Smog IV

Să reluăm debanadada de gânduri marcată de episoadele din seria Smog.

Deseori mi-e greu să înțeleg dacă problema rezidă în felul meu de a gândi, sau în comportamentul celor care creează problema. Sau poate e vorba de ambele. Sau poate exagerez. Instinctele îmi dictează să-mi ascult propriile gânduri, deoarece ele ar fi cele corecte. Dar ce să faci când mai mult de atât nu poți face? Când ajungi la un dead end, unde se întâlnesc și se lovesc două idei, ca un lichid de o suprafață hidrofobică. Când dezbaterile interioare devin o obsesie, care te macină și te forțează să le analizezi în zadar, deoarece nu poți schimba nimic de unul singur, deoarece problema dezbătută nu rezidă în tine, singura ta vină fiind faptul că ai o ...problemă cu problema.
Dacă problema ar fi fost în mine, sunt mai mult decât sigură că am făcut tot posibilul de a înțelege, de a-mi rezolva fixația, de a privi lucrurile din altă perspectivă. Cu toate acesea, nu s-a schimbat nimic. Oi fi eu chiar atât de imposibilă? Sau poate... problema nu a fost în mine de la bun început. Sau poate pur și simplu ... lichid care curge pe o suprafață hidrofobică.
Uneori chiar e mai bine să analizezi de unul singur. Uneori e mai bine fără sfatul unui om apropiat. Dar ce vorbesc? Mi se pare că e mai bine, deoarece respectivul nu spune ceea ce îmi convine. Sau pur și simplu nu înțelege situația destul de bine.
Dar să revenim la subiect... care o mai fi și acela. Dacă problema nu e în mine, ci e în suprafața hidrofobică, e mai grav, e mai trist. Pentru că, în așa caz, chiar nu mai ai ce face. Rămâne să torni toate mările peste pânza tratată, numai ca să te consolezi cu gândul că... ai încercat. Sau poate că ești prost. De ce să torni ceva peste suprafață? Doar știi că respinge anumite molecule. De ce lupți contra morilor de vânt? Ca să-ți creezi falsa iluzie că însemni ceva, că poți schimba lumea, că ești înnobilat de misiunea ta inutilă?
Nu ai ce face. Împacă-te cu gândul sau mori.