Eu vara nu... scriu

Bla, bla, bla.
Ştiţi ce îmi face plăcere?
Să recitesc periodic articolele mele cele mai inspirate şi să gândesc "ce deşteaptă îs eu" sau "wow, asta eu am scris?" sau "oiblea, ce inspirată eram atunci!".
De fapt, numai asta mi-a rămas de făcut, având în vedere că de aproape trei luni mă feresc să dau click pe dreptunghiul colorat în oranj din Google Chrome sub care scrie "Blogger: Virtual Home Sweet Home - Dashboard".
De fapt x2, de tot cam atâta timp îmi tot caut atmăzci (o atmazcă, două atmăzci), deci, atmăzci, care ar atmăzui sau ar motiva lipsa mea de solidaritate, integritate, echitate şi alte cuvinte complicate faţă de micuţul meu blog.
Iaca atmăzcile:
1. Compul meu e de rahat. Ca să explic ce înseamnă exact "de rahat" fără prea multe detalii tehnice, iată ce se întâmplă: După întrebuinţarea click-ului pe icon-ul cutărică, Google Chome se deschide în două minute, Skype în patru, restartul durează în medie şase minute, My Computer sau orice alt folder ia în medie un minut, Photoshop CS4 se porneşte în zece minute dacă nu am nimic altceva deschis, iar dacă în paralel lucrează şi Skype, atunci mă rotesc 45 de grade spre est şi încep să mă rog să nu moară hard drive-ul.
Acum probabil vă întrebaţi... Ce legătură are viteza ta super-vitezoasă de deschidere a diferitor software-uri cu faptul că tie ţii vpadlu să scrii? Păi, dragii mei, inspiraţia e chestie sensibilă, trei secunde întârziere şi ai pierdut-o. Iar când subconştientul tău ştie că va dura trei sute de secunde ca să deschidă pagina Blogger, nici nu mai trimite inspiraţie.

2. Mi-i vpadlu. Apropo de vpadlu. Nu am luat alt computer. Tot dactilografiez la tastiera mea lipicioasă şi zgomotoasă, datele sunt tot procesate de AMD Sempron-ul meu de 1 GHz, se aude acelaşi bzzzzzzzzzzzzzzîîîîzzz de la ventilatoarele vechi şi pline de praf. Ceea ce înseamnă că prima mea atmazcă pică. Şi în genere toate atmăzcile pică.
De vină era lenea şi lipsa de inspiraţie. Poate şi compul. Nu ştiu de ce acum scriu. Pur şi simplu mi-i a scrie şi gata.

3. Aceasta nu e atmazcă. Pur şi simplu încerc să îi dau formă şi continuitate textului.
Am primit de majoratul meu bani pentru achiziţionarea unui PC nou, teafăr, cu W7, frumuşel, puternic. De la ziua mea au trecut, staţi să număr pe degete... amuş... aproape cinci luni. Încă nu l-am cumpărat. De ce?
Pentru că is moldovan şi mă gândesc că dacă ţin banii în şcatulcă suficient timp, un miracol miraculos se va întâmpla peste o perioadă nedeterminată de legile universului, povestea rezultând cu ceva din următoarele:
a. banii se vor înmulţi
b. compurile vor deveni brusc super-ieftine şi super-calitative
c. îmi va pica unul la negru adus de la Italea sau Germania la preţ bun
c. alţi cai verzi pe pereţi. Gândiţi-vă voi, că tot sunteţi moldoveni.

Post Scriptum sau Alte ştiri din lume:
Cabinetele stomatologice private îs capeţ ce scumpe.
Vecinii mei din împrejurimi mereu dau foc la ceva şi seara nu pot deschide geamul că mă înăduş cu CO2, CO, CaCO3, CO99 caroce FUM.

Încazdemanifestărineplăcuteadresaţi-vămediculuisaufarmacistului.

Compulsiv

Ea stătea pe scările de lemn, el pe sofa, în sufragerie. Îşi aruncau priviri furişe, pline de înţelesuri.
În jurul lor - haos. Bucăţi de ceramică, haine, perne, foi din reviste.
În aer plutea praful şi tensiunea.
El feri privirea şi nu o mai întoarse spre dânsa.
Pe faţa ei se citea indignarea.
Lumina orbitoare care iluminase toată casa era deranjantă. Încorda şi mai mult atmosfera. Te făcea să te simţi dezgolit şi dezolat, te judeca şi te condamna.
Dându-şi seama, el s-a ridicat şi a tras draperiile. În întuneric se simţeau ambii mai bine. Erau în siguranţă, nu erau presaţi de nimic, negrul moale îi învăluia şi le vindeca sufletele.
Cu o mişcare bruscă, ea s-a ridicat şi a mers direct spre draperii, lăsând din nou albul strident să invadeze până şi cel mai ascuns colţişor din casă.
Nedumerit, o privi îndelung în căutarea unui răspuns. Dar ea se întoarse cu spatele.
Pe faţa ei s-ar fi putut citi durerea.
Soarele ardea.
Câtă stupiditate. În zadar s-a aşezat pe scări, în zadar a deschis draperiile, în zadar s-a întors cu faţa spre soarele necruţător...
...pentru că el s-a ridicat şi a ieşit.

Rămasă singură, lacrimi au izvorât şi ar fi format râuri pe obraji, dar soarele nemilos le ştergea înainte de a se naşte.