Când Karma e împotriva ta

Sunt zile din astea când văd numi pahare pe jumătate goale. Iar jumătatea plină e otravă.
În astfel de zile, critica constructivă nu foloseşte la nimic, vântul îţi ciufuleşte părul în orice direcţie nu te-ai întoarce, iar în maxi-taxi te calcă toate babele pe cizmele tale noi nouţe de iarnă de 3000 de lei de la Elat, pentru că nesimţiţii îmbrăcaţi în negru şi cu pantofi cu boturile ascuţite stau confortabil pe scaune şi se fac a se uita prin geamul murdar, periodic scot din buzunare când un telefon mobil, când altul...

Pesimism pur, pe care dacă nu-l depăşeşti, funcţionează ca un set de reacţii în lanţ. Dimineaţa te trezeşti cu întârziere şi simţi că parcă nici n-ai dormit, când te priveşti în oglindă te sperii, nu-ţi găseşti hainele potrivite, pantalonii negri puşi deoparte de cu seară sunt plini de puf de mâţă, părul nu-ţi stă nicicum, urmează să ai opt lecţii, în transport cântă Pugaciova, ţi-ai uitat banii de mâncare acasă, e.t.c. (end of thinking capacity).

Chiar acum, când încerc să scriu după o pauză de mai bine de două săptămâni...

Zile din astea în care până şi inspiraţie este, dar nu poţi să storci nimic util din ea. :|
Aştept iarna.

Flori de smog

Uite că a sosit perioada mea preferată a anului.
Fiind lipită de inspiraţie şi ocupată până peste cap cu treburi incredibil de importante, am decis până pe 1 decembrie să-mi iau vacanţă pe blog.
Am nevoie să mă reculeg. Cică am un stil plictisitor şi degradez. Cică înainte scriam mai bine.
Ciao, până data viitoare. Promit să mă revanşez.
Vă urez un sfârşit de toamnă prăfuit şi afumat!

Bloodstream

Cântecul e perfect pentru ultima mea postare. Dacă aş fi început a cânta în momentul în care am intrat în camera lui, asta aş fi cântat, la sigur...

Wake up...

Look me in the eyes again...
I need to feel your hands upon my face....
Words cand reline eyes
They can cut you open...
And then... the silence surrounds you and haunts you...

You've gotten into my bloodstream...
I can still feel you floating in me...

P.S. Nu privesc Vamprie Diaries. Soundtrackul e Stateless - Bloodstream; l-aş fi pus la player, dar ştiind viteza cu care lumea îl opreşte imediat ce intră şi mai ales că versiunea din serial (unica şi care se găseşte numai pe youtube la acest link) e mai frumoasă decât cea originală, am decis să-l postez aparte. Enjoy.

Soare din tavan

Ziua plouă, iar noaptea e soare. Îmi bate în ochi şi nu mă lasă să dorm. Încerc să mă obişnuiesc cu lumina abundentă care mă invadează, dar nu pot, pentru că e rece.
Mă scol şi-mi dau seama că mă aflu pe canapea. Am şi uitat că am rămas în sufragerie. Urc la etaj, îmi amintesc că am jaluzele în dormitor; poate voi putea să pun geană pe geană măcar în această noapte.
Trec pe lângă camera lui; doarme buştean, ca de obicei. Oare cum reuşeşte? Mai fac un pas, apoi mă răzgândesc şi intru la el. Îl privesc de sus, apoi mă învârt prin jurul patului, examinându-l din diferite unghiuri. Parcă e de porţelan, nici un muşchi încordat, nici un rid, nici o emoţie, nici un vis. Chipul - calm absolut.
Doarme pe partea dreaptă, inert, nemişcat; respiră rar şi aproape nesimţit, ai zice că e fotografie, nu om viu. Razele reci îi inundă trupul îngheţat. Ora două, noaptea. Cum naiba doarme aşa!?
Ies şi mă îndrept spre camera mea. Trec pe lângă baie. Mai fac un pas, apoi mă răzgândesc şi intru, gresia rece îmi face pielea de găină. Mă privesc în oglindă, dar nu mă văd. Îmi ating obrajii, îmi palpez gâtul - nimic. Oglinda nu colaborează. Renunţ. Merg agale spre dormitor.
Cearşafurile albe, scrobite, reflectă lumina ca nişte suprafeţe proaspăt lustruite. Mă aşez pe marginea patului şi privesc pe geam, dar nu văd nimic, e mult prea însorit şi simt un fel de agitaţie mută, estompată parcă de atmosfera din casă. Mă întind, patul nu e moale şi primitor ca în filme. E rece, iar plapuma se ondulează crispat sub greutatea corpului meu.
Mă ridic şi-mi închid încet jaluzelele. Se face beznă şi anxietatea dispare imediat. Mă simt ca atunci când abia după ce se face linişte completă, îţi dai seama că se auzea de fapt ceva, un zgomot de fundal imperceptibil.
Închid ochii. Căldura întunericului mi se răspândeşte prin trup...
Se aud paşi, deschid ochii, şi din nou mă orbeşte soarele. Ce s-a întâmplat?!
El stă lângă uşă, rezemat de perete, şi îmi zâmbeşte.

I Heart Dogs

Dacă m-ar întreba cineva ce aş alege între câine şi pisică, în absolut toate cazurile aş răspunde câine.
Deşi am motan acasă, prefer câinii, pentru că sunt mai entertaining.
Totuşi, preferinţele mele în raport cu alegerea animalelor de companie, nu au absolut nimic în comun cu frica obsesivă pe care mi-o provoacă caninele. De la maidanezi până la pekinezi. (doar pentru că rimează)
Pentru a evita eventualele "conflicte" când sunt nevoită să trec pe lângă aceste minunate animale, am învăţat să-mi controlez adrenalina care stă să răbufnească în orice clipă când dau nas în nas cu vre-un câine, şi din cauza căreia risc să atrag atentia tuturor dobitoacelor pe raza de un km pătrat.
Acum, partea cea mai interesantă: strategia mea de control a fricii.
Având în vedere că nu mă pot convinge şi auto-motiva o dată şi pentru totdeauna că ei nu prezintă un pericol pentru mine, trebuie de fiecare dată, prin puterea gândului, să-mi insuflu vorbe încurajatoare.
Un caz particular, care a avut loc vineri, când hoinăream prin buiucani în căutare de subiecte pentru fotografiat, urmează a fi prezentat în formă de monolog.
"The words in my mind... You are free to talk to mee... (cântam odată cu playerul) Mmmm.. mm- (zăresc duşmanii în număr de 2-3) Oh nu.. Oh nu, oh nu, nu, nu, nu, nu, nu!  Ce nu-mi merge azi... (mă opresc din mers, şi mă întorc) Oh fuck, acum o să mă vadă trecătorii şi o să zică că-s ţicnită (mă întorc iar în direcţia iniţială) ok, stai calmă, ai mai trecut prin asta de zeci de ori. STAI CALMĂ. Aşa, acum mergi la pas... NU. PRIVI. ÎN. DIRECŢIA. LOR. of dar dacă mă pândesc? Trebuie să trag cu ochiul. OH NU! Se uită la mine. Ce să fac, ce să fac? Aşa, grăbeşte uşor pasul, respiră adâââânc.... Inspirăăă, expirăăăă... aaaşa. Încă puţin, ţine-te în mâini! Nu panica!! Aşa... NU PRIVI ÎN URMĂ! Huuu.. e bine, e bine... inspirăăă, expirăăă, inspirăă, expirăă.. mai lent... aşa... O DOAMNE MI SE PARE CĂ MĂ URMĂRESC! (întorc încet capul) Nu, au rămas acolo.. e bine... Hu... Am trecut şi de asta...".
Şi aşa de fiecare dată.