27 October 2013

Păcatele emisunii Moldova are Talent

Astăzi, în fața judecății se află emisiunea Moldova are Talent. După enumerarea păcatelor capitale comise, se va enunța și o sentință pe măsură.

1. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost calitatea filmărilor. N-oi fi eu expert în camere de filmat și montaj, dar imaginea e destul de proastă, cu aspect ratio 4:3, care arată destul de prost pe orice televizor mai din acest secol.

2. Luminile. În culise vabșe nu există. Adrian Ursu și așa nu-i prea Făt Frumos, iar în penumbră chiar e destul de Muma Pădurii.

3. Microfoanele handheld ale juriului. Seriously? Să fie nevoiți să  le ia în mână, să le conecteze, să vorbească, să le deconecteze și să le pună înapoi pe masă? Deloc practic. Nu s-au găsit oare trei microfoane head-set în toată țara pentru ca juriul de la Moldova are Talent să poată aplauda în timp de vorbesc, sau vice-versa, fără să fie nevoiți să facă aceste lucruri pe rând?

4. Avem subtitre rusești. Bravo, pentru că show-ul e în română (or is it?!), și trebuie să înțeleagă și minoritățile majoritare naționale. Ba mai mult, avem și un jurat delegat special pentru a discuta cu participanții care nu vorbesc în limba română, maestrul Munteanu. Nimic anormal până aici. Dar de ce se presupune că atunci când maestrul discută cu cineva în rusă, toți trebuie să înțeleagă? Unde e echitatea? Și mă jur că nu e o încercare naționalistă de a-i scuipa în suflet pe sărmanii ruși... Dar această atitudine e neprofesionistă și nesimțită. Trecând peste faza cu netradusul limbii ruse versus tradusul limbii române, au fost participanți care vorbeau în engleză sau chiar în italiană. Și iar, nu s-a tradus deloc! Pe când maestrul Mihai Munteanu se fandosea stâlcit în limba italiană cu o domnișoară de la Roma, noi stăteam ca tâmpiții și ghiceam cuvintele care se aseamănă cu limba română.

5. Să trecem acum la artileria grea. Juriul are formatul clasic, doi bărbați și o femeie. Toți specialiști în același domeniu. Poftim? De ce? De ce să creăm impresia că nu avem și alți oameni de valoare, scenariști, critici, regizori, coregrafi? Până și Adrian Ursu e cântăreț.
Pe lângă aceasta, toți sunt la fel de anoști. Nicu Țărnă ar trebui să fie un fel de Mihai Petre al nostru? Pfff.. Mihai Petre nu e doar sever, el e și nemaipomenit de inteligent, carismatic, spiritual, la fel ca și Andra și Andi Moisescu, de altfel... Tania Cerga, cu comentariul "n-a fost perfect, dar ai cântat cu atîta inimă..." adresat unicului talent adevărat din episodul I, băiatului care a cântat 'O sole mio și a făcut un spectacol foarte original intrând cu motocicleta în scenă, m-a dezamăgit complet și nu o voi mai comenta. Mihai Munteanu... Cavaler al „Ordinului Republicii”, Artist Emerit al Republicii Moldova, decorat cu medalia „George Enescu”. O adâncă plecăciune. Ce mai pot spune? Ah. Ești absolut inutil în juriu! Mărog, cu excepția faptului că ești pe post de traducător concurenților alogeni.
Comentarii insipide... dacă tot nu găsiți talente, măcar haz de necaz faceți! Din păcate, nu vă ajunge spirit.
Cu excepția Taniei Cerga, bărbații rareori mai schițează câte un zâmbet... dar și când o fac, e mai mult ironic decât sincer.
În mare parte arată plictisiți, de parcă ar avea cea mai proastă meserie din lume, cu excepția Taniei, care mai are și alte expresii faciale.
Uite așa sunt jurații noștri.

6. Adrian Ursu. Dați-i cineva un șut în fund vă rog. Mircea ăla mai este cum mai este. Cel puțin, pare mai inteligent și mai amuzant. Adrian Ursu însă... atât de nenatural... atât de forțat... Nu degeaba are Nicu Țărnă ce are cu dânsul. E peste tot talentosu ăsta. De la cumătrii până la afișe cu șosete colorate.

7. Nici nu vreau să încep comparația cu Românii au Talent, deoarece ar fi incorect. O fi românii țigani, răi, lingăi, aroganți... dar tot au mai multă experiență și fac show-uri mult mai calitative. Mă rog să înceapă cât mai curând la ProTV, să uit de acest coșmar și această parodie ce se numește Moldova are Talent. Ba mai mult, preselecțiile românilor din acest an de la Chișinău au umbrit totalmente proiectul nostru, ca să nu mai vorbim de faptul că tot ce a fost cu talent pe aici, a plecat o dată cu caravana românilor.

8. Aproape că am uitat să menţionez isprava referitoare la alegerea celor care trec în etapa imediat următoare preselecţiilor, care are loc PRIN SMS... Această metodă de selecţie se aplică în finale, şi nicidecum la preselecţii, deoarece nu e obiectivă... Publicul abia a cunoscut concurentul şi nu-i poate vedea potenţialul, juriul este cel care a interacţionat cu el. Ba mai mult, juriul este cel calificat pentru a face o astfel de alegere. Publicul poate să-l aleagă şi pe moş Teofan, numai pentru că a fost grotesc şi ridicol, şi nu pentru că ar avea vre-un talent deosebit.

9. Și încă o dată, dați-i cineva un șut în fund lui Adrian Ursu.

Concluzii: Avem cu cine, dar n-avem cu cine.
Sentință: Un maraton veșnic de Gajiu Cristian și Moș Teofan Popov.


15 October 2013

Mezzanine

A.S. Da, această postare este scrisă în mare parte sub influiența melodiilor marca Massive Attack.
Dacă nu știi cine-s Massive Attack, rușine.

E liniște ca în vid.
Deasupra mea - nori gri, iar linia orizontului se pierde undeva după ceața contopită cu nebuloasa. Stau pe spate. Miroase a iarnă. Aerul e înghețat și bate un vânt mut. Îmi dau seama că nu port decât costumul lui David și începe să mi se facă frig. Ar trebui să plec la adăpost.
Merg, gândurile îmi sunt goale. Sau poate doar îmi pare... Mereu am considerat că subconștientul are mai multe nivele, la fel ca Iadul și cercurile sale de foc. Din această cauză bănuiesc că de fapt gândeam ceva, dar pur și simplu nu-mi dădeam seama ce este...
Nimic în jur, numai goliciune. La fel ca sufletul meu. Îmi vine în gând o glumă proastă și zâmbesc stupid.
Nu mă pot concentra, îmi zboară ideile prin cap. Observ la orizont ceva ce pare a fi un palmier. Timpul pare distorsionat, și nu-mi dau seama cât a trecut până am ajuns la el. Îl examniez și mă gândesc... Ce absurd e și copacul ăsta. Apoi realizez că eu sunt cel care merge gol prin pustiu.
De ce nu e un stejar, sau un brad? Sau măcar un bananier?
Privesc în sus, ca să estimez înălțimea palmierlui, dar nu văd decât niște lumini neon, pe un tavan negru și rânced. Sunt în metrou, iar curentul de aer bântuie tunelurile. Urc pe peron și privesc șinele murdare de ulei și îmbâcsite cu praf. În spatele meu se aud pași. Tocuri. Întorc capul, dar nu este nimeni.
Ar trebui să aștept trenul. Nu este nici o ieșire. Să mă panichez? Sau poate să pornesc pe șine în căutarea unei alte stații, cu ieșire la suprafață.
Cobor la nivelul șinelor, și pornesc spre deapta. Pe măsură ce înaintez, lumina mă părăsește, iar întunericul  mă îmbrățișează. Se aude un sunet înfundat, de departe. Probabil se apropie un tren.
Observ o lumină apropiindu-se cu viteză de mine. Închid ochii, așteptând inevutabilul, și lăsându-mă cuprins din nou de lumină. Zgomotul devine din ce în ce mai puternic și închid ochii o dată cu impactul.
Deschizându-i, mă aflu pe o clădire înaltă, iar în jur e deșert. E noaptea, și e lună. Alături se află o măsuță de scris cu o lampă pe dânsa. Apropiindu-mă, observ niște foi, prima dintre ele fiind scrisă pe jumătate. Un stilou și o călimară se odihnesc în așteptare.
Citesc primul rând: E liniște ca în vid. Deasupra mea - nori gri, iar linia orizontului se pierde undeva... Citesc ultimul rând: El luă stiloul în mână, și vru să-și continue visul, dar în momentul în care încercă să-l umple cu cerneală, ea se transformă în sânge...
Terifiat, am sărit în urmă. Jos zăceau câteva urme de tălpi, roșii, iar eu aveam stiloul în mână. L-am scăpat și m-am întors către marginea clădirii, gândind: "Sânge... ce banal."
Apoi am sărit și m-am transformat în pasăre. După care am zburat în țările moderat calde.