13 August 2015

Gaura neagră

Mă culc pe spate și simt ceva în mijlocul pieptului că mă strânge...
Prin căști se aud geierii în momentul de liniște dintre două cântece din playlist, iar prin playlist am în vedere același cântec la repeat.
Cea mai relaxantă poziție e ghemuit în fetală, introvertit, ascuns, ocrotit, devensiv.
Sunt ruptă de oboseală, dar nu mă întind să dorm, și nici nu mă ghemuiesc. E întuneric, aerul e cald, iar lumina monitorului e rece. 
Mă concentrez să înțeleg ce simt... și e neclar, e un sunet static ce nu mă lasă în pace. Respir adânc, ca să-l alung, dar nu pleacă.
Sunt captivă, dar nu vreau să evadez, ci doar să scap de zgomotul acesta care vine din piept, pe care-l simt mereu, ca pe un centru gravitațional ce atrage nihilism.
Nu vreau să evadez, dar sunt forțată. Sindromul Stockholm, iluzia eliberării, falsa iertare... De ce nu pot lua decizia corectă?