Există o expresie frazeologică în engleză, pe care nu cred că aș putea-o traduce direct, mă refer la "to take something for granted". Mi-e lene să o explic, google it, sau ai răbdare, poate prinzi vreo idee din ceea ce urmează să scriu.
De multe ori, în viață, uităm să mulțumim sau să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Și nu mă refer la chestii grave precum a fi recunoscător că nu te-ai născut în Somalia, sau recunoscător că ai toate membrele mobile, sau că ai acoperiș deasupra capului... E mai greu să fii suficient de modest și moral ca să mulțumești pentru astfel de lucruri. Pentru că noi take-uim these things for granted. Ni se pare că e și normal să avem tot ce avem în starea firească a lucrurilor, pentru că ne-am obișnuit cu situația respectivă, și nu e ușor să conștientizezi cât de bine îți este, chiar și atunci când nimic deosebit nu se întâmplă. E greu să realizezi că ești mai fericit decât o mare parte din populația tării tale chiar și stând plictisit și letargic în fața facebookului. Vreau să zic că faptul că ai posibilitatea aceasta deja înseamnă mult. M-am deplasat de la subiect. Acolo unde începusem să spun că nu mă refer la chestii grave, voiam să continui cu aceasta: vorbesc despre a fi recunoscător, spre exemplu, că nu te doare nimic și că gândești limpede.
Eu mi-am dat seama de aceste lucruri într-un mod foarte simplu, și în repetate rânduri, din nefericire... sau din fericire? Nu e nevoie de o revelație divină, nu e nevoie să călătorești în Africa, nu e nevoie să-ți țină morală părinții sau profesorii, nu e nevoie să fii geniu, în principiu... E destul să suferi de vreo patologie pe neprins de veste, după ce o viață nu ți-ai făcut nici o grijă și nici nu te-ai gândit vreodată că ai putea avea ceva, uneori chiar ignorând măsuri de precauție și gândind neghiob că ție nu ți se poate întâmpla.
Cât despre ultimele două propoziții, nu e chiar cazul meu, însă oricum vorbesc din proprie experiență. E destul să te doară câteva ore un rinichi ca în momentul în care durerea dispare, să-ți pară că ești în Rai.
Colicii renali sunt unele dintre cele mai insuportabule dureri pe care le poate avea corpul uman. Ei radiază întreaga zonă abdominală, suferindul ajungând la un moment în care il doare totul, încontinuu, pulsând și intensificându-se. Printre altele, mai sunt și simptome cum ar fi greața, amețelile, disconfort la puterea a zecea și imposibilitatea de a sta pe loc. Dacă stai nemișcat, e mai rău, parcă te sfâșîie ceva din interior. E greu de redat în cuvinte. Mintea nu mai judecă limpede, devii extrem de nervos, tot ce îți dorești este să te sedeze cineva, numai să nu mai fii în agonie.
Dar când te binecuvântează cineva cu un analgezic cu acțiune rapidă (injectabil, de obicei)... Absența durerii, după un chin de câteva ore, e euforică aproape... Se schimbă instantaneu dispoziția, reapare cheful de viață, nu-ți mai vine a urla de durere, poți sta, în sfârșit, întins, fără să simți nevoia de a te legăna ca un dement. Atunci ești atât de fericit, încât devii paranoic, cu frica de a nu te copleși din nou durerea.
...Si atunci... Mulțumești. Atunci conștinetizezi cât de bine îți era de fapt chiar și când te trezeai la ora șapte să mergi la școală, când te simțeai mizerabil în urma unei despărțiri sau când primeai o veste proastă. Sunt mai mari aceste fericiri enumerate decât să te trezești la amiază cu dorința de a nu te fi trezit deloc în această viață.
Deci, don't take everything for granted, și, măcar din când în când, oprește-te din ce faci și mulțumește că te simți bine și că nu te-ai născut în Africa.
Eu, cu adâncă plecăciune, Mulțumesc.
