Scrisoarea I: Unei prietene

Ceea ce urmează este un sfat sincer tuturor fetelor/femeilor care se recunosc în poziția ce urmează s-o descriu.

Dacă începi să te îndoiești de percepția ta asupra realității și de judecata ta, dacă preferi să cedezi pentru a evita o confruntare, dacă îți verifică insistent telefonul, cere (!) să știe cu cine te întâlnești, ce faci și unde mergi, reacționează agresiv și nu te crede, dacă mereu găsești scuze pentru comportamentul lui, dacă încerci să ripostezi, iar el îți spune că ești prea sensibilă, dacă se comportă imatur și egoist, dar îți atribuie ție aceste caracteristici, dacă îți răstălmăcește cuvintele, întorcând totul împotriva ta, îți spune cuvinte care îți fac bine, dar face lucruri care îți fac rău, dacă et cetera, et cetera, tu, draga mea, te afli într-o relație abuzivă.

Sigur, toate cuplurile au momente de impas, certuri, își spun cuvinte pe care apoi le regretă, dar ceea cu ce te confrunți tu este o patologie. La voi nu au loc aceste lucruri (descrise mai sus) atunci când vă certați, ci începeți să vă certați din cauza acestor lucruri. Din cauza presiunii constante, din cauza nevoiii lui de a te controla, din cauza preferinței tale de a-i face pe plac în schimbul unei discuții fără rost.

Te manipulează emoțional și îți vorbește autoritar, ajungi să crezi că ești singură vinovată și că meriți așa comportament. El își găsește zeci de scuze, iar tu îi găsești scuze la infinit.

Vai, dacă mă verifică așa - mă iubește... Vai, dar și eu sunt așa uneori... 

Balegă de tăuraș. Sau cum spun vorbitorii de engleză - BULLSHIT.

Ți-e frică să mai ripostezi. Ți-e frică de moarte să nu-l pierzi, aurașul de el. Ai pierdut orice respect de sine și nu te crezi demnă de nimic, te umilești și taci, îl accepti, îl înghiți, te sacrifici, te minți.

Ai ajuns să-ți controlezi mereu cuvintele sau comportamentul pentru a nu-l enerva, te simți deprimată și îți pare că nu ajungi la așteptările lui. Îți pare că ai și tu un cuvânt de spus uneori, și totul se egalează.

Totul va fi bine; se mai întâmplă; așa este el, mai coleric; uneori este un iubit extraordinar; el are dreptate, iar eu mă înșel; ar trebui să fiu recunoscătoare că îl am, îi sunt datoare; ceea ce am e chiar mai mult decît merit...

Privește-te în oglindă și gândește-te unde ai fi fost acum fără dânsul. O nu, eram o fată singură și nedorită de nimeni...

Ești sigură? Nu erai mai încrezută? Mai îndrăgostită de tine? Făceai ceea ce îți plăcea și nu renunțai la nimic din cauza cuiva... Poate erai în aceeași poziție, însă mai împlinită...

Totul este în mâinile tale. Iubește-te.

Jos tasta Backspace!

Aparent, ce nu e controversat - nu se citeste.
Vai, dar unde-mi sunt manierele? Am uitat de diacritice. E ora 02:00, iar eu ascult greierii prin fortocikă. Mi se face somn, nu mă las bătută.
Trebuie să cunoașteți acel proces când duci o conversație online, sau cînd scrii un eseu și dactilografiezi, dactilografiezi, apoi apeși pe backspace, ștergi tot, și iar o iai de la capăt... Păi uite acum, când sunt în pană de idei, voi renunța la acest obicei dăunător pentru orice om care scrie și se respectă (mhmmm).
Toate ideile trebuie păstrate undeva... având în vedere că mereu scriu ex-prompt și nu am nici un fel de caiet de notițe din care ulterior să construiesc un articol sănătos, pur și simplu voi încerca acum să scriu, și să nu șterg nimic. Pentru a vă ușura sarcina de cititor înflărăcărat al blogului meu, voi înlocui backspace cu nu. Concentrați-vă.
Știți... nu.
Încerc acum să.. nu.
Imediat ce am luat decizia de a nu mai utiliza backspace, m-am blocat. Nu-mi vin idei nici proaste, nici bune. S-a înschis robinetul.
Mi-a luat câteva secunde să pun backspace și nu în italic mai sus, pentru că nu găsesc ghilimelele pe tastieră. E întuneric. Acum iar tre să pun în italic... dă-o încolo de treabă.
E 2:14 și mi se fac umerii tot mai grei... nu. E ora 2:14 și umerii mi se fac tot mai grei... nu. E ora 2:15 și pleoapele... nu. Nu scot nimic artistic azi.
Am trișat, am apăsat pe backspace. Niciodată nu veți afla ce urma să scriu.
Ok, mă torturez până la 2:30, după care nani!
Am verificat facebook-ul, cineva a comentat la anunțul meu din Cumpar-Vand-Schimb Moldova. Eu vând șampon. Oamenii comentează, comentează, apoi brusc se răzgândesc și nu mai vor să cumpere. Cineva mă sabotează. Sau eu îs huiovîi marketolog?
2:21, mă culc... nu. Mai stau. Poate mai vrea cineva să-mi cumpere șamponul.
O gâză a intrat pe fortocică și mi-a bâzâit la tâmplă. M-am speriat și m-am plesnit peste obraz.
Mi-am editat.. nu. Am editat descrierea anunțului. Poate oame.. nu. L-am făcut, cred, mai atrăgător.
Închid fortocica pentru că mișună gândăcei pe monitorul laptopului.
MI-AM AMINTIT DESPRE CE VOIAM SĂ SCRIU JUMATE DE ORĂ ÎN URMĂ CÎND AM ÎNCEPUT ACEST ARTICOL!!1
Nu pot dormi pe albituri proaspăt spălate. Nu știu de ce. Sunt o mulțime de o.. nu. M-am plesnit peste braț în urma invaziei gîndăceilor din fortocică.
Cum spuneam... sunt o mul... nu. Multora le place senzația de rufe proaspăt spălate, scoase de pe raft... Și mie îmi plac hainele spălate,... nu. NU NU NU. Nu pot dormi pe cearșafuri noi și gata.
2:31, noapte bună.

Sofisticat, apoi mai franc

Eu îmi controlez creierul, sau el mă controlează pe mine? Sau suntem o entitate integră? Dar sufletul, el unde stă și ce importanță are? Depinde totul de mine sau nu? Cam câte din deciziile luate zilnic sunt lucide și câte luate dintr-un impuls de moment? Rațiune versus sentiment, care este mai palpabil și mai real?
Da, ar trebui să meditez în scris cândva referitor la aceste subiecte.
Dar astăzi am ales să scriu despre ceva ce mă enervează, pentru că numai atunci îmi vine inspirația. Deci pe mine rațiunea nu prea mă poate impune să scriu... numai sentimentul mă "forțează". Creier vs. Inimă - 0:1.

Există un fel de oameni, fie ei inteligenți sau mai puțin, școliți sau mai puțin, sociabili sau nu... ei au în comun un lucru - strigă sus și tare că lor nu le trebuie limba română și nafig lor nu le trebuie să citească literatură.
Precis îi (vă) recunoașteți. Ăștia sunt indivizii care ies la TV și se bâlbâie, oamenii care, dacă reporterița le adresează o întrebare banală, se fâsticesc, nu pot lega două cuvinte, "eto samoe... ați ințeles ce am vrut să spun, nu?", "îîî, ăă.. ap.. caroce", amestecă două limbi și inventează expresii noi, dezvoltă ticuri verbale pe loc și la final zâmbesc, conștienți de dificultatea lor în a se exprima liber, dar fericiți că au scos-o în capăt.

Să-mi bag piciorul. Idee nu aveți de când scriu eu căcatul acesta mă scuzați doamnă Rotaru. Am cel puțin vreo trei săptămâni de când am început această postare. Nu pot scrie, nu pot scrie, nu pot scrie. Autocenzura - la gunoi! Сила в правде!!!1!11

Mi-am făcut unghiile cu gel UV. Știți voi, narașivanii, vsea huinea... Din momentul în care am luat această decizie am început să mă îndoiesc de principiile și integritatea mea. Degradez? Cândva jurasem să nu-mi pun unghii false niciodată. Dar am cedat. Eram prea curioasă. Și în plus, am niște unghii urâte de la natură, pizdeț.

Apropo de Сила в правде...

Posterul acesta este oribil. Nu am nimic cu domnul Usatîi, nu fac aici propagandă politică. Dar, hai să fim sinceri...
Bănuiesc că intenția departamentului de PR a sus-numitului a fost să transmită un mesaj corect, banal, memorabil, care să ajungă la inima poporului.
Este evident că ei mizează mai mult pe plebei (majoritatea tărișoarei), de aceea, politicianul acesta aparent generos arată de parcă poza i-a fost făcută într-o ipostază cât de poate de naturală și simplă, aproape de alegători, spre exemplu pe toaletă... Relaxat, citind ceva, îmbrăcat într-un pulover de casă. Un truc ieftin apropo, la fel ca și celelalte evenimente pe care le-a demarat prin țară, pentru a cumpăra inimile votanților. Serios că nu fac propagandă.
Pur și simplu ochiul meu de viitor marketolog lăcrimează la vedea acestor postere deloc profesioniste și albastre, culoarea care cică inspiră încredere.