Prin căști se aud geierii în momentul de liniște dintre două cântece din playlist, iar prin playlist am în vedere același cântec la repeat.
Cea mai relaxantă poziție e ghemuit în fetală, introvertit, ascuns, ocrotit, devensiv.
Sunt ruptă de oboseală, dar nu mă întind să dorm, și nici nu mă ghemuiesc. E întuneric, aerul e cald, iar lumina monitorului e rece.
Mă concentrez să înțeleg ce simt... și e neclar, e un sunet static ce nu mă lasă în pace. Respir adânc, ca să-l alung, dar nu pleacă.
Sunt captivă, dar nu vreau să evadez, ci doar să scap de zgomotul acesta care vine din piept, pe care-l simt mereu, ca pe un centru gravitațional ce atrage nihilism.
Nu vreau să evadez, dar sunt forțată. Sindromul Stockholm, iluzia eliberării, falsa iertare... De ce nu pot lua decizia corectă?
eu de ceva vreme to urmăresc blogu' tău și tre' să îți destăinui că nu regret deloc că dau click pe postările tale și le citesc.
ReplyDeleteȘtii cînd simți așa o amesticătură de stări, păi iată după ce citesc vre-un blog post de'a tău - amesticătura asta devină definită și parcă trece la radiografie.
continuă să scrii. o pereche de ochi de citesc cu drag! (:
Mulțumesc frumos, îmi pare rău că am cam dispărut.
DeleteE plăcut să știi că te mai citește cineva și se regăsește în aceleași stări sufletești.
P.S. ups. olecuță de greșeluțe gramaticale am lăsat mai sus, din grabă.
ReplyDeletetot*
devine*
te*