Gala Laureatelor Blonde

După o lună întreagă în care pur şi simplu nu am vrut să deschid blogul să scriu ceva, revin astăzi cu o critică vulgară şi sarcastică, scrisă cu greseli gramaticale si exprimări incorecte, asa cum îmi place mie, aşa-i, doamnă Rotaru?

La insistenţa doamnei diriginte, patru elevi din clasă am fost de acord să mergem la un concert contra plată organizat la Filarmonică, unde urmau să presteze alde Ionel Istrati, Karizma, Cristofor Aldea Teodorovici, Nelly Ciobanu şi o mulţime de alte tinere talente numele cărora nu le-am reţinut. Pe scenă au mai prezentat/cântat corul şi fanfara MAI, un ucrainean, un belorus, o găgăuză şi un bulgar, primarul Dorin Chirtoacă, etc.
Concertul a fost organizat de UNESCO, un club sponsorizat cu siguranţă nu de stat, al cărui slogan e "Moldova şi minorităţile sale!".

Sărbătoarea a debutat cu un cantec al corului, însoţit de fanfară. Sala şi scena filarmonicii sunt foarte, dar FOARTE mici pentru un astfel de spectacol. Fanfara era înghesuită pe scenă împreună cu tot aparatajul pentru efecte speciale, iar corul, şi aşa nu prea strălucit, departe în spate. Acustica era îngrozitoare, sunetul instrumentelor - mult prea puternic, iar vocile nu se auzeau decât ca un zumzet îndepărtat de muscă.

Pe lângă aceasta, succesiunea evenimentelor din care era compus concertul şi intrarea pe rând a artiştilor pe scenă era complet dezorganizată. Până şi copiii la "Adio, drag Abecedar" sunt mai odronaţi. Ieşiri grăbite din culise, intrări şi mai grăbite, puţin loc, pardoseală denivelată, cabluri încâlcite, aparataj care trebuie să se afle în spatele perdelelor dar stă pe scenă, lasere care te orbesc, microfoane ieşite din uz...

Tind să învinuiesc prezentatoarea, care era o toantă nemaipomenită. Cum, mă, un concert de aşa proporţii şi tu să stai să citeşti de pe foaie?? Să spui din 2 în 2 secunde "aplauze,aplauze" cu o voce piţigăiată? Să spui "emoţională" în loc de "emoţionantă"? Să te împiedici de interpreţi ? De cabluri? Să nu ştii să spui două cuvinte frumoase, de la tine, pentru Cristofor Aldea Teodorovici, fără să te uiţi pe foaie şi să zbieri tâmpit "aplauze,aplauze!"? Să greşeşti numele interpreţilor? Să le încurci ordinea ieşirii în scenă? Să uiţi că vorbeşti la microfon care e conectat la amplificatoare şi să urli cât te ţin coardele vocale??? CUM ?!
La fel şi şefa organizaţiei nuş-care, cineva important, bănuiesc, care era mereu aproape de scenă, a doua toantă, şi mai mare. Într-o rochie roz-neon şi părul blond-blond fără nici o altă reflexie de culoare, tuns scurt, a tronat mereu prin apropierea primeia. Tre să fi avut în jur la cinzeci de ani, o trăda corpul plinuţ, cu ţinuta aleasă deloc potrivit.

În timpul unui duet, unul din cele două microfoane s-a stricat, şi sărmanii tineri au trebuit să cânte la unul singur. Nimeni nu a intervenit.
Acum, faza cea mai penibilă a serii:
La un moment dat, toţi interpreţii au ieşit în scenă şi li s-a oferit câte un trandafir şi un "trofeu". S-a anunţat că fanfara şi corul urmau să interpreteze valsul lui Eugen Doga. Artiştii s-au îndreptat să intre înapoi după culise, când, brusc, înainte să plece toţi de pe scenă, orchestra începe să cânte. De la sfârşitul rândului, câţiva din ei se opresc pe loc, şi, nevrând să deranjeze dirijorul probabil, rămân în partea dreaptă a scenei. Orchestra cântă în continuare, iar ăia cinci au rămas acolo. Timp de şase minute, cât a durat melodia.
CUM, mă întreb în repetate rânduri, CUM poţi să faci lucrurile atât de grăbit, încât să pui oamenii în astfel de situaţii?

Unica parte salutabilă este faptul că s-a cântat live, şi s-a cântat bine, întradevăr. Avem totuşi voci tinere, frumoase, demne de tot respectul. Păcat că le-am uitat numele... Să sperăm că în viitor îi vom cunoaşte şi că vor dărâma stereotipurile legate de lipsa noastră de artişti veritabili.
Şi bravo, Chirtoacă, pentru simplitatea şi modestia de care dai dovadă mereu în apariţiile tale în public.

Ah, era să uit uit, RUŞINE, IONEL ISTRATI! Unicul care nu s-a încumetat să cânte live.

Şi dacă TIMPUL este REVERSIBIL?

Sa presupunem ca timpul este un cerc ce se inchide pe sine. Lumea se repeta, precis, fara sfirsit.
Cei mai multi oameni nu stiu ca isi vor trai vietile iar si iar.
Negustorii nu stiu ca vor face iar si iar aceeasi tranzactie. Politicienii nu stiu ca vor striga de la aceeasi tribuna de un infinit numar de ori in ciclurile timpului. Parintii se bucura de primul ris al copilului ca si cum nu l-ar mai auzi niciodata. Indragostitii ce fac dragoste prima oara, se dezbraca sfiosi, surprinsi de coapsa supla, de fragilul mamelon. CUM SA STIE EI ca fiecare privire ascunsa, fiecare atingere, va fi repetata iar si iar si iar, exact ca mai inainte?
CUM AR PUTEA vinzatorii sa stie ca fiecare pulover tricotat de mina, fiecare batista brodata, fiecare bomboana de ciocolata, fiecare ceas se vor intoarce in rafturile lor?
In amurg, oamenii se duc acasa la familiile lor sau beau suc in cafenele, strigindu-i veseli pe prietenii din aleile boltite, bucurindu-se de fiecare clipa ca de un smarald care se afla vremelnic in grija lor. CUM SA STIE EI ca nimic nu este trecator, ca se va intimpla iarasi? La fel ca o furnica ce se tiraste pe buza unui pahar de cristal, pentru a ajunge in acelasi loc de unde a plecat.
In spital, o femeie isi ia ramas-bun de la sotul sau. Cei doi copii stau intr-un scaun din coltul incaperii, fara a indrazni sa-si priveasca tatal cu obrajii supti, cu pielea uscata. Femeia se indreapta spre pat, isi saruta usor sotul pe frunte, ii sopteste la revedere, apoi pleaca repede cu copiii. Era sigura ca acesta era ultimul sarut. CUM SA STIE ea ca timpul va reincepe, ca se va naste din nou, va studia iarasi la gimnaziu, isi va expune picturile in galerii de arta, isi va reintilni sotul in biblioteca nationala, ca din nou va merge alaturi de el intr-o parca, ca sotul ei va lucra iarasi opt ani intr-o farmacie, ca intr-o seara va veni cu o gylma la git, ca din nou va voma si va slabi, sfirsind in acest spital, in aceasta incapere, in acest pat, in aceasta clipa? CUM SA STIE ea toate acestea?
In lumea in care timpul este un cerc, fiecare stringere de mina, fiecare sarut, fiecare nastere, fiecare vorba vor fi cu precizie repetate. Tot astfel fiecare moment in care doi prieteni inceteaza sa mai fie prieteni, fiecare moment in care o familie se desparte din cauza banilor, fiecare remarca vicioasa dintr-o disputa intre soti, fiecare ocazie negata din cauza unei gelozii superioare, fiecare promisiune nerespectata…
Asa cum toate lucrurile se vor repeta in viitor, toate lucrurile care se intimpla acum s-au intimplat de un milion de ori inainte. CITIVA OAMENI DIN FIECARE ORAS, in visele lor, sunt vag constienti ca totul s-a intimplat in trecut. Acestia sunt oameni cu vieti nefericite, ei simt ca judecatile lor pripite si faptele lor necuvenite si ghinionul s-au petrecut toate in cercul precedent al timpului.
In intunericul cel mai adinc al noptii, acesti cetateni blestemati se zvyrcolesc in asternut, incapabili sa se odihneasca, constienti de faptul ca NU POT SCHIMBA NICI O ACTIUNE, nici un gest. Greselile lor vor fi repetate cu exactitate in aceasta viata, ca si in viata de dinainte. Iar acesti oameni indoit nefericiti, NUMAI EI, sunt cei care dau dovada ca TIMPUL ESTE UN CERC.
Caci in fiecare oras, noaptea tirziu, strazile pustii si balcoanele se umplu de gemetele lor.
©