11 March 2014

Între punct și virgulă

Profesorii (o bună parte) din Academia de Studii Economice a Moldovei insistă să ne bage pe gât idei, de câte ori se ivește ocazia, despre învățământul din occident, și anume despre cât de extraordinară e meseria de profesor universitar p-acolo, și cât de inteligenți și muncitori sunt studenții europeni, insinuând subtil că suntem niște puturoși fără viitor și tot ce vom deveni/nu vom deveni le datorăm lor, pentru că ei vin și ne dau mură în gură materia pe care o studiem la obiectul cutărică, pe când, în Europa, profesorul nu face decât să se prezinte la oră, indică sursa care trebuie cercetată individual și asiduu, scrie pe tablă data examenului/ data limită a prezentării temei, apoi își bagă demn și europenește piciorul în restul activității didactice pe care ar trebui s-o exercite pe parcursul următoarelor lecții.
Nu poți avea Europă în Moldova, oricum o fi și prin instituțiile lor, așa că, de ce să-ți mai bați capul numindu-ne imbecili? Că nici Dvs. nu sunteți trecut prin școala europeană (1 an la Moskva înainte de destrămarea Uniunii Sovietice și jumătate de an de perfecționare într-o țară europeană nu vă face profesor super-mega-calificat cu aceleași drepturi ca cei mai buni profesori europeni pe care îi tot citați).
Așa că, hai să fim prieteni.

No comments:

Post a Comment