potriveşte pentru ieşirea ei.
În schimb, unei femei plasate în faţa unui dulap plin cu haine pe care o vede prima dată îi va lua mai puţin de 10 secunde să îşi aleagă cel puţin două articole de îmbrăcăminte pe care le va considera perfecte pentru acel moment.
Totuşi, dacă, după aceasta, acele două articole, purtate o dată, vor fi puse în dulapul cu haine cunoscute, după plasarea femeii din nou în faţa acestui dulap, ne vom trezi din nou cu fraza tipică: "nu am cu ce mă îmbrăca!".
Dar, dacă e să mai tragem de timp, dacă vom lăsa femeia în faţa dulapului cu haine cunoscute pentru cel puţin jumătate de oră, până la urmă ea îşi va alege un outfit, şi îşi va vedea de ieşire, uitând aproape automat mini-panica produsă anterior de pseudo-lipsa hainelor.
De ce?
L-am putea numi ca un mic ritual indispensabil pentru ca femeia să-şi poată alege hainele potrivite şi să arate bine. Voi ce explicaţie aveţi?

Necotidianul [7] Cocktail cu alcool

2011-06-05T01:44:00.001+03:00

Ora 01:01. Cel puţin atât e acum când încep să scriu.
Vreau să scriu, dar nu ştiu cu ce să încep. Nici nu am un subiect anume...
De fapt, am citit chiar azi undeva că "a scrie este o experienţă care izolează"... "procesul scrierii este unul imperios" şi nu mai ştiu ce. Păi, e perfect.
În fine, vă învit la un cocktail cu alcool, inspirat din rândurile lui Jackie Morgan. (postarea aia cu aberaţii.. mi-e lene să pun link direct acum).

Latră cineva. E de afară? Ah nu, e publicitatea electorală de la ProTV. Godea? Cine mai e şi ăsta? Dar feminista de la PDM? Nu-mi amintesc numele ei... Mâine (de fapt, azi) sunt alegerile. Nu mă afectează direct decât în măsura în care sunt curioasă să văd rezultatele şi să protestez paşnic dacă Dodon ia mai multe voturi decât Chirtoacă. Dar, slabe şanse...

Azi dimineaţă, în baie, pe o sticlută cu ceva verde în ea am observat cu stupoare că sub "ополаскиватель для дёсен", scrie "на отраве трав"... eram gata să fac o fotografie, să postez pe blog şi apoi să aberez înscris vreo jumătate de oră pe contul acestui fapt absolut stupid. Apoi am observat că scrie "на отваре"...

Acum încercam să adorm. Există mai multe metode de adormire pentru insomniaci nostalgici, ca mine. Prima ar fi să te plictisesti intenţionat până adormi, cu metoda număratului oilor. Am încercat să număr, dar fugeau mereu dintr-o parte în alta şi pierdeam şirul...
Dar, din fericire, eu am metodele mele traditionale, cum ar fi.. o postare fără sens în miez de noapte.

8 contacte online pe skype. Doamne, ce face lumea la ora asta pe internet?... Chiar nu înţeleg.
Staţi să-i întreb.

[01:33:35] Вера: măi, ce faci la ora asta pe net?
[01:33:50] Manea: scriu koment
[01:33:52] Manea: tu?
[01:34:01] Вера: tot scriu koment.
***
[01:33:27] Вера: so, ce faci la ora asta pe net?
[01:33:47] Vitalik: nimic.
[01:33:48] Vitalik: :-S
[01:34:01] Vitalik: tu ai fost vreodată îndrăgostită?!
***
[01:34:23] Вера: ce faci la ora asta pe net?
[01:34:30] Vlad Pas: *status change - busy*

Cred că e suficient. Noapte bună. Mâine să mergeţi la vot!
Nu uitaţi să vă spălaţi pe dinţi, să beţi lichide multe, să nu aruncaţi gunoi pe jos, să faceţi teme de vacanţă, să mergeţi cu troileibuzele noi, să nu încercaţi să minţiţi taxatoarele (nu merge la astea noi, credeţi-mă, am încercat, dar asta e altă poveste...)
01:44, signing off.

Gwen Stefani - 4 In The Morning

2011-06-02T21:24:00.001+03:00

my old, fav song..
perfect lyrics ♥

loves

2011-05-30T19:03:00.000+03:00

În sfârşit am lansat pagina *loves*.
De altfel, am mai făcut unele mici modificări la celelalte pagini; + acum pot fi adăugate comentarii la unele.

La moment, pagina *loves* nu conţine decât nişte fotografii recente de-ale mele. Nu tin minte pentru ce am creat pagina asta câteva luni în urmă... atuni probabil aveam vreo idee genială şi eram foarte entuziasmată de ea. Dar am amânat împlinirea acelor planuri, şi când am vrut să revin, deja nu mai aveam chef şi nici idee despre ce ar fi trebuit să conţină.
În caz că-mi amintesc rostul acelei pagini, o să-i dau viaţă imediat. Până atunci, fie şi aşa. Cu poze. În caz că nu îmi amintesc, pur şi simplu voi mai adăuga periodic poze self-production. :)

It's more than complicated

2011-05-28T16:29:00.001+03:00

Până acum, pe facebook avem doar nouă opţiuni în ce priveşte statutul unei relatii:
Single
In a relationship
Engaged
Married
It's complicated
In an open relationship
Widowed
Separated
..şi, în final, Divorced.

Zic doar nouă, pentru că, dacă statusul ar fi în conformitate cu starea de spirit la moment a unui user, cu gândurile lui, şi, mai ales, în conformitate cu trendurile, am avea cel puţin douăzeci de opţiuni... cum ar fi:
Almost single
Still seeing my Ex
Still thinking of my Ex
In a relationship, but I don't want people to know about it
It's a little complicated
It's very complicated
It's so complicated I want to die
In a relationship, but that's not a problem
Married for money
Experimenting
Almost in a relationship
Divorced, but my husband doesn't know yet
Widowed, but my husband doesn't know yet
Cheating
Married to a jerk, will accept extra lovers
Dating for sex
Just friends (honest)
In love, but single
In love with Y, in a relationship with X
In a relationship and unhappy
In a relationship and who cares

Single and happy
Married and ready to divorce
Refusing to accept it's over
One of us thinks we're in a relationship
..şi bănuiesc că lista poate continua...))
Tu ce status ai? =)

Fără limite

2011-05-17T22:57:00.001+03:00

Acum văd lucrurile mai clar şi înţeleg (aproape totul). Mi s-a deschis orizontul şi o mulţime de chestii au deja explicaţii. Nu mai sunt măcinată de întrebări şi s-au liniştit apele. Dar toate astea oricum nu mă încălzesc cu nimic.
Şi.. da. Cam atât.
Recomand insistent:

P.S. Cum zice şi Bradley Cooper în trailer: "I was blind but now I see."...

Necondiţionat şi nonconformist (Ep. 3)

2011-05-17T20:23:00.003+03:00

Capitolul II. Primii (ultimii) paşi (continuare)
Sara nu se grăbi. Păşi lent, cu mândrie, deoarece era convinsă că cel care o aştepta era Lucas. Era din nou încrezătoare. Mergea foarte bine pe tocuri acum. Aproape c-ar fi refuzat, din orgoliu, să intre înapoi în casă când i-a strigat Olivia că cineva o aşteaptă şi ea automat a dedus că era frate-su, dar era prea bucuroasă ca să se gândească la asta. Ajunsă în faţa uşii înalte, greoaie, de sticlă, privi în sală. Nu-l zărea. Un "tânăr" în frac îi deschise uşa. Nici nu l-a privit; a intrat şi s-a îndreptat grăbită către Quin, care era lângă o doamnă cam de vârsta a doua, îmbrăcată la patru ace, cu o coafură perfect aranjată, fără nici un firişor rebel; ţinea barba paralel cu podeaua, deci capul era puţin ridicat; dădea impresia că-i priveşte pe toţi, evident, de sus.
- Păi, şi Lucas? întrebă Sara puţin zăpăcită, ridicând vocea cu două-trei tonuri, fără să-şi dea seama.
- Lucas? Era sus, nu? Sau poate o fi plecat deja.. "Plecat??" dar nu contează...
"Nu contează!??" ..Uite, voiam să ţi-o prezint pe naşa mea de botez, de fapt, naşa noastră de botez...
Sara nu mai auzea ce-i spunea Olivia. Încrederea ei s-a fărmiţat în mii de aşchii, la fel ca oglinzile de sticlă organică din sălile de balet. Pentru câteva secunde s-a deconectat de la tot ce se întâmpla în jurul ei. Lucas a adus-o aici din două motive: crezând că îi face o favoare şi pentru că, plictisit de restul "prietenilor" avea nevoie temporar de cineva nou. Singurul ei beneficiu din această mică escapadă a fost confruntarea cu "lumea bună", care a rămas aceeaşi ca în romanele realiste ale secolelor IX şi XX. Era timpul să se întoarcă la realitate, aici nu era locul ei. Poate, cândva, într-un viitor îndepărtat, ar fi ajuns şi ea, prin merite proprii, la nivelul acelei societăţi exclusive din care făcea parte familia Quinsley şi restul invitaţilor.
Olivia se auzea în continuare "...datorită acelei întâmplări astfel naşa a ajuns..."
- Quin... o întrerupse Sara.
- Ce?
Se întoarse spre "naşă".
- Doamnă ...(conştientiză că nici măcar numele nu i-l auzise)...
- Deborah. Deborah Parkshore. (nu-i întinse mâna)
- Sara Barkley. Doamnă Parkshore, sunt încântată de cunoştinţă. Din păcate, trebuie să o întrerup pe Olivia şi să v-o răpesc puţin; dar nu vă supăraţi, nu?
Nemaiaşteptând răspuns a tras-o de braţ şi au intrat în sufragerie.
- Saraaaaaaaaaaaa, ce faaaaci, fatooo? Şi aşa baba e morocănoasă, acum o să mă urască pe viaţă... Oh, adio, testament... a făcut ea cu un gest de leşin.
- Lasă că te includ eu în testamentul meu. Trebuie să vorbim... Când plecăm?
- Dar de ce să plecăm? E abia două. Lucas a lăsat invitaţii în seama mea şi a lui Parker. (Parker era un majordomn în vârstă, dar bine-făcut, îngrijit, ce să mai... aşa trebuie să fie orice majordomn. Sara avea impresia că slujea familia Quinsley de cel puţin un secol, pentru că în toate istorisirile Oliviei, chiar şi cele din copilărie, apare Parker ca veşnicul responsabil şi cel în seama căruia se lăsau toate).
- Cred că Parker se poate descurca de unul singur. Stai, când ai vorbit cu Lucas?
- Chiar înainte să plece.
- Şi nu ai putut să-mi spui!?
- I-am zis că fumezi afară şi a spus să nu te deranjez, tu ştii că pleacă oricum.
- Poftim!? Fumez, dar...? ...
...Şi ....unde a plecat?
- În alt oraş , mai are afaceri. Dar, Sara, ce-i cu interogatoriul ăsta!? Deja mă agasezi şi tu...
Sara s-a întristat şi s-a introvertit subit.
- Hai, lasă, plecăm mâine la amiază, că nu pot să las baltă petrecerea. Bine? a zis Quin luând-o de barbă.
- Bine... pot să plec sus? Nu mă simt bine.
- Sigur, am eu grijă de tot. Culcă-te în dormitorul cel mare. Cel cu patul dublu. Mai târziu vin şi eu. Sper să nu te superi, dar nu suport să dorm singură aici. Bine? Te roooog...
- Orice, doar e a ta casa. Noapte bună.
- Bună dimineaţa şi ţie! a conchis Olivia vesel şi s-a pierdut printre invitaţi.

Sara a urcat din nou scările alea infinite, urmărită de privirile unora mai curioşi.
Nici Lucas, nici Olivia nu puteau sta de unii singuri în acea vilă uriaşă care a aparţinut cândva părinţilor lor.
Ajunsă în dormitor, şi-a lăsat pantofii, bluza, fusta, s-a spălat pe faţă de machiaj, apoi s-a trântit pe patul moale, înalt, cu aşternuturi roze, frumos mirositoare. A decis s-o aştepte pe Quin în linişte... şi-a scos din rucsac playerul micuţ, ros, învechit, şi-a pus căştile si a închis ochii. Astfel nu mai era nevoită să-şi audă gândurile...
Din nou un cocoş se auzi în depărtare.
Ziua de mâine venea cu paşi grăbiţi.

Vezi episodul precedent
Vezi primul episod

Raţionament

2011-05-05T19:04:00.000+03:00

Dintr-o dată, toţi ai casei vorbesc un ton coborât. M. deschide sertarul de sus al dulapului din salon şi începe a răscoli. T. stă relaxat în fotoliu şi rosteşte grav o frază care nu se prea aude. Io mă plimb prin casă fără să scot un cuvânt. Gândesc. M. trece prin faţa mea, intră în camera mea şi continuă să răscolească. T. deja e în bucătărie, îşi toarnă ceai şi rosteşte din nou, grav, aceleaşi cuvinte, puţin parafrazate. Io intru după M. în odaie şi deschid o geantă, caut prin buzunarele ei. Renunţ şi mă aşez pe marginea patului. Scârţâie. M. spune ceva, apoi iese din odaia mea şi se întoarce în salon, deschide acelaşi sertar şi începe din nou a arunca foi şi a răsfoi mape. Mă ridic în picioare şi merg şi eu aiurea, înspre salon. T. rosteşte fraza aceea, din nou parafrazată, însă, de data asta, mi-o adresează direct. Îi răspund ceva şi mă întorc în cameră, mă aşez pe scaun. M. trânteşte uşa unui dulap, apoi se aud din nou foşnete, pocnete. T. se aude iarăşi rostind aceleaţi cuvinte, de data aceasta, adresându-i-le lui M, apoi încep să foşnească în unison ambii. Vine M. şi îmi spune ceva. Neg. Pleacă. Revine M. şi îmi spune altceva. Neg. Pleacă. Revine a treia oară şi-mi spune altceva. Neg. Pleacă.

Uite cam asta se întâmpla la mine în casă jumătate de oră în urmă. Fraza pe care o rostea T. încontinuu era " Lasă să-l caute. Dacă nu-l găseşte, să plece.". Şi spun cu toată sinceritatea care există în mine, că aş pleca, dacă nu ar fi acum 14 grade afară! Dar, evident, tata nu vorbea serios. (El deseori apelează la cuvintele "las să plece". De exemplu "Nu-i place calitatea betonului?! Las să plece." sau "Armatura" şi "şâbeonka" trebuiau să fie aici o oră în urmă! Acuma unde-i? Cică pe drum? Deam nu-mi mai trebu. Poate să plece cu tot cu ele".) Continua să parafrazeze "Asta dă dovadă de iresponsabilitate! Lasă să-l caute. Dacă nu-l găseşte, să plece. Să măture străzile (pentru bani, evident) să-şi facă altul" apoi "Nu ştie unde-i? Lasă să-l caute. Dacă nu găseşte, să plece. Să-şi găsească altul."

Eu înţelegeam perfect ce făcusem şi de ce T. avea tot dreptul să fie supărat pe mine.
Însă... pentru mine... nu-mi făceam griji. Nu puteam pur şi simplu. Nici acum nu văd în asta mare tragedie... Nici nu ştiu cum să reacţionez. Sunt puţin afectată, pentru că T. e supărat acum, însă, numai de asta... De obiect, însă, pot să zic că aproape nici nu-mi pasă.
Mi-am pierdut buletinul de identitate. De fapt, el vreo două luni e dispărut însă abia acum ne-am dat toţi seama. Ei şi ce? O să-mi fac altul. La urma urmei, acte de identitate mai sunt! Paşaportul, certificatul de naştere. Nu e ca şi cum nu mai pot fi identificată oficial şi în acte nu mai exist ca cetăţean al repubilicii. M. îmi vine în continuare cu variante "Poate l-ai lăsat acolo.." , "Poate l-ai pus dincolo...". Dar tot ce ţin minte e că l-am pus înapoi pe dulap după ce ultima dată l-am scos din sertarul cu documente. Atât. De fapt, nici nu mi-a trebuit, numai credeam că-mi va trebui.

Un eveniment atât de mărunt aproape c-a declanşat un teatru al absurdului în familia mea. Nici nu vreau să mă gândesc ce avea să fie dacă pierdeam ceva mai însemnat...

Emika - Drop The Other (dark/low dubstep)

2011-05-05T16:37:00.001+03:00

now THIS is fucked up dubstep ♥

my 3rd favorite, along with Massive Attack - Paradise Circus (Zed's Dead dubstep remix) and Muse - Feeling Good (Fr33m4n dubstep remix)

Martirii

2011-04-27T11:04:00.001+03:00

Iubitorilor de horror, let me introduce you the best horror movie of the last 10 years!

Recomand acest horror. Demult n-am văzut un film de asa gen care întradevăr să merite. Are subiect, are sens, are momente terifiante, are tot ce-i trebuie.
Vizionare plăcută!
(nu-l recomand dacă eşti slab de înger.. şi nu mă refer la sensibilitatea faţă de mult sânge sau matze zburând pe pereţi. acesta este un film intens şi puternic)

Amintiri din copilărie

2011-04-22T14:55:00.000+03:00

(click pentru zoom, pentru credibilitate, şi pentru a vedea defectele)

Mi-am desenat asta pe perete aseară. Mi-a luat vreo trei ore. Mama n-a prea fost încântată să vadă că desenez pe tencuială. But I don't give a f*ck. Pe mine mă face să zâmbesc de fiecare dată când intru în cameră. E mărişor. 30 x 60 cm. E primul, dar cu singuranţă că nu e ultimul. Până la vară vreau să umplu un sfert din perete. :)

De vreo trei săptămâni mă tot gândeam ce să desenez.. mai întâi am vrut ceva abstract, apoi ceva floral, şi, în final, i-am făcut Tom & Jerry.

-to be continued-

Obiective pe termen scurt (lung)

2011-04-19T20:01:00.000+03:00

Ante-scriptum: DESIGNUL E CÂT SE POATE DE TEMPORAR, PÂNĂ GĂSESC CEVA MAI TEAFĂR.

Trebuie să:
1. Să fiu calmă
2. Să nu ridic vocea
3. Să nu mă enervez din nimicuri
4. Să nu fiu agresivă.
Dar cum pot să stau calmă şi în perfectă armonie când este atâta ignoranţă în jur?!

Fiecare are metoda sa "defensivă". Unii râd, alţii o ignoră pur şi simplu şi-şi văd de treaba lor (ar fi varianta ideală). Mie-mi, însă, vine s-o sugrum şi so asfixiez.
Există 3 lucruri pe care nu le tolerez niciodată, sub nici o circumstanţă, nici măcar în somn, nici măcar în comă: ipocrizia, prostia şi, recent, filfizonii, care se înmulţesc văzând cu ochii.

Prima "calitate" nu o suport, pentru că, de obicei, depistez ipocrizia imediat. Având în vedere că o depistez din start, să văd cum persoana respectivă continuă să "falseze" fără pic de ruşine, sau fără ca măcar să-i pese că mă minte în faţă doar ca să se scoată în evidenţă în faţa cuiva, mă calcă pe nervi oribil. Dar în faţa ipocriziei mă menţin calmă de obicei, pentru că nu pot să atac fără argumente. Un atac fără argumente mă pune pe mine într-o lumină proastă, pentru că miroase a calomnie.

A doua "calitate", care e, de fapt o "epidemie", o întâlnesc la fiecare pas. Fie doar o mică stângăcie, sau una trântită bine de tot, mă agasează în egală măsură. Ca metodă defensivă pot să utilizez sarcasmul, să insult persoana în cauză fără ca ea să-şi dea seama măcar (pentru că, deh, nu degeaba vorbim de prostie aici), sau... pot să fac urât de tot. Mă enervez imediat. Dacă persoana observă şi tace, aleluia. Dacă nu observă şi insistă în continuare, pot să ridic vocea. Dar dacă observă că mă enervez şi totuşi insistă intenţionat să o ţină pe a ei, în speranţa că voi tăcea şi mă voi lăsa călcată în picioare de prostie crasă, nuuuuu dragăăăăăăă... pân-aici o mers soldatu', cum ar zice profu meu de istorie. În astfel de situaţii mă dezamăgesc total în unii oameni.

Filfizonii. Îi iubesc.
FILFIZÓN ~i m. Tânăr lipsit de seriozitate, având pretenții de eleganță şi/sau rafinament.
They are everywheeeereee!!!
Dragă filfizoane, nu eşti elegant deloc, nu eşti rafinat şi nu eşti nici 1% din ceea ce pretinzi să fii. Iar dacă pretinzi să fii ceva, şi nu orice, dar anume elgant şi rafinat, atunci eşti ipocrit. Iar ce am zis eu ma sus de ipocrizie?
Filfizonii sunt şi ei un fel de cocalari, dar sunt versiunea nouă şi îmbunătăţită. Din lungul proces al evoluţiei au învăţat câte ceva (unii dintre ei, pentru că doar o parte au evoluat în filfizoni, din specia cealaltă încă vezi exemplare peste tot). Filfizonii sunt (par) mai manieraţi, şi, fiind că tac mai mult şi nu spun chiar tot ce le trăsneşte în cap, sunt (par) mai inteligenţi. Dar rafinamentul şi eleganţa fie sunt înnăscute, fie sunt educate de-a lungul vieţii, de mic copil. Iar voi nu sunteţi decât nişte maimuţoi în fracuri.

Iat-aşa.
Să nu fiu agresivă, să-mi menţin calmul, să nu mă enervez...

Dilemma

2011-04-17T22:19:00.000+03:00

a, şi încă ceva:

Necotidianul [5]

2011-04-16T20:38:00.011+03:00

Cum zice şi cântecul: "I want to be someone else or I'll explode.."
Urăsc să citesc cum se plâng alţii, dar iată că singură o fac acum.
Săptămâna asta am deja 5 drafturi nefinisate.
Partea a II-a a capitolului II din "Necondiţionat şi nonconformist" se chinuie şi ea printre ele.
Încep să scriu ceva, pe o temă oarecare, pe parcurs mă contrazic. O iau de la început, şi iarăşi divergenţe.

Ba vreau să fiu singură, să-mi aduc în ordine gândurile, să mă relaxez cu o carte sau cu muzică la iPod, ba vreau să petrec timpul cu cineva, undeva, să fac ceva concret şi interesant. Nu fac propriu-zis nici una, nici alta. Încerc să mă relaxez, pierd timpul. Încerc să mă ocup cu ceva, nu iese nimic. :)
Sunt epuizată intelectual.
Oricum, voi face un efort să am şi luna asta două episoade din "Necondiţionat şi nonconformist" (probabil câte două pe lună voi scoate deja).
Am nevoie de o baie ca în filme.
Am nevoie de căldură. Am nevoie de un soare...

saved my life once ♥

2011-04-13T17:32:00.000+03:00

Happy B-day To Me :]

2011-04-10T10:27:00.000+03:00

Astăzi, cu 17 ani în urmă, la 5:20 in ze morning, un nou orizont se deschidea pentru...
eiiii da sigur că.
La 5:20 in ze morning urla una mititcă şi urâtă de se cutremurau pereţii maternităţii nuştiucare din râşcanovka.
Şi de atunci.. mai urlă din când în când..))
Şi de atunci au trecut 17 ani, pe care nici nu i-a simţit. Deja se simte pe jumătate majoră şi la vară va face cursuri de şoferie... pentru bicicletă.
Această pe jumătate majoră n-a mâncat două zile nimic înafară de dulciuri (ciocolată mai mult), şi ziua de azi cu o ~~hemoragie nazală~~ felie de tort a început-o. Yaaaay, şi aşa glucoza din sânge e aproape de limita maximă! :)

Dar, lăsând la o parte umorul negru şi self-sarcasmul, ce pot să zic.. I'm glad to be alive. =)))
Nu-mi merge azi să scriu ceva teafăr, mai bine o las baltă.

Have a nice day! ♥

Perfect is nothing

2011-04-07T16:18:00.006+03:00

Du wirst nie wissen...

2011-04-04T18:44:00.002+03:00

Pe el...

2011-04-03T13:25:00.001+03:00

După o zi epuizantă din toate punctele de vedere, a urmat un somn adânc, cu puţine vise. A doua zi a trezit-o o rază indecisă, care de-abia străbătea norii pufoşi şi denşi de dimineaţă. Primul lucru ce i-a venit în gând a fost: "mm... soare, oare ce mai face ...?".
Apoi a urmat trezirea. Duşul fierbinte şi sărat de dimineaţă.
Şi-a dat seama, încă o dată, dar de data asta de-a binelea, că totul se terminase.

Există cele şapte etape ale durerii unei pierderi. Ieri o trăise pe prima: şocul şi negarea. Deşi în şoc, încă nu realizase pe deplin lucrurile, respingea totul şi pe toţi, nega orice încercare de a căuta motive şi scuze, îşi revărsa toată mâhnirea plângând.
A doua zi, a doua etapă, durerea şi vinovăţia. Acum, o dată ce trece efectul şocului, este înlocuit treptat de durere în forma ei pură. Nu mai simţi nevoia să urăşti, pentru că îţi dai seama că nu vei schimba nimic, nu îţi rămâne decât să îţi consumi suferinţa lent, în timp ce ea îţi consumă sufletul şi ţi-l seacă de orice voinţă sau putere. Etapa aceasta durează cel mai mult şi în acel timp persoana este cea mai vulnerabilă.

Nu-şi mai amintea decât secvenţe de vorbe şi scene: "dacă nu era ..., nu avea să ies în genere" .. "aşa sunt eu" .. "nu văd altă cale de soluţionare".. "mai devreme sau mai târziu oricum..." .."poţi să mă urăşti acum, decât să mă urăşti peste două luni şi mai tare..." Cuvinte care tăiau în carne vie, care denotau un fapt şi aşa mult prea evident... Ochii ei priveau cu ură, dar ascundeau disperare şi neputinţă...

Replicile ei care căutau disperat un semn, cât de micuţ... "vrei ajutorul meu? vrei..?" .. "da, ar fi bine.." "spune sau da , sau nu, pentru că acest "ar fi bine" nu ajută deloc..." ... tăcere. Minte şi inimă contorsionate de durere. Ea, teoretic, avea ultimul cuvânt. Să sufere alături de el, pentru că el "oricum aşa avea să facă în continuare", sau să sufere singură...

Îşi amintea cum se gândea naiv că el îşi va cere scuze pentru cele întâmplate, îşi va exprima dorinţa clară de a continua şi că vrea să fie bine, că o vrea lângă el la bine şi la rău, că vrea o persoană alături care să-l ajute să treacă peste probleme, că nu mai vrea să fie singur în lupta sa. A izbucnit în plâns şi a spus tremurând şi stins... "gata... s-a terminat"...

El a îmbrăţişat-o, iar ea a îzbucnit în hohote. Ultima îmbrăţişare, ultima dată... L-a împins, el a plecat, iar ea s-a pornit în neştire...
A mers prin oraş vreo două ore, şi, din când în când se oprea pe lângă vre-un geam ca să-şi privească reflecţia patetică, ochii roşii ... Îi venea să urle, să lovească... Să ţipe în gura mare ce simţea, ce era în înima ei, toate regretele, tot trecutul ce i se părea fals acum, toate iluziile, toate exagerările... cât de copilăroasă fusese!

Şi lacrimile nu mai conteneau. Acum era mai singură ca niciodată, cu povara cuvintelor nemărturisite pe suflet...
Pe el l-a iubit...

Invitaţie la zbor (atenţie, antidepresant!)

2011-03-29T20:25:00.009+03:00

A.S. Citeşte lent, nu te grăbi...

Fiind că intrăm din ce în ce mai bine în primăvară (şi sperăm vremea să ţină cu calendarul), vă fac o mică invitaţie... Nu trebuie decât să vă concentraţi puţin de tot şi să nu citiţi aceste rânduri indiferent şi în grabă.. :)

Da, ştiu, malul mării, cam banal, dar merge întotdeauna..)

Acum, cât te afli pe pagina aceasta şi citeşti aceste cuvinte, uită, pentru două minute, de probleme, de şcoală, de universitate, de teste, de note, de griji, de banii care îţi lipsesc, de cuvintele celorlalţi, de nelinşiti, de tot ce te aşteaptă mâine, de trecut, de viitor, de prezent, de regrete, de tine...
Hai, că poţi, nu te încăpăţâna... Poate fi o ocazie de a-ţi privi viaţa din altă perspectivă!

Să presupunem că nu ai nimic rău la ce te gândi... în Lybia e pace, în Japonia n-a fost cutremur, atmosfera nu e poluată, în Moldova nu e criză, urşii panda nu sunt pe cale de dispariţie, gheţarii nu se topesc, sfârşitul nu e în 2012, Justin Bieber nu s-a născut, ai răspuns la orice întrebare, eşti... liber...
Călătoreşti singur, dar nu simţi lipsa nimănui, pentru că ştii că te poţi întoarce oricând. Timpul a oprit problemele în loc pentru câteva clipe, pentru ca să nu te şmecherească cât vei fi plecat. Deci n-ai de ce să-ţi faci griji...

Pluteşti, zbori... Poţi face orice doar cu puterea gândului.
Tocmai planezi peste New York, sau Washington D.C., sau Paris... Vezi magazine, oameni... Poţi să treci în zbor şi să-ţi alegi ceva din vitrinele magazinelor, ceva ce tot timpul ţi-ai dorit, sau poţi ajuta un copil să-şi ia zmeul prins între crengile unui arbore...
Apoi peste ocean... insule, lagune... pe continent, munţi, câmpii nesfârşite... faci un popas pe malul mării, apoi în munte, lângă un lac, la o cabană din lemn de brad... Te relaxezi cu o pina colada, un mojito, or pur si simplu o cană de cafea/ceai cu gust ideal, temperatură perfectă, aromă desăvârşită... Ce să mai, tu controlezi totul în jur acum! Te simţi... bine. Dar cu adevărat bine...

Pluteşti înapoi spre casa ta, dar nu dau buzna grijile peste tine, timpul încă le ţine pe loc... Tu decizi când mica vacanţă se termină.

Mai ai puţin timp şi decizi să analizezi un pic viaţa ta...
Niciodată nu eşti singur, cât de multe nu te-ar apăsa şi cât de personale nu ar fi, nu mai eşti nevoit să le suporţi greutatea. Pur şi simplu timpul aleargă prea repede... nu ai când reflecta asupra trecutului. Acum e unica şansă...
Din trecut trebuie să înveţi, nu să-l cari cu tine... Prezentul? Care prezent? Ăsta de acum? Odată ce ai trecut de aceste cuvinte, acel prezent deja este în trecut. Nu mai există decât viitor... Nu vrei să-ţi iai trecutul în viitor.

Afară se încălzeşte, zilele s-au mărit... Iarna s-a finisat, iar semi-obscuritatea zilelor golaşe de primăvară timpurie a dispărut...

Acum nu a mai rămas decât să primeşti primăvara în suflet şi, după ce termini de citit, să nu spui "ei, prostii, sunt cel/cea mai necăjit/ă din lume, nu există leac pentru mine, astea sunt baliverne, poveşti de adormit copiii, sunt năpăstuit/ă şi pustiit/ă, iar după vară vine toamnă şi iar totul va fi în negru". În caz că ai gândit asta, mai există o solutie pentru tine.
Priveşte-ţi palma dreaptă. Ce vezi?
Apropio încet de faţă, până o să îţi poţi vedea linia vieţii.
Perfect, în continuare, depărteaz-o puţin, aşa, încât s-o vezi bine, iar planul din urmă să fie puţin difuz.
Acum dă-o cu viteză peste obraz!!! AŞA!
Nu ai putut? Hai că vin eu să te ajut!

Ok, gluma - glumă, dar time is money! Nu-ţi mai răpesc din timp. Priveşte imaginea de mai jos, then be on your way. Totul va fi bine!

P.S. În curând, continuarea capitolului II din "Necondiţionat şi nonconformist"!

Necondiţionat şi nonconformist (Ep. 2)

2011-03-24T22:50:00.004+02:00

Capitolul II. Primii paşi
Deşi petrecerea era în toi şi nimeni n-ar fi observat lipsa celor doi, era timpul să coboare. Lucas trebuia să-şi vadă de invitaţi, iar Sara voia să mai discute cu damele şi să flirteze cu "tinerii", cum îi plăcea lui să-i numească.
Aşa-zişii "tineri" nu erau, de fapt, tocmai tineri. Cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, văduvi sau divorţaţi, erau fie juniori în domeniul afacerilor, care se îmbogăţiseră subit şi tocmai începeau să guste din plăcerile vieţii, fie tocmai moşteniseră vreo avere, şi, nevalorificând valoarea banilor primiţi prea uşor, cheltuiau în stânga şi în dreapta pe petreceri şi călătorii inutile prin Europa.
- Mergem? întrebă ea şoptit.
- Ce..? Ah, da, da, hai, să mergem.
S-a ridicat de pe fotoliu, şi-a aranjat puţin fusta, şi, fără să-l aştepte, a plecat. A împins uşa din lemn masiv şi a ieşit în holul lung, la capătul căruia se aflau scările ce duceau jos. Deşi a încercat să treacă neobservată, cum a şi făcut primul pas pe trepte, majoritatea "tinerilor" şi câteva dame machiate excesiv au întors capurile ca la comandă şi au contemplat-o câteva secunde, pentru ca mai apoi să revină la ce făceau, prefăcându-se că nu au observat-o. Purta o fustă neagră, cu talie înaltă, până deasupra genunchilor. Cămaşa cu gât şi guler bufant, de culoare liliachie, cu mâneci scurte îi dădea un aer sobru, dar chic. Părul negru îi era strâns cu grijă în coc, iar cele două şuviţe lăsate intenţionat pe lângă ureche atenuau nuanţa de seriozitate transmisă de coafură. Ochii verzi, conturaţi de sprâncene nerge, erau machiaţi uşor, pentru a nu denatura sănătatea şi vitalitatea emanată de chipul ei tânăr, aproape copilăresc. Arăta extrem de bine, dar un singur lucru, atât de neînsemnat şi care ar fi putut fi uşor soluţionat, o trăda. Tocurile, obligatorii la ţinută, o incomodau grozav. Se vedea că nu era obişnuită să meargă în stilletos, cu atât mai puţin să coboare treptele, care păreau că nu se mai termină. După câteva minute de chin, fu întâmpinată jos de Olivia Quinsley, sora lui.
- Fatoooo, pe unde umbli?! Nu ştii câte ai pierdut!
Şi, nemaiaşteptând răspuns (de obicei aceste întrebări erau strict retorice, puse doar din politeţe, pentru a avea un motiv să înceapă a-ţi spune ceea ce avea în plan), o trase de braţ şi începuse să-i bârfească pe toţi cei prezenţi care o agasaseră mai mult sau mai puţin.
Olivia Quinsley, sau, cum îi mai ziceau amicii, Quin: crescută în puf, nu-i păsa deloc de bani. Ar fi cheltuit oricât pentru cel mai mic moft. Era suficient ca să intre în vre-un magazin de bijuterii scumpe, să vadă ceva "absoloot adoraaaabil", gen o pereche de cercei minusculi la un preţ astronomic, şi să scoată imediat Gold Cardul şi să achite. Apoi, în drum spre casă să vorbească numai despre ei, iar cum ajungea în cameră, să-i arunce în vre-un colţ şi să-i uite. Aceasta era ceva abosolut firesc, pentru că toţi o ştiau aşa de mică. Era ceva natural, care venea de la sine, un mic ritual, neîmplinirea căruia ar fi făcut-o extrem de nefericită. Singurul ei duşman era sărăcia. Fără scrupule, agresivă, generoasă, frivolă, superficială, banală, însă deşteaptă. Olivia era un mic paradox viu. Era inteligentă, dar se cobora la nivelul oricărui prost şi-i bârfea pe absolut toţi, mai ales pe cei care o "agasau". Calficativele ei preferate, erau clasicele "absoloot adoraaaabil", în cazul în care-i plăcea ceva/cineva, şi, respectiv, "agasant", în cazul în care ceva/cineva îi era antipatic.
Sara o plăcea, în fond, deşi îi dispreţuia superficialitatea şi o desconsidera, în adâncul sufletului, pentru că cheltuia banii fără să-i pese de nimic. Bani, care, în principiu, nici nu erau ai ei şi nici n-a făcut niciodata ca să-i merite. Norocul ei fiind că s-a născut bogată. Dar Olivia nu era o persoană rea, şi, în plus, se împrieteniseră din start. Chiar s-ar putea mândri, pentru că Quin nu tolera săracii, din motiv că lipsa banilor îi făcea să fie mai puţin umani, în viziunea ei, însă pe ea o acceptase din start şi chiar insistase asupra relatiilor lor de amiciţie. Din fericire, Sara era mult prea orgolioasă pentru a considera acesta drept un gest nobil, sau o favoare chiar.
Era trecut de miezul nopţii, iar Sara şi Quin mergeau agale prin sală cu câte o cupă de şampanie. Olive îi vorbea mereu, dar ea era cu gândul departe. Lucas nu mai cobora, şi începea să-şi facă griji, şi chiar să regrete că acceptase invitaţia la această pretrecere la care nu se simţea deloc în apele ei. Simţea că toate privirile o ţintesc şi o ard. Simţea că este dispreţuită şi că toţi ştiu cine este de fapt. Întârzierea lui o dezola. De obicei, era plină de încredere, sigură pe sine, dispreţuitoare, era superioară. Prima ei ieşire în lumea "bună" urma să fie un eşec. N-a mai putut suporta presiunea, s-a rupt de la braţul Oliviei şi a alergat afară.
Pe leagănul din grădină a găsit un pachet de Marlboro cu o brichetă aurie înăuntru. Şi-a scos o ţigară şi a început să fumeze. Fuma pentru prima dată în viaţă. Nu s-a sufocat, nici măcar n-a simţit primul fum, ca şi cum ar fi fumat de o viaţă... Brusc i s-a făcut silă şi, cu o smuncitură, a aruncat pachetul departe, în întuneric.
La etajul doi, în salon, lumina era stinsă. I se părea, însă, că cineva o priveşte de acolo.

Din semi-obscuritate, o umbră de smoală o urmărea.
O briză răcoroasă vestea ploaia.

- Hey, Sara, intră încoace, fato! Vei răci! Şi hai, că te aşteaptă cineva! se auzi din prag Olivia.

Necondiţionat şi nonconformist (Ep. 1)

2011-03-21T19:28:00.009+02:00

Ante scriptum
A fost odată ca-n poveşti un paradox.
O telenovelă inteligentă.
Ceea ce urmează să citiţi poate fi o nuvelă, sau un microroman, sau un roman în 5 volume... totul depinde de inspiraţia mea şi când voi decide să spun "Şi au trăit fericiţi până în 2012".. Până atunci, enjoy!
Dacă nu vă place, un comment şi pun punct imediat poveştii. Blogul meu nu e doar pentru mine, ci şi pentru cititorii mei. Iar eu fac tot posibilul să vă fiu pe plac.
3, 2, 1... Debutez!

Capitolul I. Rătăcirea
- Bei? întrebă el luând în mână sticla de whiskey din bar.
- Nu, mulţumesc.
El îşi servi o porţie, fără gheaţă. O dădu peste cap instantaneu, apoi se lăsă moale pe sofa.
Ea stătea protocolar în faţa lui, pe fotoliu, cu picioarele împreunate ca o şcolăriţă, şi-l privea fix. Încera să se impună cumva, ca să nu pară o parvenită ingenuă, intimidată de prezenţa unui bărbat. Nu prea reuşea. De fapt, el nici nu-i dădea mare atenţie. Îşi privea paharul gol de whiskey, complet relaxat, în lagrul său, în casa lui, în salonul său, pe sofaua lui de piele neagră, în faţa unei femei pe care abia o cunoscuse două zile în urmă şi de la care nu ştia precis ce voia. Dar nu-şi făcea griji pentru asta. Contemplarea urmelor de whiskey de pe fundul paharului borcănos, de sticlă lucioasă, era mult mai valoroasă şi interesantă în acele momente.
A stat câteva clipe aşa, privindu-l, apoi, nemaiputându-şi stăpâni limba, începu:
- Uite, să ştii că eu...
- Iarăşi despre tine?
O atacase pentru că utilizase cuvântul "eu". Era vexată. Era perplexă. "Mă aduse aici ca să mă umilească? Ca să mă sfideze cu inteligenţa sa (care, avea să afle mai târziu, nu era decât o formă superioară de şireţenie)?" Se blocase complet. Dacă ar fi continuat pe un ton iritat (şi întradevăr, era iritată), el şi-ar fi atins scopul şi ea ar fi fost în postura unei mahalagioaice care nu mai tace oricâte întreruperi şi observaţii nu i-ai face. Dacă ar fi tăcut, ar fi părut o fetiţă naivă copleşită de argumentul unui părinte cicălitor. Nu a vrut să intre în defensivă. A înghiţit în sec.
- Uite, să ştii că tu... dar în acel moment, i-a îngheţat conştientul, subconştienul, limba şi restul organelor care participă la procesul vorbirii. Numai inima îi bătea cu putere şi-i înfiebrânta corpul. Se îmbujorase. Nu ştia ce să-i zică. Sau poate ştia, dar nu voia să continue. Pur şi simplu nu putea rosti nimic. Iar el a simţit asta.
- Te înţeleg.
Ea, una, nu se înţelegea. Nu-i putea descifra gândurile, nu-i putea citi mimica. Ochii lui erau blânzi, dar goi.

Începea să priceapă de ce o adusese cu el. De ce organizase acea mare petrecere în cinstea unui eveniment cât se poate de banal (cumpărase nişte acţiuni la un preţ de nimic de la o firmă aproape falimentară, care urma să fie ridicată înapoi pe picioare de un prieten de-al său, avocat). Se temea să fie singur în acea vilă mare, în care, cu mulţi ani în urmă, suferise o pierdere enormă. Voia să estompeze ţipetele care încă le auzea în fiecare noapte. Voia puţină linişte, iar ea se gândea numai la dînsa şi la confortul ei psihologic. Acum se simţea vinovată. Şi totuşi, pentru prima dată îl vedea atât de fragil.
Au continuat să stea în linişte.
De jos se auzea muzica amorţită, femei vociferând sub efectul cocktailurilor cu alcool şi baritoni râzând sacadat.
Afară amurgea... sau poate se crăpa de ziuă? Ore ce perioadă a anului era? Copacii nu erau nici înfrunziţi, nici goi, cerul nu era nici senin, nici înnorat, nu era nici cald, nici frig, soarele era într-o poziţie indecisă, iar luna se încăpăţîna să se rotunjească (sau să se subţieze..?).
Ceva urma să se întâmple, şi toţi, mai mult sau mai puţin conştient, realizau asta.

Româncele au... talent!

2011-03-18T23:33:00.001+02:00

Priveam amuseara, de fapt, chiar acum, cu 2-3 minute în urmă, "Românii au talent".
Cine ştie despre ce vorbesc, cel mai probabil va înţelege mai bine ceea ce urmează să scriu.
Deci, începe scena din incinta unui teatru din Bucureşti, unde are loc preselecţia, în care se prezintă următorul concurent.
Camera focalizează o tânără drăguţă, cu o fetiţă adorabilă în braţe.
Îşi începe povestea... fostă gimnastă, a practicat sportul de mică, Nadia Comnăneci i-a fost antrenoare. Apoi se întristează puţin.. se pare că a avut un accident la coloana vertebrală şi nu a putut face în continuare sport de performanţă.

Fetiţa ei de 2 ani îi este susţinător şi a însoţit-o, evident, ca s-o suţină.
Interesant! Mă gândesc că urmează un număr drăguţ de entorsionism, sau contorsionism sau ceva exerciţii... la urma urmei, mămica are doar 23 de ani.
Efectiv, ajungem în culise, unde rămân bunica şi nepoţica, iar mămica iese pe scenă.
Se apropie de microfon, se prezintă. În spatele ei este o draperie înaltă, neagră, cu lăţimea de vreo 2 metri. Nimeni nu ştie ce se ascunde după.
"Scena e a ta..", şi ea pleacă după cortina improvizată.
Vreo 30 de secunde de suspans, şi apoi perdica cade (stiu,stiu), în timp ce începe să cânte "Metallica - Nothing else matters".
Tadaaaaaaaaaaaaaaaaam!
Dans la bară!
Dar nu asta e problema.
Dimpotrivă, e intrigant! Eu tot cred că dansul la bară e un sport şi chiar o artă! La fel ca ăia care voiau să-l introducă la jocurile olimpice. Dar, în acest caz...
Începe ea să-şi facă numărul... la bară.
Nu e senzual-vulgar. Nu e nici sportiv. Adică, nu înţeleg de fapt cum este. Se ondulează cam mult şi face mişcări propriu-zise cam puţine.
Din culise, bunica plânge, cu fetiţa în braţe, de fericire, de mândrie, de extaz!!! Ooo, ce momente divine! Ce fund fin! (trebuie să recunosc, arată bine după primul copil)
Se termină actul în sine.
De la balcoane, prietene de-ale gimnastei o aplaudă! Nişte blonde şi vreo doi băieţi. Toţi tineri.
Juriului i-a plăcut. Lui Andi i-a plăcut coloana sonoră. Andrei i-a plăcut pentru că vrea să-i afle secretul după ce va naşte şi ea. Lui Mihai Petre i-a plăcut pentru că n-a fost vulgar. 3 de DA.
În timp ce juriul comentează, vine aia mică, alergând, din culise şi o prinde (îmbrăţişează) pe maică-sa de un picior (de-a binelea), se agaţă cu mâinuţele de pulpa ei golaşă şi fină, ţinând capul în dreptul chiloţeilor care lasă să se vadă un funduleţ bine lucrat de-a lungul anilor de gimnastică.
De fapt, voiam să ajung la ideea că...
Talent? Nu văd talent. Dar nu-i pe asta, la urma urmei, înţeleg că e extrem de greu să-ţi în mâini toată greutatea corpului, nu sunt invidioasă, nu sunt răutăcioasă.
Dar.. de ce a trebuit să urmărească fetiţa aia cum maică-sa se "îndoiază" şi face mişcări ondulatorii ţinându-se de o bară de metal?
De ce a trebuit s-o vadă pe maică-sa în tocuri de 20 cm, în chiloţei şi top făcând ceva de acest gen, la care nici mpcar nu se mai pricepe atât de bine deja (din cauza pauzei impuse de nefericitul accident)?
Cum va creşte acel sufleţel? Ce valori îi va cultiva mama ei? Cum va contribui asta la formarea personalităţii ei?
Cum îi va fi influienţată mentalitatea?
Ca să nu mai ţin eu aici predici... concluzia:

După umila mea părere, e jenant.
Cât de modern şi non-conformist nu ai fi... pur şi simplu... nu se face aşa.
Exagerez?
Eu cred că nu.
Eu cel puţin n-aş putea face aşa. Cel puţin nu în faţa fetiţei mele inocente (?cine stie deja) de doi ani.

Sună fixu. -Eşti acasă? -Nu.

2011-03-05T19:49:00.003+02:00

Auzisem de aşa ceva, dar nu trăisem niciodată pe pielea mea experienţe de genul: apel la 3 dimineaţa cu întrebarea "Dormi?".
Sau...
Sună amuseara fixu.
-Alo.
-Alo, Dianuşca? Asta tu?
-Da.
-Mama este?
-Ea a-s-vă sune în vreo 10 minute, e puţin ocupată.
-A da nu trebu. Tu eşti acasă, da?
-Da.
-Eu vin să vă aduc cheile aşelea dar.
-Bine.
Pun receptorul în furcă şi îmi revin în minte cuvintele "da tu eşti acasă,da?" şi răspunsul meu franc şi prompt: "da".
Nu bre, sunt în Siberia, aleg pătrunjel. Nu ştiai că fixul meu e acolo?

Ok. Intru-n salon. ProTV. Lorena Bogza în halat alb şi карэ blond vorbeşte despre profunzimi. Şi apoi...
Clinica privată "Modus-Vivendi"! Medici calificaţi! Aparatură nouă! Pălătşi VIP! 90 de euro pe zi! 800 de euro controlul.
Tananaana.. moldagroinbank... victoria asigurări... tananaa.. Făiri spală la 30 de grade... şi hop!
Clinica privată "Excellence"! Medici calificaţi! Aparatură nouă şi profesională! Veniţi la noi să vă stoarcem de ~~bani~~ boli!
Tananaaana.. numai la ProouTEVE .. tanananana.. orange, suntem 2 milioane.. şi vă furăm pe toţi pe şleau şi vouă vă place.. tanananana.. şi bam!
Clinica privată "Gyne Source" vă oferă servicii magice de golire a buzunarelor şi... medici calificaţi!
Dar de când avem noi atâtea centre medicale private în Chişinău? La moment sunt cel puţin douăsprezece.
Localuri gen Cocos Privé, Dom Michelle, Barbarello, Famous şi clinici gen OnClinic, Excellence.
Cine a zis că suntem săraci?
Minunată mai eşti tu, Moldovă.

La stat şed med-sestrîurile şi cer 10 lei de drum, şed medicii şi cer 200 lei de ceai, şed şefii de secţie şi cer 3000 de lei de ~~înmormântarea ta~~ pentru angajaţii auxiliari... iar dincolo nasc clinici private ca ciupercile după ploaie. Deh, avem piaţă de desfacere şi varietate.
Ţara minunilor...

Lapsus, lapsus, lapsus!

2011-03-02T18:27:00.001+02:00

Vine, vine priimăvaraa..
Se aude-n toaată ţara..
Sau ceva de genu'.

A venit primăvara! De g~~hirlande multicolore~~ mărţişoare e plină piaţa!
A venit primăvara! De ~~zăpadă şi glod~~ ghiocei e plin câmpul şi de viorele - pădurea!
A venit primăvara! De ~~lipsă de inspiraţie~~ viaţă mi-s pline postările!

Oh, ador minciune proaspete, de primăvară.

Cel puţin am descoperit cauza lipsei mele de inspiraţie - toleranţa. Am devenit tolerantă. De aia nu pot scrie decât meditaţii referitoare la mine cu greşeli gramaticale pe care nu interesează pe nimeni.

Înainte nu toleram glodul de pe trotuare. Înainte nu toleram politicienii noştri. Înainte nu toleram lipsa de talent demonstrată la Eurovizion MD. Înainte nu toleram siropul cleios al postărilor bloggerilor de duzină. Înainte nu toleram şi nu treceam cu vederea nici un detaliu.
Înainte nu aş fi scris despre aşa ceva pe blog.

Acum tolerez. Înţeleg. Las. Trec cu vederea. Nu dau importanţă la tot nimicul. E în detrimentul blogului.
E şi în detrimentul meu?

Adolescent Childhood

2011-02-27T14:44:00.001+02:00

Azi vreau să-mi exprim dorul faţă de o persoană deosebită.
Băi, ţii minte toate serile şi weekend-urile petrecute împreună?
Cum promiteam că nu vom sta până târziu, şi, în schimb, ne culcam pe la 3-4 cel puţin.
Filme horror şi drame! Nestea şi pizza! Dulciuri! Tot ce era mai nesănătos în IMC Market băgam în noi.
Photo sessions cu Sony al tău, machiaj, haine, poveşti, amintiri...
Muzica mea, boxele tale, farse, party all night long...
Dar Eurovizionul îl ţii minte? Când am dormit trei zile la tine.
Dar exerciţiile? Când ne apucasem de sport împreună. Nu mai ţin minte cine pe cine a convins.. Durerile de muşchi...
Ţii minte când m-a sunat Cristi B.? Eram certaţi şi voiam să-i fac în ciudă. Am dat muzica tare, ne-am pus lângă boxe, cânta "I like to move it, move it" (îl auzisem în aceeaşi zi în mall şi ne vrăjise), şi i-am zis că sunt în discotecă. M-a crezut pe cuvânt. Ce copilării!
Dar iarna când am rămas la tine? Când erau -20, ora 00.30, afară erau 60 cm de zăpadă proaspătă, nu m-am putut abţine să nu te scot afară...
Cum ne "bălăceam" în zăpadă. Am căzut peste tine, iar apoi m-ai lovit la picior şi am şchiopătat o săptămână.
Dar la Booz? Ţii minte? Maxim, Leo, Vlada, smoke, vodka, fotografii dispărute...
Ieşirile regulate la Mac.
Durerile de stomac.
Oooo, dar durerile de inimă? Dar certurile? Bârfele?
Dar cele trei săptămâni la Dubăsari? Nistru la ordinea zilei, discotecă la ordinea nopţii. Cireşe, căpşuni all day. Laptop all night. Terminator, the Sarah Connor Chronicles!! Ţii minte?
Intrigi, internet, telefoane, înscenări!
I miss...

Dar TU ţi-ai vreodată să poţi da timpul înapoi? De ce?

2011-02-25T20:56:00.003+02:00

SUFLETISTA IS BACK, MOTHERFUCKERS!
:DD
so long, Drunk Dreamerz!
welcome back, Virtual Home Sweet Home!

I'm back!

2011-02-23T19:33:00.000+02:00

Of, deci.. de unde să încep...
Nu am chef şi nici inspiraţie să scriu ceva teafăr de câteva săptămâni deja.
Am pierdut mulţi cititori şi ar trebui să şi revin la fosta adresă...
Am acum multe pe cap, două mari proiecte, unul la informatică, altul la un concurs de literatură, şi blogul cam rămâne în umbră...
Vreau să reîncep să scriu, dar deja cam e problemă cu subiectele, că n-am urmărit demult situaţia politică, iar afară a nins şi nu pot critica glodul de pe trotuare... încă.
Sunt cam tolerantă în ultimul timp. Un an în urmă, pe vremea asta, criticam şi mă legam de orice. Şi aveam ce scrie. Dar acum, nu prea ştiu...
Mi-e dor de tine, blog. Mi-e dor de voi, schiţe satirice şi stângace...
Cu toate astea, voi face un efort şi voi începe din nou să scriu.
Să zicem că... am fost într-o mică vacanţă.
ATENŢIE, cel târziu poimâine voi schimba adresa din nou în sufletista.blogspot.com.
See ya soon!

I'll be back

2011-02-15T18:11:00.001+02:00

Deci, având în vedere că sunt din nou unicul autor aici, titlul şi URL-ul nu mai au sens.
Voi reveni la sufletista.blogspot.com şi la Virtual Home Sweet Home în curând! :)

2011-02-06T18:57:00.000+02:00

Ăilien ne-a părăsit.
Îl puteţi găsi din nou pe http://suntpamintean.blogspot.com/
Caut înlocuitor. Se oferă cineva? Totuşi e un blog pentru 2...

Asta îmi aduce aminte de un cântec...
"goodbye my lover, goodbye my friend.. you have been the one, you have been the one for me.."

Dulce delir

2011-02-04T22:37:00.003+02:00

Ştiţi ce aş vrea eu?
Un apartament cu două etaje. De ce? Nu ştiu, aşa mi-a trăsnit mie.
Deci, un apartament cu două etaje; complet mobilat, wifi instalat şi cu mâncare în frigider. Neapărat apartament, în vre-un bloc de ăsta nou, cu minim 15 etaje, iar eu să mă aflu la al 10-lea el putin. Nu aş vrea casă la sol. M-aş simţi prea izolată.
La primul etaj aş avea sufrageria, un dormitor pentru oaspeţi, cu baie. În sufragerie aş avea neapărat un LCD nou nouţ, cu diagonală de peste 70", subţirel, elegant. O măsuţă pentru cafea şi un laptop. Geamuri... geamuri imense! Primul etaj ar fi foarte luminos.
Aş avea într-un colţ o scară de metal şi sticlă, sau lemn... încă nu am decis. Lemnul e mai pitoresc, dar nu intră în peisaj. Sticla intră în peisaj, dar e rece a naibii.
La al doilea nivel aş avea dormitorul meu, cu un pat uriaş, din lemn negru, sau cafeniu deschis lăcuit, nu ştiu... încă nu am decis. Negru e elegant, dar prea rigid. Maro lăcuit e călduţ şi primitor, dar nu intră în peisaj, aduce a bunică. Un sistem home cinema negru.
În camera mea aş avea neapărat şi o baie, cam la fel de mare cât dormitorul propriu-zis, cu faianţă de culoarea lavandei, fără nici un geam, dar bine luminat de beculeţe euro. O cabină de duş, o cadă maaare şi un jacuzzi. O oglindă, aşa, medie şi un dulăpaş pentru medicamente. Nici un fel de maşină de spălat, uscător de rufe, nu... nu intră în peisaj.
De fapt, întreg al doilea nivel ar fi doar dormitorul meu, plus un balcon drăguţ, cu gresie şi fără geamuri, doar cu un grilaj din fier forjat.
Am menţionat că frigiderul trebuie să aibă din start mâncare?
N-ar fi rău şi un sistem automat de realimentare cu produse atunci când se goleste.

Alte detalii:
Călin: nu te-ai gindit ca o sa ai vecini nebuni care o sa te nebuneasca la cap?
Călin: :)))
Călin: sau dac vreun cutremur..
Călin: al 10 etaj cam periculos..
Eu: de vecini mii paralel :D eu o sa fiu tinara si plina de viata si pofighista :D .. numai babele frustrate se pling de vecini galagiosi..
Eu: ei..
Eu: cutremur
Eu: o sa mor fericita cel putin
Călin: :D
Călin: dap bine.. dar cu masinele ce o sa faci?
Eu: care masini?
Călin: cu audele cela.. si cu bmw.. ))) cum tu cu asa casa .. si fara masini? cu ce o sa te duci la serviciu?
Călin: da la cumparaturi?
Călin: tre 2 masini
Călin: :D
Eu: nu, eu cu bicicleta voi calatori : ) voi avea 2 biciclete. una subritica, frumosa, roz, cu corzinka .. pentru zile insorite, si alta sportiva, cu roti groase, masiva, cu 21 viteze ..pentru.. nush pentru ce. la cumparaturi cu rutiera, ca să nu-mi bat capul cu parcarea..

P.S. Şi încă un cineva tot n-ar fi rău. Numai să se potrivească cu peisajul şi să stea cuminţel pe canapeaua de piele albă din sufragerie şi să citească o carte, să-mi delecteze privirea.

Fata din romanele lui Kafka

2011-02-02T18:11:00.000+02:00

N-o voi putea uita niciodată.
Era iarnă. Mergea cu capul uşor plecat, privind spre picioare. Uneori mai ridica privirea spre trecători. O ţin minte perfect. Chipul ei rigid şi rece...
Ochii de gheaţă, conturaţi de gene negre, m-au săgetat pentru o clipă, pentru ca mai apoi să revină la contemplarea pământului. (Zicând ochi de gheaţă, mă refer la culoarea şi senzaţia rece ce ţi-o lasă.)
Păşea neatent, mergea grăbit, şi totuşi puteai zice că pluteşte peste drumul acoperit de polei.
O fracţiune de secundă - atât a durat schimbul de priviri, dar mult timp după asta m-am simţit ca o corabie prinsă la un ţărm îngheţat bocnă. Un fior mi-a traversat şira spinării, şi s-a oprit acolo. Se părea că gri-ul acela neînduplecat mă urmăreşte.
Încorsetat am rămas şi am mers o perioadă luptând cu rezistenţa aerului rarefiat ce se încăpăţâna să-mi oxigeneze plămânii. Oare există aşa ceva?
Poate a fost doar o iluzie, o arătare halucinantă... Sau poate exagerez...
Dar una ştiu sigur, când i-am întâlnit ochii, simţeam că mă sufoc literalmente.

Aş vrea s-o mai văd o dată. Dar nu acum. La primăvară, când se va topi...

Yesterday

2011-01-31T20:40:00.001+02:00

[deleted]

Somebody

2011-01-29T20:24:00.003+02:00

Ştiţi ce ar fi grozav? Să ai pe cineva care să te cunoască bine, chiar mai bine decât tu însuţi. Dar ştiţi ce ar fi şi mai grozav? Să-l ai de partea ta.
Cineva care să te ştie de la A la Z. Când vei avea vreo perioadă mai grea, acel cineva să ştie exact în ce rezidă problema ta. Când nu vei şti ce e cu tine, acel cineva să aibă toate răspunsurile. Când te vei frământa în anumite decizii sau vei fi măcinat de deziluzii - să ştie remediile. Acel cineva ...
Mulţi v-aţi putea gândi că un astfel de "cineva" nu poate fi util în toate cazurile, pentru că, şi normal, nimănui nu-i place să fie descoperit întru toate, trebuie oricum să rămână puţin "mister", puţin teren "neexplorat". Dar.. acel cineva ştie asta deja şi vădit nu va spune nimic.
Ar fi ca o înţelegere tacită între voi. Poate tu nici nu ai fi la curent cu faptul că acel cineva cunoaşte totul despre tine.
Poate tu nici nu i-ai remarca prezenţa în mod deosebit, dar Cineva există, Cineva ştie şi Cineva va fi mereu acolo pentru tine...

Naive thoughts

2011-01-26T21:30:00.003+02:00

[deleted]

Încă o Istorie, literally.

2011-01-25T20:09:00.001+02:00

Am menţionat o dată mai demult despre istorie şi despre proful care predă acest obiect la mine la şcoală. Nu aş vrea să mă repet, dar atunci am vorbit foarte, dar FOARTE pe scurt despre ce înseamnă să înveţi la istorie sub jurizdicţia acestui nou profesor al nostru...
Vreau să simţiţi şi voi o dată ce simt eu când vreau să învăţ la istorie şi nu am în faţă un material bine-structurat (referire directă la vechea profă), ci un amalgam de evenimente scrise într-un text uriaş fără alineate.

Având în vedere că chiar mâine am test pe capitol, repet de zor pagini întregi de conspecte dictate.
Cititul în gând al acestor esee + o durere severă de cap =
"Aşa, so luăm de la început. Mai întâi avem "Reunificarea dacilor sub Decebal". Sub Decebal? wtf?! ok, whatever. După destrămarea regatului lui Burebista teritoriul s-a împărţit în 4 provincii, apoi în 5, iar romanilor le convenea acest lucru. Deci romanii de ceva timp deja îşi frecau palmele cu gândul că în curând vor mai avea încă o bucăţică de teritoriu anexată la imperiu. Mai departe va fi vorba despre regatul dacic din munţii Orăştiei.. probabil... asta e scris la mijlocul caietului în orice caz.
După ce moare Burebista, urmează la tron Deceneu, care face din Dacia un stat teocratic. După Deceneu vine Comosicus, apoi Scoryllus, apoi Duras, apoi Diurpaneus. Diurpaneus era al doilea nume al lui Decebal. Deci în sfârşit vine şi Decebal. Nume random cu care Decebal chipurile ar fi intrat în conflict: Dapyx, apoi cu Rolex, apoi Zyraxes, apoi Picones. Decebal unifică Dacia, dar nu cuprinde un teritoriu atât de mare ca şi Burebista. În principiu, Decebal îi unifică numai pe geto-daci, care erau în sud şi prin Carpaţii Occidentali iar în rest "avem informaţii foarte vagi despre regatele extra-carpatice şi conducătorii lor".
DAR, înainte ca Dacia să fie unită, mai este ceva!! În anii 60-70 după Hristos, Duras tot unifică Dacia, profitând de războaiele civile de la Roma, apoi după ce conflictele încetează, kakoi-ta Domiţian vrea să cucerească Dacia. Stai... Cine-i Duras? (deci, vă jur, scriam tot ce dicta ăla! mai întâi un eveniment, apoi altul, apoi ambele, apoi se întoarce în trecut ca să facă o menţiune despre al treilea eveniment care a avut loc între acele două, apoi revine la prezent, şi totul înscris!!! apoi mai încearcă şi descurcă ceva de acolo)
Ok, după chestia cu Duras, este un război în 87. Victoria de la Tapae a lui Decebal. Învinge o legiune uriaşă. AAAA, iaca, abia apooooi, după acest eveniment, Decebal devine rege în locul lui Duras. A, nuuu! Diurpaneus devine rege, apoi îşi ia titulatura de Decebal. Stai.. e tot aia... Fuck!!
Ok, maaai departe... o stat Decebal la putere cât o stat, apoi, într-o zi, încep războaiele daco-romane şi Dacia e transformată în provincie romană. Aici intervine Tetius Iulianus care tot luptă cu Decebal la Tapae. Apoi revine în peisaj şi Domiţian. Ăştia pahodu îs generali romani. AAA, iaca cine-s.. Deci, vin ăia doi şi Decebal îi face zob pe ei şi pe legiunile lor. Asta se întâmpla prin anii 97-99 după Hristos. Apoi în 101-102 mai vine o legiune! Tot fără rost. Apoi mai vine încă o legiune, în 105-106! Şi ăia kicked Decebal's ass, în sfârşit! Asta s-a întâmplat doar pentru că Decebal deja era bătrân. Traian a fost cel care la învins. Traian, Traiaaan.. hmm.. cunoscut.. aaaa! Ăla cu columna. Ok.
DAR!!!, ÎNAINTE CA (iarăşi întoarcere în timp) Decebal să-l fi învins pe Domiţian, l-a obligat să-i dea nuştiuce în urma unui tratat de pace... armament, femei.. a, nu, femei nu. Iar acum când Decbal a fost învins, Traian l-a obligat să i se întoarcă armamentul şi femeile. A, nu. Femeile nu.
Deci, revenim la ale noastre. Anii 105-106, Traian atacă, Decebal este trădat, apoi învins. Nu vrea să fie luat în Roma aşa că încearcă să fugă. Nişte pederaşti romani îl urmăresc, iar Decebal, pentru a nu fi luat prizonier, se sinucide. Toate sursele zic că se sinucide cu pumnalul său. Sursele romane spun că alergând pe câmpul de luptă s-a împiedicat de un băţ şi a căzut accidental lovindu-se de un cuţit care accidental stătea înfipt în pământ cu lama în sus.
Apoi Traian cucereşte Sarmisegetuza, pe care apoi o administrează tot el. Redenumeşte capitala provinciei în Ulbia Traiana Augusta Dacica. Apoi se răzgândeşte, că avea prea mult de scris la adresă când îşi depunea domiciliul în acte. Şi capitala redevine Sarmisegetuza..."

Deci asta e abia un sfert, dar finisez aici, pentru că deja devine plictisitor.
Asta este rezumatul a jumătate din 6 lecţii de istorie.
Deci, pe bune, aşa şi este! Că doar nu invetez eu acum din mers toate astea. Pot şi caietul să vi-l arăt! Pot să vă obţin şi o întâlnire cu profu!
Abia atunci o să înţelegeţi... ce înseamnă lecţii cu S.D., profesor, doctor în istorie...

Linişteee...

2011-01-25T15:21:00.001+02:00

[deleted]

Hi pipl, i'm Ălien

2011-01-24T21:15:00.005+02:00

So, hello pipl, i'm here, si sunt noul [al doilea] proprietar al acestui blog. Pentru cei care nu ma cunosc, o pot face AICI [puteti gasi peste 100 de postari frumoase, si mai putin, muzica, some filme, si file din jurnal]. So, Diana si eu am creat acest blog la ideea mea [cerusem admin la mine pe blog, si am ajuns direct aici].
Ce sa mai zic, postarile mele sunt de obicei filozofice si simple in acelasi timp. Postez cind am vre-un gind bun, sau cind am ceva pe suflet [de obicei asta e mai des]. Nu cred s-o luam noi repede cu postatul, si sper ca in citeva zile ne acomodam si noi un pic si incepem scrisul. So [n-o sa zic "Intr-un ceas bun" ca suna de parca te duci la razboi] wish us luck and let our inspiration give you good posts.

So long, 2nd ME.

Diana: Amin :)

New Beginning

2011-01-23T22:59:00.001+02:00

Eu, boss-ul, împreună cu pământeanul am făcut echipă pe blogul meu.
Am schimbat interfaţa, denumirea şi url-ul.
Drunk Dreamerz™ aparţine fostei gazde http://sufletista.blogspot.com/ a.k.a Virtual Home Sweet Home.
Mai este mult de lucru aici.. încă suntem "under construction".
Să fie într-un ceas bun!

perfect is nothing

2011-01-22T18:01:00.003+02:00

Necotidianul [4] grayday announcement

2011-01-21T19:23:00.003+02:00

*piano music*
*sigh*..
help..
i have done it ..again..
i have been here many times before.. oh oh..
hurt myself again today..
and the worst part is there's no one else to blaaaame..
be my friend.. hold me,
wrap me up.. unfold me..
i am smaaall, i am needy
warm me uuup and breathe me..

Nu ştiu de câte mii de ori am ascultat cântecul acesta, dar îl ştiu pe dinafară. Pot şi să nu-l ascult că oricum îl aud în gând deja. E perfect pentru o zi ca asta, şi în genere, pentru un astfel de anotimp. E perfect pentru mine.
Ei da nu-i pe asta. Şi aşa e suficient de sură ziua asta ca s-o mai însuresc şi eu cu cântece kkcioase de jale.
Să vorbim despre politică!
Hm. Nu pot să cred.. tocmai am realizat că nu sunt la curent cu ce se mai întâmplă în ţară acum.. n-am citit presa de vreo lună. Halal.
Atunci.. hai să vorbim despre vremea de afară!
Hai să nu.
În aşa caz, hai despre ..hm, şcoală? Prieteni? Viaţă? Iubire? Tehnologii Tilt Shift? Aparate de fotografiat? Invidie? Note? Instrumente muzicale? Încălzire globală? Nu? :(
Ok.
Lumea n-are chef să vorbească pe aşa vreme.
Şi vopşe... cui i-i a face ceva pe aşa vreme?

Baliverne. Acum un anunţ:
Posibil în următoarele zile să aibă loc o schimbare majoră pe aici. O surpriză. Şi nu e vorba despre un design nou. E ceva radical! Ceva neaşteptat! Ceva la care nu v-aţi fi gândit niciodată! Ceva ..ei, veţi vedea!

Play. Listen. Love

2011-01-18T18:21:00.005+02:00

Opreşte playerul acela enervant şi apasă play aici!
Nu am găsit link la .mp3-ul acestui cântec şi nu l-am putut încorpora deodată în streampad.
Now this is what I call Dubstep!

Goluri

2011-01-17T19:14:00.000+02:00

Omg.. am impresia că m-a părăsit definitiv inspiraţia.
Muza mea şi-a luat vacanţă la început de an!
Nu pot scrie nimic deja de-o săptămână.
Voiam astăzi să desenez ceva.. aveam o idee, dar când s-o pun pe hârtie - nimic.
Iar despre postat... mă prinde inspiraţia atunci când nu trebuie. De exemplu noaptea, pe la 12.. mă trezesc cu revelatii. Le notez, dar când să revin la ele a doua zi, deja e prea târziu. Câteodată chiar mă rup mii de idei, dar niciodată la timpul potrivit, damn it!
Am acum în cap atâta matematică şi fizică, lua-l-ar naiba de profil realist... Că am ajuns să convertesc totul în formule şi să reduc totul la proprietăţi şi definiţii...
Şi totuşi nu sunt sigură că la umanişti mi-ar fi mai bine. Poate doar luând în calcul ştiinţele exacte simplificate şi reduse la cantităţi de nimic în comparaţie cu ce studiază celălalt profil.
Dar conspectele interminabile de la istorie... comentariile, eseurile de la română... nici aşa nu merge.
De ţi-ai putea alege singur ce să înveţi.. aşa, drăguţ, câte puţin din toate...
Nu o mie obiecte obligatorii şi încă la baza cărora stă epava unui sistem de învăţământ învechit şi tâmpit. Hai că la obiectele de bază nu te poţi plânge. Adică mate şi română. Dar restul?
Memorizează, eleve, materia şcolară până uiţi şi cum te cheamă. Să te întrebe cineva din ce oraş eşti, iar tu să-i spui clasificarea încrengăturii microphylla sau care erau condiţiile păcii dintre daci şi romani din anul 98 p.H.
Nu-ţi rămâne decât să memorizei pentru moment, pentru notă, apoi heeeee.. Că de te întreabă la o săptămână după test o sarcină pe care ai luat-o în lucrare, nu-ţi aminteşti răspunsul la fel cum nu-ţi aminteşti la ce vârstă a fost mumificat Tutankhamon. :)

Şi e din nou luni...
Succes la învăţătură, copii! :D

Blind lights

2011-01-08T22:27:00.033+02:00

Noi 2. Iarna. Seara. Zăpadă. Frig. Centrul Chişinăului. Bulevardul Ştefan cel Mare. S-a întunecat. Dar Union Fenosa e generos anul acesta. E luminos. E plăcut. -11 C. Nu se simte frigul. Pe ambele părţi ale bulevardului lumea trece grăbită, indiferentă, cu gânduri şi griji o mie.
În faţă la statuie tineri singuratici îşi aşteaptă cuminţi întâlnirile. Prin piaţă lumea trece agale, unii dintre ei oprindu-se la brad, ca să se fotografieze, iar când vor ajunge acasă să pună pe odnoklassniki cu titlul „eu la brad”.
Mergem la braţ. Trecem de statuie. Apoi de arcă. Apoi de „Gemenii”, apoi de primărie, apoi de „Sala cu Orgă”, apoi de „Eminescu”, apoi nu mai ţin minte ce urmează. Trecem încet, la pas.
Toți se grăbesc undeva. Acasă, la Nr. 1, la zi de naştere, la McDonalds, la brad, la panoul „Spune ce gândeşti”, la staţie, la „Gemenii”, la teatru, la „Patria”, la caruselul din faţă la Operă şi Balet, la vreo cafenea fiţoasă. Noi nu. Noi 2 trecem agale, la braţ, şi privim în jur. Nu ne grăbim nicăieri. Nu mergem undeva anume. Pur şi simplu trecem agale, la braţ. Din când în când ne mai spunem câte ceva. Dar nu are importanţă. Oricum nu se prea aude. E gălăgie.
Nu ne priveşte nimeni. Sunt preocupaţi de chestii mult mai importante. Nu ne-ar vedea nici dacă am purta costume de carnaval şi nici dacă n-am purta nimic. Lumea mereu e preocupată de ceva mai important. Dacă am călca pe gheaţă şi într-o secundă ne-am întinde pe tot trotuarul, nu i-ar păsa nimănui. S-ar împiedica, ar înjura şi ar trece mai departe. Lumii ăsteia nu-i pasă de nimeni. Vor doar să ajungă mai repede la Mac, sau la „Gemenii”, sau la brad, sau la „Patria”. Să-şi vadă strict de treaba lor. De hamburgerul lor plin de chimicale, sau de hainele lor chineze, sau de filmul lor tâmpit. Numai noi 2 mergem la braţ, agale, privim şi analizăm.
Poate mai sunt 2 care merg la braţ şi gândesc la fel. Poate ne-au observat când am căzut, dar erau pe cealaltă parte a străzii. Şi merg agale, în aceeaşi direcţie, dar sunt nevăzuţi. La fel cum suntem şi noi. Noi 2.

La Mulţi Ani, VHSH!

2011-01-02T12:39:00.003+02:00

Cu un an în urmă, pe data de 2 ianuarie, după ce a dat peste nişte bloguri interesante, viitoarea proprietoare a acestui site şi-a zis "Eiiiiiiii, da şi, nu pot ş eu aşa??". Peste trei ore, în reţeaua globală Internet a apărut un nou URL: http://sufletista.blogspot.com/

Happy Birthday, Virtual Home Sweet Home!

Ai supravieţuit un an întreg şi pentru asta mă respect, deoarece de trei ori am vrut să te închid, de vreo şase ori am vrut să-ţi schimb URL-ul, de patru ori am vrut să te exportez în alt domain, de două ori am pierdut articole din cauza unor erori tehnice şi nu le-am mai recuperat. DAR ai supravieţuit totuşi, pe acelaşi URL ca la început, în acelaşi domain, cu articolele pierdute rescrise anevoios.
Din 101 articole în total, am postate 90.
Din 90 postate meritau să fie postate vreo 20.
Din 20 ce meritau să apară pe blog, 8 sunt cu adevărat inspirate.
Din 8 cu adevărat inspirate îmi plac doar 3.
La mulţi ani!
Sper să mai supravieţuim un an şi să avem postări mai inspirate şi cititori mai mulţi decât în anul care-a trecut.

Bilanţul Anului 2010

2010-12-31T18:54:00.004+02:00

Acum, când se consumă ultimele ore ale anului 2010, vreau să vă mărturisesc că ...nu sunt deloc entuziasmată. dar sunt surprinzător de optimistă!
Dar să mă îmbăt nu mai am chef deja.
Ei, nu contează. Dă să fac un bilanţ al anului, să-mi amintesc tot prin ce am trecut în ultimele 365 de zile, şi să risc să-l numesc "nu chiar cel mai bun" an din viaţa mea... Dar, să rămânem optimişti, că, ce să mai... deja se termină! Şi urmează numai bine!

încă înainte să înceapă 2010, pe la sfârşitul lui decembrie mi-a fost asasinat aparatul de fotografiat. semne bune anul are..
chiar la începutul anului, pe 2 ianuarie am deschis acest blog, primul meu blog. apropo, pe 2, când voi aniversa un an de existenţă a Virtual Home Sweet Home, organizez un offline. Vom fi prezenţi eu, cu mine şi cu Diana Dobranszki. Uraaa!
toată iarna m-am răfuit cu cei ce mi-au stricat aparatul de fotografiat, fără rezultat.
în februarie mi-am dat seama prima dată cu adevărat ce înseamnă sărbătoare "cu clasa". B-day la Booz. ou mai gaad...
în martie mi-a murit papagalul.
în martie, mai târziu, mi-am luat altul.
pretestarea la mate am dat-o pe 4.
ziua de naştere mi-am sărbătorit-o la ţară, deoarece a coincis cu Paştele Blajinilor.
câreva luni de pregătire intensă pentru examene şi-au spus cuvântul. copiala a mers impecabil.
mai, final de an şcolar, final de gimnaziu. hm, ar trebui să simt ceva diferit?
examenele. atâta forfotă, şi, pentru ce? pur şi simplu nişte teste .. pentru care se dau 2 ore în loc de 45 de minute.
început de vară... my BFF a plecat în Italy. navsegda.
iunie şi iulie nici nu le mai ţin minte.
august - cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat tot anul. călătoria în Ro.. 2 săptămâni de Rai. o zi mai bună decât alta - un etaj întreg doar pentru mine, bani la îndemână, vreme ideală. am profitat din plin de libertate, de plimbări zilnice, distracţie, fără să fiu bătută la cap cu cine plec sau la cât revin... părinţii seara pe la 6 deja erau obosiţi (de aerul de munte chipurile), şi nici nu se mai deranjau să se intereseze ce mai fac şi eu. perfect!
sfârşitul de august - o mie de conflicte, cu my BFF revenită în Moldova pentru două săptămâni, până urma să li se înceapă şcoala în Ita, plecată din oraş... certuri, trădări, iubiţi furaţi, baliverne o mie. Revine pe 31 în Chişinău, iar pe 2 septembrie pleacă înapoi. nu am petrecut decât o zi împreună. mărog, 4-5 ore.
un nou an şcolar. a trecut pe nesimţite apropo. nu-i prea greu într-a 10-a. din nou, multă agitaţie, prea multă agitaţie referitoare la importanţa notelor, la învăţătură, liceu, bac, teze, bla bla bla. aşa-i de când e lumea şi pământul...
octombrie, noiembrie, decembrie - zbucium, agitaţii, neînţelegeri, supărări... acum, la final, apele par să se mai liniştească, în sfârşit.
de trei ori am vrut să-mi închid blogul anul acesta. vedem ce ne aduce anul viitor!
....nu degeaba ziceam eu pe la mijlocul verii: O dată cu ninsoarea şi frigul se va aşterne şi liniştea mea. Aşa a şi fost. În sfârşit e linişte... şi îmi pare bine. Nu am nevoie de nimic, nu depind de nimeni, nimeni nu depinde de mine. Sunt... mulţumită... şi privesc cu încredere şi optimism spre viitor.

Am vorbit la general, nu am vrut să concretizez nici un eveniment şi nici o persoană.
Un an de criză, de bucurii, de tristeţi, de întâmlpări fericite şi mai puţin fericite, de pierderi şi câştiguri, în sfârşit, se finalizează. Vă doresc un an nou plin de realizări! Iar mie îmi doresc postări inspirate. Sănătate, fericire, şi cum mai zice moldovanu, să vi se împlinască toate dorinţele.

LA MULŢI ANI MIE! (mie în primul rând, evident)
LA MULŢI ANI VOUĂ! (hai, şi vouă tot)
~~LA MULŢI ANI NOUĂ!~~ (nu, nouă, ca un Eu colectiv, nu.. eu sunt aici şi voi acolo. separat e mai bine)

LA MULŢI ANI TUTUROR!

Memento mori

2010-12-27T16:00:00.005+02:00

Hai să jucăm!
Să presupunem că mâine ar fi sfârşitul lumii .. of doamne, ce banal sună.
Ei, da dă-o-ncolo de treabă. Fie şi banal!
Să presupunem că mâine e ultima zi din viaţa ta, ultima zi din viaţa întregii omeniri. Nu-i neapărat să se termine cu un cataclism sau cu o catastrofă, cum ne-o învăţat Biblia, mayaşii, Nostradamus şi Vanga. Pur şi simplu... se termină.
Dar hai facem aşa, presupunem că nu ştie toată lumea despre asta, că ar fi panică şi te-ar dezorienta. Ştiu foarte puţini oameni, şi aceia nu vorbesc între ei, pentru că fiecare crede că el e unicul ce ştie şi oricum nu are cu cine discuta asta...
Tu nu ştii cine mai ştie despre ce urmează să aibă loc. Nu poţi spune nimănui, că, hai să fim sinceri, încă nu-i nici măcar 2012, cine te-ar crede?
Şi chiar dacă te-ar crede? Ce ai schimba dacă ai spune cuiva? Aţi fugi împreună la NASA să zburaţi de pe Pământ?
Repet, nu e nici un cataclism, pur şi simplu se sfârşeşte lumea... eu una concep acest sfârşit ca pe un întuneric ce într-o secundă de învăluie şi se termină totul, liniştit, calm, fără să simţi nimic.
Deci, ce ai face Tu?
Eu personal, cred că mai întâi m-aş speria, apoi m-aş întrista şi aş plânge, cu gândul la toţi apropiaţii mei, nu ştiu de ce... apoi, cu câteva ore înainte de final, mi-aş lua ciocolată, telefonul, şi m-aş ascunde în dulap cu motanul în braţe. Motanul m-ar linişti, ciocolata m-ar consola, şi aş suna şi aş face confesiuni pe telefon, că nu mai am timp să-i văd în faţă. Oricum, mi-i prea frică, dacă se termină totul, măcar să nu fiu în câmp deschis, măcar să fiu în casă, în dulap, mâncând ciocolată şi vorbind la telefon, cu pisicul în braţe...
Cam bizară şi egoistă decizia mea, dar sinceră.

TU ce ai face?

Necotidianul [3]

2010-12-26T22:15:00.002+02:00

Diario attraverso il fumo (o polvere?):

Chişinăul are o elită de tinerei nu mai mari de 18 ani, liceeni, fiţoşi, care frecventează regulat localurile scumpe din oraş. Cine a zis că suntem săraci?
La noi chipurile nu ai unde ieşi. Cine a zis că nu ai unde? Bani să fie!
Ţipă lumea în gura mare că localurile unde-şi pot permite să ia masa sunt.. staţi. NU sunt! N-au unde! Atunci de ce Andy's Pizza e mereu doldora de oameni?
Se revoltă cetăţenii că e murdar oraşul. Dar de ce arunci ţigara jos şi ambalajul de la bomboană alături de urnă?
Totuşi am ajuns şi la Passione... Am sărbătorit finalul de semestru şi a doua zi de Crăciun. La început - doar colegele. Apoi s-au mai alăturat trei prieteni, apoi nişte cunoştinţe comune, nişte cunoscuţi necunoscuţi.. la final.. wtf? de unde atâta lume la ~~masa~~ mesele noastre?

Bla, bla, bla...
Apropo de murdărie, un lucru nu înţeleg... s-a topit zăpada şi s-a dezvăluit glodul, ca de obicei. Stop! De unde glod? Iată, dârele infinite de glod uscat de la marginea carosabilului. De unde sunt?? Că nu e material antiderapant (nisip)! E glod pur, ţărnă amestecată cu alte gunoaie. Parcă avem asfalt.. de unde naiba a ajuns acolo mocirla aia? De ce se adună? De ce e atât de multă???
De ce şoferii idioţi de microbuse merg la 20 cm de trotuar, ca să-l răscolească (dacă e uscat) şi să-l stropească (dacă e prospecior) pe mine?

Prea mult fum şi praf. :) De aia aşa idei abstracte şi random. Hey, dar totuşi e Necotidian! Aici totul e permis.

цём ♥ цём

2010-12-24T22:02:00.007+02:00

Dar TU ...
vrei цём ♥ цём? :D

P.S. Merry Christmas!!! ♫

Amintiri din copilărie

2010-12-23T17:51:00.008+02:00

Când eram mică obişnuiam să-mi decorez de sărbători camera cu ploiţă, ghirlande, cu tot ce strălucea sau avea vreo legătură cu aceste evenimente. În special fulgi de hârtie pe care eu însumi îi făceam.
Îmi luam foile, foarfeca şi - la treabă! Mă entuziasmam teribil şi tăiam cu zecile, care mai pătrat, care mai rotund..
Azi nu ştiu ce mi-a venit de mi-am amintit şi am decis să mai încerc o dată.

Voilà! Mai frumos fulg în viaţa voastră n-aţi văzut. vă asigur!
Nu te tentează să faci şi tu unul? :)

Doamne, sunt aşa un copil... :D
..and I like it!

Insomnia. Mediaţii pitoreşti tematice

2010-12-21T03:39:00.028+02:00

Simt...
Linişte apăsătoare şi un întuneric care mă înghite... Ceva nu e în ordine... cad... cad.... mă panichez... şi, brusc, mă trezesc. Brusc, dar calm, fără zmunciri.

M-am trezit. Nu simt pic de oboseală, nici confuzie. Ochii sunt larg deschişi, şi în întuneric se desluşeşte dulapul, biroul, plapuma aruncată deoparte. Îau plapuma, mă învelesc, închid ochii şi încerc să mă mint că mi-i somn. Dar nu, sunt perfect lucidă, şi nu îmi este somn.
Mă scol, nu suport să stau culcată, de parcă aş fi în miezul zilei şi aş avea mii de treburi de făcut. Nu vreau să stau locului, dar... ce să fac?
Mă aşez pe marginea patului. Obscuritatea asta mă predispune la meditaţii. Nu e bine când meditez prea mult, că încep s-o iau razna... dar, ce să fac altceva? E ora 3 A.M!
Îmi imaginez... caut subiect de dezbatere pentru creier, poate va obosi şi voi putea dormi normal. Mâine (de fapt deja azi, că e trecut de 12) e marţi, ce naiba! Zi de şcoală...

E soare, e frig, iar zăpada se topeşte cuminte. Lumina călduţă cuprinde fiecare colţişor al camerei, al sufletului, şi-l înmoaie. Linişte, armonie... doar soarele, cerul albăstrui deasupra pământului alb pătat.
Înafara globului de sticlă toţi se pregătesc pentru ceva, toţi aşteaptă ceva.
E acelaşi lucru, pentru care toţi se mişcă sincron, îngânînd ceva în unison, spre împlinirea lui. E ceva firesc, practic rutinar. Din fericire, după asta urmează obligatoriu ceva ce sparge gheaţa. Din păcate, tindem şi pe acest element benefic să-l tranformăm într-o specie nouă de rutină, care vine în contrazicere cu cea precedentă, care creează iluzia unui nou început, unui fapt special, dar, la urma urmei, tot rutină e şi aia.
Uite, deja degenerează în pesimisme! Spuneam eu că încep s-o iau razna dacă meditez prea mult. Mai ales în astfel de condiţii...
Dar, la urma urmei, sunt sărbători! Se reunesc familiile, că revin rudele şi prietenii de LA Italia; se fac salate şi cărnuri, se discută, se râde, se veseleşte! Cei certaţi se împacă! Cei necunoscuţi fac cunoştinţă! (mda, cât de bine se vede la ce oră gândesc toată treaba asta. aiurea, dar cu toate acestea, simt că gândesc limpede! să fiu iertată în orice caz)
După părerea mea, sărbătorile de iarnă sunt cele mai deosebite. Doar iarna simţi cu adevărat că, da, e sărbătoare, e odihnă, e vacanţă, e armonie în toate! Paştele nu.. deşi şi el e frumos şi special în felul său, Crăciunul şi Anul Nou sunt mai pitoreşti... Stai în casă la călduţ, printre ai tăi, afară viscoleşte, rutierele şi trolicurile nu circulă, lumea n-are încotro decât să stea pe loc.
Nu cum la Paşti, umbli bezmetic printre morminte să dai nu-ştiu-cui nu-ştiu-ce pomană de sufletului nu-ştiu-cărui defunct din partea nu-ştiu-cărei străbunici ce n-a putut veni la cimitir şi acum trebuie tu să dai şi pentru ea, că, deh, pentru ce mai sunt neamurile?
Iar dacă cade (ştiu, ştiu) primăvara devreme, atunci sau te plouă, sau stai şi îngheţi de-ţi vine şi ţie să intri în pământ!
Când mai poţi sta noaptea întreagă petrecând cu motiv întemeiat dacă nu la Anul Nou? Când mai ai ocazia să împodobeşti bradul şi să faci surprize celor dragi fără ca ei să facă feţe-feţe că "ce vdrug? vrei să mă şantajezi? cu ce scop ascuns îmi dai tu asta?", dacă nu de Crăciun?

Iubesc sărbătorile de iarnă, pentru că sunt cu desăvârşire ceva aparte, pentru copil şi pentru matur, pentru toţi, fiecare percepându-l în felul său, pentru ca, în final, chintesenţa să-i rămână aceeaşi - reuniune, iubire, armonie, familie, fericire...

E soare, e luminos, iar zăpada se topeşte cuminte...

Bilanţul săptămânii, la microundă...

2010-12-17T22:50:00.003+02:00

Dacă tot se apropie Crăciunul şi Anul Nou, cele mai aşteptate sărbători ale anului (cu excepţia zilei tale de nastere) la care se poate de băut până dimineaţă din motive întemeiate, sau, mai bine zis, având un alibi perfect, chipurile ar trebui să postez şi eu ceva mai в тему...
Astăzi Călin îmi zicea nu-ştiu-ce despre postări "călduţe"~~(adică de sărbători)~~; eu mi-am imaginat un cuptor cu microunde...
That's what I call simţirea spiritului magic al sărbătorilor de iarnă!
Dar nu despre asta tre' să meargă vorba acum. Deci, bilanţul săptămânii:

Luni: Teza la biologie - FAIL.
Marţi: Hopa, de anunţă test-surpriză la geografie: proteste, proteste, polemică.. scandal.. acceptare, resemnare, scriere de test. A rezultat a fi unul extrem de uşor.
Miercuri: Teza la istorie, pentru care s-a zubrit probabil cel mai mult, pentru că profesorul e ~~puţin ţicnit~~ pasionat de obiectul pe care-l predă şi trebuie impresionat, că de nu, nu vezi 9 la semestru, nemaizicând de faptul că Dromichaetes nu l-a ucis pe Lysimachos pentru că avea o strategie impecabilă, precum fenicienii călătoreau pe Marea Mediterană, iar egipetnii scriau pe papirus dat fiind că grecii nu practicau agricultura din motiv că terenul lor era muntos şi democraţia ateniană este părintele democraţiei contemporane, deoarece spartanii împlineau majoratul la 30 de ani şi ..BAAAAAAA!!
Joi: nu ţin minte nimic de joi.
Vineri: Teza la chimie, 2 lecţii de fizică, apoi de educaţie fizică. Un apropo aşa, mai mult pentru mine... profesorul de educaţie fizică: să te ferească D-zeu de aşa oameni. Vulpoi profitor şi bârfitor! Chiar m-a scos din sărite azi când iarăşi a început să vorbească despre C. şi despre cum... de parcă el... şi de ce ar... of, nevermind.

Acum, la ora 22:45, când dactilografiez (NU TAPEZ! PĂRUL SE TAPEAZĂ cu placa) aceste cuvinte, declar săptămâna de foc ÎNCHISĂ.
Începe numărătoarea inversă până la vacanţă!

Şi cu această ocazie, mult-aşteptatul design tematic! ♥
promit şi postări tematice, în curând...

Judecata corectă

2010-12-14T18:42:00.003+02:00

Un bărbat e adus în fata judecătorului pentru că a omorât-o pe sotia lui.
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveti intentia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viată, trebuie sa ne expuneti motive cât de cât plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, sotia mea era asa de proastă, încât nu am putut să mă controlez si a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declaratia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită, şi, dacă nu doriti ca juratii să vă condamne înainte să continuăm procesul, trebuie să aveti argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, iar la parter locuieşte o familie de pitici. Părintii au 1 metru, iar copii, cel de 12 ani - 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm .
În ziua respectivă i-am spus sotiei:
"- E teribil sa fii pitic. Săracii vecini de la parter, toti sunt aşa mici!
- Da, răspunde sotia, sunt o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut să spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numeşte pigment.
- Îţi baţi joc? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ăla se numeste pergament.
- Cum poti, dragă, sa fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris."
- Domnule judecător, vă închipuiti ca mi-am înghitit cuvântul „fragment“, ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu si am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine. că apare soţia mea lângă mine cu o carte în mână şi îmi spune:
"- Uite dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeste carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeste "Veranda de la Pompadur".
Iau cartea în mână si îi spun: “Draga mea, asta e o carte în limba franceză, "Marchiza de Pompadour", nu trebuie să interpretezi numele în română” .
"- Asta e bună dragă, îmi dai tu lectii de franceză, mie care am făcut meditatii cu un vector de la facultate !!
- Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
- Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ăla a fost Hector şi era troian.
- Hector e unitate de măsură a suprafaței, blegule.
- Ăla e hectar, draga mea.
- Mă uimesti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
- Ăla se numește nectar, spun eu oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu ştiu sigur, că era si o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbati se bat cu săbiile!
- Ăla se numeste duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul."
- Domnule judecător, aveam "tunel" pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fata ochilor și nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.

Liniste în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masa, loveşte cu el puternic şi spune:
- Eşti liber, e clar că a fost un caz de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la "Hector".

Necotidianul [2] Cinderella man, FTW!

2010-12-10T21:08:00.007+02:00

Ante scriptum: "Necotidianul" devine o marcă oficială a blogului meu. Vezi prima parte pentru definiţii.

Cinderella man, cinderella man, cinderella man, cinderella maaan...
Cântec retardat, mi-a intrat în cap şi nu-l pot scoate!
Cinderella maan, cinderella maan, cinderella maan, cinderella maaan..
aaaah stop!!!
tre' să-mi distrag atenţia cumva!
aşa, dă să vorbim despre planuri...
Cinderella man, cinderell.. BAAAAAA!!!
aşaa, da, planuri, ţine minte cineva articolul "Planuri, planuri..."? nu? nici eu. na, aminteşte-ţi.
se întâmplă exact cum am prezis. mai exact - nu facem nimic.
ziua profului am ratat-o, halloweenu l-am ratat, urmează matineul de iarnă.
Cinderella maan.. :@ aaaarghh!
nu merge aşa, hai să vorbim despre vreme.
e oribil timpul de afară..
şi luni încep tezele, FML. Cinderella maaan...
îmi scrie cineva pe skype, hmm. e Leontina, nu-ştiu-ce scrie despre alungirea Cinderella maaan, cinderella maaan unghiilor, la un salon, "Nu-ştiu-cum Spa".. Cinderella maaan, cinderella.. FUCK!!
Vine vacanţa de iarnă, magia sărbătorilor din această perioadă a anului, dar eu pictez peisaje verzi, pe desktop am un wallpaper cu flori şi apus, afară e glod, cinderella maan, cinderella maaan.. papagalul cântă ca-n perioada împerecherii, adică primăvara, iar motanul năpârleşte ca vara. Unde-i atmosfera de sărbători, ah? Sper că Cinde-rella maaan, cinde-rella maaan, cinde-rella man e pe drum..
x(((((

Poftim, ascultaţi şi voi Cinderella man. E marca Eminem.
"Cinderella man, cinderella man, cinderella man, cinderella man...
fuck catching a lightnin
he struck it
screamed shut up and thunder,
flipped the world upside down and made it rain upward
cinderella man, cinderella man, cinderella man, cinderella man..."

Yep, definitely marca Eminem...

Post scriptum: Nu ştiu cum voi, dar eu, când aud Cinderella man, îmi închipui imaginea de mai sus. Sărbători fericite!

Stereotipaje

2010-12-06T21:25:00.002+02:00

Căutam pe Google inspiraţie pentru o pictură.
Bad idea...
Anyways, am scris la Google Images "summer". Mi-a apărut o varietate de imagini cu: câmpuri cu floarea soarelui, un apus, nişte verdeaţă, marea, nişte imagini publicitare cu vacanţe de vară, etc. Ei bine. În susul paginii, la "related searches": summer beach (plajă), summer wallpaper, summer nature, summer sunflowers (floarea-soarelui), summer sunset (apus), summer field (câmp).
Ok. Hai summer nature. Hop! Se încarcă imaginile. Veeeerde. Deci, exclusiv, arbori, câmpii veeerzi şi, pe alocuri, ceruri albastre de te dor ochii.
Ok, mai departe: summer field: apar numai imagini cu şesuri verzi, întinse şi pătate cu mii de floricele multicolore.
Biiine, următorul: summer sunset: doar apusuri de la mare, soare lipit de apă, soare jumate intrat în apă, soare deasupra apei, totul gaaalben si moaaale...
Daa, daaa.. natura în timpul verii e foaarte veeerde, câmpul văratic are neapărat floricele, iar apusurile sunt galbene.

Ideea e că ni s-au format nişte stereotipuri în masă, nişte asociaţii automatizate de-a lungul timpului. Nu că ar fi ceva rău, e doar o constatare.
Dar, ce, nu există locuri în natură care sunt mai puţin verzi pe timpul verii?
Pustiurile, savanele? Lunci şi lacuri, mlaştini, râuri, delte! De ce arbori plicticoşi?!
Sau apusurile... ce apusuri frumoase poţi vedea în munţi, în deşert, la un canion...

V-aţi gândit vreodată de ce e aşa, voi, capete pătrate ce încurcaţi jungla cu pădurile tropicale din motiv că singura voastră sursă de informare au fost desenele animate cu Maugli şi Tarzan?
Fericiţi cei ce au propriile lor asociaţii şi nu gândesc plat.

Eu una mă consider deosebită, deoarece asociez "summer nature" cu o dumbravă înflorată în care vieţuiesc în pace urşi şi căprioare, iar apusul meu e în savană, nu la mare. :> Originala de mine...

În Chisinău ninge noroi, nu fulgi de nea; zato avem brad..!

2010-12-03T19:00:00.011+02:00

Iarna e anotimpul meu preferat. (Ce banal sună :D)
Ştiţi, tuturor copiilor le place iarna, pentru că le place zăpada, săniuşul, bulgării, albul, pufosul.
Într-un timp credeam că dacă voi creşte va înceta să-mi placă, ~~dar se pare că nu m-am maturizat suficient~~. Dar nu a fost să fie. Bucuria aia frenetică la vederea zăpezii, în copilărie, a trecut într-o stare de mulţumire, liniştite, calm, pace, o încântare ascunsă, ce te face să zâmbeşti în sine fără să stii de ce...
E o bucurie pură, sinceră, poate greu de înţeles pentru unii.
Unde mi-i ninsoarea aia abundentă, îndelungată, de noapte, cu fulgi mari ce amortizează sunetele, ce creează o atmosferă paşnică, ce se aşează cu miile peste tărâmul ăsta al ciorilor şi-l fac mai plăcut privirii..??
Să sperăm că urmează să vină.

Dar ceea ce se tvareşte acum... Nooo waaaay...
Nu-mi place mie aşa ceva... în genere, nu cred că-i poate plăcea cuiva.
Umezeala, fleşcăiala asta, murdăria de pe trotuare, apa amestecată cu material antiderapant de pe străzi îţi taie tot cheful să-ţi părăseşti locuinţa.
Sau ieşi şi când vrei să traversezi dai de vre-un şafeor mai generos de te umple din cap până-n picioare de tot ce-i mai bun pe carosabil...
Iată de ce maldavenii nu poartă decât negru (mai ales în sezonul rece). Că dacă ieşi din casă alb / bej, revii maroniu (în cel mai bun caz).

Zilele trecute chipurile a nins. Pff.. A plouat cu gheaţă nisipoasă, nu a nins.
Zilele trecute a fost inaugurat bradul. Chirtoacă, ţine-l bine!
Zilele trecute am răcit.

Să sperăm că zilele următoare aduc ceva mai bun. :3

Edit 5 decembrie: au adus ceva mai bun totusi! :D yaaaay!

Untitled

2010-11-29T11:48:00.004+02:00

Designu ăsta floral spălăcit e temporar, până găsesc ceva tematic, sau cel putin ceva mai reuşit.
Bloggeru e cam sărăcutz în template-uri de iarnă... :(

Mă gândeam trec la alt domain, că blogger are o mulţime de erori, sau dacă nu, măcar să exportez blogul la o nouă adresă, că m-a plictisit "sufletista"; dar ceva mă opreşte... nu-mi dau seama ce.
Nu e vorba de postări... şi chiar nu am nimic de pierdut...
Nu ştiu.

Voi, cei care rătăciţi pe bloguşoru meu, ce părere aveţi? Ce mă opreşte? =)
Şi ce să fac cu designu?
Dacă în acest moment eşti cu ochii aceste cuvinte, deja e prea târziu, ai citit prea mult ca să rămâi placid. Eşti obligat să laşi un comentariu.

Aide, mah, ce te costă?... :>

Marş pi front, mândru soldate maldavan!

2010-11-26T21:14:00.019+02:00

La începutul acestei luni peste tot se discuta mai în glumă, mai cu scepticism, prezicerea babei Vanga şi a lui Nostradamus. Faimoasa profeţie a celui de-al treilea război mondial de pe 11 noiembrie 2010... S-a vorbit cât s-a vorbit, apoi discuţiile s-au consumat. S-a uitat.

Pe 11, dimineaţă, s-a trezit, pe rând, în funcţie de fusele orare, toată populaţia globului. Nici un stres. Pe la amiază, la pauza de masă, dând întâmlător cu ochii peste vre-un calendar, le-a venit ceva în minte: o vagă amintire sufocată de grijile cotidiene şi rutinare... chipurile azi ar fi trebuit să se întâmple ceva... dar nu a fost să fie. Şi-au spus "ei, aşa şi-am ştiut că nu va fi nimic", şi şi-au văzut de treabă în continuare.

Pe 23 curent, dimineaţă, s-a trezit coreeanu (de sud) aterizând în mijlocu străzii, în pijama, lăţit pe asfalt, cu panică în jur.

Astăzi circulă ştiri gen "Conflictul din Coreea se poate transforma în Al Treilea Război Mondial".

Mâine ne iau bărbaţii pe front.
‎
Un mic apropo, ca să vorbim la particular despre puterea noastră militară:

Aceşti Bărbaţi ne vor apăra. SEAL-şii şi Marines-ii noştri, pupa-i-ar mămica.
Pentru poligloţi şi erudiţi: S.E.A.L. şi The Marines sunt forţe militare americane extrem de bine-antrenate. I-aţi văzut prin filme cu siguranţă - muşchioşi, puternici, profesionişti, antrenaţi, fără scrupule - maşini de luptă.

Dar, să sperăm că totul va fi bine şi că nu vom avea poveşti şi ode post-contemporane măreţe despre eroi ale căror ultime cuvinte au fost "Hm, o bombă XK3000 UBKz AMER dezamorsată? Straniu. Dă să o iau s-o prezint sub-locotenentului."pentru a le recita nepoţilor şi strănepoţilor...

P.S. Nu cred în acest război. NU va fi aşa ceva. Nu vă faceţi griji, staţi la călduţ şi beţi ceai fierbinte!
...cât timp mai puteţi.... >:))

Necotidianul

2010-11-22T19:23:00.004+02:00

Moare muzica bună, mah.. :(
D'n'B! (drum and bass) Hm, nu credeam că-mi poate plăcea aşa mult))
Tre' să-mi reamenajez camera, că mă plictiseşte...
Beastly nu mai apare... :'( Un moment de reculegere, vă rog.
Harry Potter and the Deathly Hallows Part I SUCKS! Condoleanţe.
Crăciunelul cel roşu mi-a înflorit.
Aş avea nevoie de nişte boxe mai bune...
Aş avea nevoie de un HDD extern...
De ce nu ninge? Vreau să ningăăăă... am nevoie de ALB şi PUFOS! Nămeţi, gheţuş şi tone de material anti-derapant irosit din cauza fulgilor ce nu mai contenesc! Nu mai suport gri-ul ăsta închis şi posomorât! Frigul ăsta sec, copacii ăştia goi!.. Natura asta împietrită, moartă... Beah...
Diriginta noastră nouă parcă e comandant de cazarmă. E profă de chimie. Probleme la ora chimie, probleme la dirigenţie, probleme pe hol, probleme acasă, probleme în vis. I miss you, miss Fabian (fosta)... creativă, emotivă, naivă şi bunătăcioasă.
M-a plictisit acest design. New design soon!
Hm, Ştii ce aş vrea ACUM? Vreau o veste bună... da una aşa, întradevăr.. BUNĂ. Care să mă uimească, să mă bucure, să mă facă să salt de bucurie, să mă motiveze, să mă facă să las tot răul în trecut şi să am doar alb în faţă! (adică o nouă pagină, un nou început mă xD Nu spitalul de nebuni) Să vină pe neprins de veste şi să fie incredibilă!

Dar până atunci, nişte unt de arahide. :] Poate vestea va veni de la sine, iar HDD-ul mi-l va aduce Moş Crăciun.

Post scriptum: De ce "necotidian"? Nu există aşa cuvânt, ştiu. Dar pentru că nu are antonim cuvântul "cotidian", iar eu, prin titlu, intenţionam să spun că e un articol mai neobişnuit... Sunt doar nişte gânduri / observaţii ce... pluteau de ceva timp negăsindu-şi locul, care trebuiau să nu mai zboare aiurea prin minte, dar să nu fie uitate.

Aşa cum numai noi putem

2010-11-16T22:16:00.003+02:00

Treceam pe lângă salon, iar televizorul era conectat. Rula "În PROfunzime".
Pasat îi arunca lui Chirtoacă nişte replici tăioase, iar Lorena Bogza nu-şi mai găsea locul de fericire.
Am stat şi am privit puţin, până la publicitate, când s-a făcut ecranul violet şi o voce molcomă a început a îndruga ceva.
M-am ridicat din fotoliu şi intenţionam să ies din cameră, dar nu m-am putut abţine să mă întorc şi să ascult până la final acel spot publicitar Moldcell ce mi-a atras atentia prin cuvintele "copii cu dizabilităţi".
Pe youtube nu l-am găsit, probail pentru că este nou, dar am prins doar ceva de genul...
"copiii.. dar sunt şi copii cu dizabilităţi.. *desenul unei mâni de copil care se întinde către un glob de jucărie ce stă sus pe-o etajeră* ..ajutor.. *desenul altei mâni de matur care îl ia de pe raft şi i-l dă* conectare la Moldcell până la sfârşitul lui noiembrie.. donare.. *desene cu laptopuri pe harta Moldovei*.. copii... computere conectate la reţeaua de internet.. şi finalul, care m-a dat gata "noi ajutăm copii să crească mari şi deştepţi".. sau ceva de genu. Dar cuvintele "Mari şi deştepţi" precis erau.
Ok, deci... ce au copii cu dizabilităţi cu computerele conectate la net sau cum va influienţa aceasta creşterea lor? Adică găsesc ei nişte pui prăpădiţi de la ţară (adică cu "dizabilităţi") care vara umblă cu sapa în spate iar iarna îngheaţă pe cuptorul încălzit de scânduri putrezite şi lemn vechi, le dau compuri si conectare la net, iar ei vor creşte mari şi deştepţi? :)))))) Niiiiicee..
Adică n-au sistem de canalizare şi telefon, dar au Internet în schimb.
O să iasă hackeri din noi, mah.
Am râs amar în sine, şi am dat să ies, când colo... Altă reclamă autohtonă.
Apare una care vorbeşte despre alimentaţia sănătoasă, apoi despre cei care AU o alimentaţie sănătoasă, adică sportivii, adică ea, apoi despre importanţa acestei alimentaţii, apoi .."Consumaţi zilnic ciuperci Delmark!"
WTF? =)))))))) hai că .. înţeleg.. sfaturi, sfaturi.. ciuperci, ciuperci.. îndemnul "consumaţi".. dar.. ZILNIC? )))
..De ce? Păi logic, CĂ SUNT SĂNĂTOASE! :)))

...ne mai mirăm că străinii ne cred nişte ţărani-înfometaţi-hackeri-cu-dizabilităţi-mintale-telefoane-scumpe-şi-jeep-uri-parcate-în-faţa-blocului-pentru-că-nu-şi-permit-un-garaj-decent. :)

Me, I and Myself

2010-11-16T16:52:00.005+02:00

Ante scriptum: Atenţie, e doar o mică descriere a defectelor caracterului meu polemic. (caracter polemic, există aşa ceva?) În orice caz, I'm not evil!

Oare este cineva care să nu se fi gândtit niciodata la "cum ar fi să aibă o soră/un frate geamăn"? (în caz că nu-l/-o avea deja)
..Sau şi mai bine, o clonă! Cineva exact ca tine, care să-ţi ghicească gândurile, care să te înţeleagă mereu, să-ţi fie alături în orice caz, să te susţină, să te cunoască la perfecţie, să te iubească necondiţionat pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce de fapt ambii sunteţi...
Până la 10 ani îmi doream şi eu la nebunie să fi avut o soră, sau clonă (perfectă, până la cele mai mici detalii ale caracterului) de ce nu? Credeam că încă una ca mine ar fi făcut lumea mai frumoasă şi părinţii mai fericiţi...
Daaa' de unde??! Doamne fereşte să mai fi existat una ca mine!
Nu ne-am fi înţeles deloc. Iar în caz de intrarea în contradictoriu a unui nimic de-al meu cu orice nimic venit din partea ei (sau viceversa), ar fi declanşat al treilea război mondial. Eu aş fi urât-o pentru orgoliul şi aerele pe care mi s-ar fi părut că şi le dă. Iar ea la fel. M-aş fi certat mereu şi m-aş fi dus până în pânzele albe să-i dovedesc că nu are dreptate. Şi ea la fel. Am fi concurat nesfârşit; Eu, dacă sunt cu adevărat implicată şi ţin cu tot dinadinsul să înving, distrug concurenţa prin orice mijloace, cu sânge rece. Şi ea, evident, ar fi făcut la fel... Aş fi criticat-o pentru orice nimic şi aş fi încercat să fac orice numai să dovedesc că eu sunt mai bună. Iar ea la fel. Ar fi continuat la nesfârşit, având în vedere că nu cedez, respectiv, nici ea... Aş fi urât-o că m-ar confrunta cu aceeaşi abilitate şi aceleaşi manevre pe care le utilizez eu ca să-mi susţin cauzele! Aş fi urât-o că no pot învinge şi depăşi, deoarece ar fi fost la fel... Şi ea, la fel, m-ar fi urât...
Asta mai e şi pentru că eu nu-mi prea văd de obicei defectele, le văd pe ale celorlalţi mai întâi. În consecinţă, nu prea îmi pică bine critica. Închipuiţi-vă încă o "Eu", care, în loc să se uite la ea, să se lege de mine! ~~(joc de cuvinte)~~ C'est la guerre!
E un cerc vicios. E ca şarpele ăla care-şi înghite coada... Nu s-ar termina niciodată, doar dacă una din noi ar dispărea..
Se pare că... cu cât se aseamănă mai mult cu mine cel cu care am de a face, cu atât mai puţin mă înţeleg cu el. Evident, sunt şi excepţii.
Asta e.

IMPORTANT: Mă refer la caracterul meu îndrăcit şi impulsiv uneori, ca nu cumva să înţelegeţi greşit şi să par un căpcăun răutăcios care nu ştie decât să se certe cu cei ca el sau mai buni ca el...

Post scriptum: Dar staţi să-mi aflaţi calităţile... >:)

Virtual Home Sweet Home

Banalităţi lipsă

Spre Eurovision cu troleubuzu'!

Aşa sunt eu, cretin.

Ai fost acidul meu sulfuric

Sufletista are doi...

Bilanţul Anului 2011

Zăpadă fără apă...

Crăciunul lor

Secretele Sufletistei (partea I)

Pentru că e artă

Necotidianul [9]

Când Karma e împotriva ta

Flori de smog

Bloodstream

Soare din tavan

I Heart Dogs

*loves* Part III.

Ziua lui Buckie

E frig in calendare (24-10 update)

Timpul murise

Sex ca la TV

YSG, sincer...

*loves* special black&white edition

Necotidianul [8] Despre anonimitate

*loves* Part II.

Artificial bokeh

Previzibil?

Cinematografie în termeni utili 2!!!

Cinematografie în termeni utili

Invitaţie la somn (atenţie, somnifer!)

Ca la final

Deep Feelings

Quote

Cat Power - Wild Is The Wind

Materia cenuşie a ziariştilor noştri

Cum economiseşti cu Orange

BEST BRELOC EVER!!!

Mind, R.I.P., Heart - go for it!

De ce femeile...?

Necotidianul [7] Cocktail cu alcool

Gwen Stefani - 4 In The Morning

*loves*

It's more than complicated

Fără limite

Necondiţionat şi nonconformist (Ep. 3)

Raţionament

Emika - Drop The Other (dark/low dubstep)

Martirii

Amintiri din copilărie

Obiective pe termen scurt (lung)

Dilemma

Necotidianul [5]

saved my life once ♥

Happy B-day To Me :]

Perfect is nothing

Du wirst nie wissen...

Pe el...

Invitaţie la zbor (atenţie, antidepresant!)

Necondiţionat şi nonconformist (Ep. 2)

Necondiţionat şi nonconformist (Ep. 1)

Româncele au... talent!

Sună fixu. -Eşti acasă? -Nu.

Lapsus, lapsus, lapsus!

Adolescent Childhood

I'm back!

I'll be back

Dulce delir

Fata din romanele lui Kafka

Yesterday

Somebody

Naive thoughts

Încă o Istorie, literally.

Linişteee...

Hi pipl, i'm Ălien

New Beginning

perfect is nothing

Necotidianul [4] grayday announcement

Play. Listen. Love

Goluri

loves Part III.

loves special black&white edition

loves Part II.

loves