Dear Diary [3]

Jurnalul unui român plecat la muncă în Spania, la cules căpşuni (partea a treia)

Ziua 32: A trecut deja o lună şi nu am economisit nici măcar un singur peso! Viza expiră peste o lună iar eu nici măcar o vedere pentru cei de acasă n-am luat, darămite să le aduc bani şi cadouri. Ar trebui să-i cer un avans şefului. Mâine înainte să plecăm în câmp. Sper să nu mă refuze...
Ziua 33: -"Hola, şefu! (oo ce zâmbet a întins când m-a văzut! e de bine!) Auziţi... Poate îmi daţi şi mie puţini bani.. câţiva peso acolo.. dinero.. că... (hmmm mă priveşte cam straniu totuşi.. şi zâmbetu ăla nu se mai şterge...).. că.. ştiţi.. îmi trebuie.. familia..." -"Familia! Si, si! Claro! Para tu familia, y para ti! Especialmente para TI..." (ok, de ce accentuează asta?) Îmi dă banii. 2000 pesos! DOAMNE!! Sunt bogat! Haha! Îl îmbrăţişez de fericire. Şi şefu e extrem de fericit. Că a făcut o faptă bună , nu de alta...
Ziua 34: Culegem în linişte. Ca de obicei, colegii mei se şuşotesc. Deja m-am obişnuit. Gândul îmi stă numai la cei 2000 de pesos. Îmi iau bilet de avion cu ăştia, şi de rest cumpăr cadouri! La sfârşitul lunii îmi ridic salariul, astfeş voi avea destui bani şi ca să-mi rămână să le duc acasă alor mei.
Ziua 36: Colegii îl cam evită pe şefu de ceva timp. Probabil pentru că e gay. Eu nu văd nimic rău în asta! Mă împac chiar mai bine ca niciodată. E aşa bun cu mine... mereu îmi face invitaţii la el în camera de motel, să mă servească cu tequila. Îl refuz mereu, deoarece nu se cade... nu vreau să îmi intimidez colegii. Nu vreau să mă invidieze.
Ziua 37: Plouă. Zi liberă. Stau întins în pat (mărog, salteaua râncedă care stă direct pe parchetul putrezit) şi mă gândesc numai la banii mei. Refuz să cheltui un singur bănuţ. Poimâine seară trec pe la piaţa din orăşel să văd ce suvenire sunt.
Ziua 39: Am muncit pe rupte. Colegii s-au şuşotit mai mult decât de obicei, iar şefu e puţin indignat că îi refuz mereu invitaţiile. Pe la amiază, s-a apropiat şi mia spus încet "Vas a venir alguna ves, quieres o no quieres!". Conform dicţionarului, ceva de genu "vei, a veni, cândva, a vrea, a nu vrea". Idee nu am ce a vrut să zică.
Ziua 40: Zi liberă. Ies în orăşel spre seară. Mă rătăcesc. Cer indicaţii unui cerşetor cum să ies din văgăunile alea. Mi-a dat indicaţii, evident, nu gratis. Am rămas cu 1500 pesos şi un miros greu îmbibat în haine, dar cel puţin am ieşit la periferie. Lasă că revin mâine pentru suvenire, că deja s-a întunecat.
Merg pe drum şi mă ajunge o maşină din urmă. Sunt colegii mei! Ce bine!
Ies din maşină fără să spună o vorbă, unu din ei îmi vine în faţă, mă loveşte, mă doboară. Ceilalţi mă leagă, apoi îmi iau banii. Strig din răsputeri, să aflu ce vor de la mine, ce le-am făcut? Unu din ei "perdon, son ordenes del hefo". Ordinele şefului??? Simt o lovitură puternică în cap şi totul devine nergu.
Ziua 41: Mă trezesc în camera şefului legat de pat cu cătuşe roz şi pufoase...

-va urma-