Prin căști se aud geierii în momentul de liniște dintre două cântece din playlist, iar prin playlist am în vedere același cântec la repeat.
Cea mai relaxantă poziție e ghemuit în fetală, introvertit, ascuns, ocrotit, devensiv.
Sunt ruptă de oboseală, dar nu mă întind să dorm, și nici nu mă ghemuiesc. E întuneric, aerul e cald, iar lumina monitorului e rece.
Mă concentrez să înțeleg ce simt... și e neclar, e un sunet static ce nu mă lasă în pace. Respir adânc, ca să-l alung, dar nu pleacă.
Sunt captivă, dar nu vreau să evadez, ci doar să scap de zgomotul acesta care vine din piept, pe care-l simt mereu, ca pe un centru gravitațional ce atrage nihilism.
Nu vreau să evadez, dar sunt forțată. Sindromul Stockholm, iluzia eliberării, falsa iertare... De ce nu pot lua decizia corectă?
