Plângerea

 Holul da într-o cameră obscură plină de un fum înecăcios de ţigări ieftine. O lambă de masă ilumează un birou plin de hârţoage, iar la el, un chip urâcios trage cu nesaţ dintr-un trabuc ponosit. Ochii injectaţi îmi aruncă o privire plină de dispreţ.
- Aş vrea să depun o plângere împortiva unui cetăţean.
- Numele, sexul, domiciliul, cont bancar?
- C. D., masculin, Frankfurt, iar cont bancar nu are.
- Dar Dumneavoastră aveţi cont în bancă?
- Nu.
- La revedere.
- Cash?
- Păi de ce n-aţi zis asa de la început, dragă doamnă? Staţi jos. Cafea? Ceai? Apă? Whiskey?
- Nu, mersi.
- Bine. Aşaaa.. Care e plângerea?
- Un caz grav de indiferenţă şi anxietate manifestată intenţionat şi preponderent asupra mea.
- Mmm. Interesant. Însă nu prea avem ce face... ştiţi e muncă foarte multă...
- 450 $ pentru început.
- Nu, nu trebuie.. (smunceste banii între timp şi întinde un zâmbet larg pe faţă, care-i dezvăluie dinţii galbeni) Dar, ce generos din partea Dumneavoastră... Secţia de poliţie vă mulţumeşte, dragă doamnă. Să trecem la treburi serioase.
- Puteţi face ceva?
- Îi facem orice doriţi! Mandat de percheziţie? Arestare preventivă? Şi să ştiţi că avem o şi serie de sinucideri înscenate în caz că nu vă convine gama clasică de pedepse.
- Staaaaţi, mă! N-...
- Nu vă faceţi griji, ne ocupăm noi! Încă puţin sprijin financiar şi dacă doriţi vă facem primăriţă iar pe individ îl băgăm la scaunul electric cât aţi clipi!
- Mă-mă.. scuzaţi. La revedere.
- Dar...
Ies glonţ din cameră, prin hol, şi dau buzna afară.
Linişte.
Lumina rece a lunii îmi dă fiori. Ce-a fost în capul meu?!
Hai acasă.