22 September 2010

Mini-societatea adolescentină: partea II (edit)

Grupul Pitzi:
Pot fi confundate cu alea din grupul Fitze, sau, mai bine zis, ele singure se confundă. Dar, a se lua aminte, sunt 2 grupuri total diferite, elementul principal discernere fiind neuronii, care, de obicei, cam le lipseşte reprezentantelor grupului Pitzi. Grupul Stolul acesta este destul de cunoscut şi se face remarcat prin clişeele extrem de uşor de observat, întânite la tot pasul: haine/ accesorii/ telefoane/ machiaj/ încălţăminte (toc stiletto obligatoriu) rROoZzZ (intens preferabil) sau alte culori exagerate şi absurde, păr filat, super-îndreptat cu placa(în caz că e lung, dar de obicei este), tonalcă o tonă (de obicei cu 2-3 tonuri mai închisă decât culoarea tenului), machiaj lipsit de gust, exagerat, vulgar uneori. La fel ca fitzoasele, au bani de la: mami & tati, iubit, alte neamuri, munca la negru (ori roz). Îşi dau aere de vedetă. Cea mai tare reprezentantă - una în toată puterea cuvântului, idolul, modelul, regina Pitzi - Paris Hilton. Toate fotografiile sunt sau self-portraits, sau self-portraits în oglinda din baie, sau cu altă Pitzi umflată lângă ele. De obicei umblă câte două.
Dacă au surse de bani proprii, se combină cu aproape oricine care le iese în cale, dacă nu, se combină cu oricine care le iese în cale şi are resurse financiare.

Grupul Central Plaza:
Cuvânt înainte: Hai mai întâi să clarificăm nişte lucruri: deşi e adevărat că reprezentantele grupului acesta au ajuns aici din cauza resurselor financiare (lipsă), nu obiectez acest fapt, nu inculpez, nu mă amuz pe seama aceasta; critic doar prostia de care ele dau dovadă. E adevărat că la Piaţa Centrală se vând cele mai chineze şi ieftine lucruri, dar se vând şi haine stealth, care n-ar putea fi calificate drept procurate de acolo.

Reprezentantele acestui grup nu au cea mai mică idee de stil sau gust. În schimb, ştiu că există o chestie numită modă, termen zeificat printre ele, deşi sunt cu vreo 2-3 sezoane în urmă mereu. Poartă de obicei accesorii tigănoase, cum ar fi curele de dzermantin cu diamante din plastic şi catarame galbene aiurite aurite (ridicol de aurite); haine cu sclipici o tonă, în culori aprinse, şi care nu se potrivesc cu aboslut nimic din restul prichidului. Pantaloni skinny albastri închis care se decolorează obligatoriu după prima spălare. Frizură nikakaia. Machiaj corespunzător/tipic. Se fotografiază de obicei împingând pereţi sau pe lângă copaci/clădiri. Mutesc cu gopi paţani de-ai lor. Vorbesc vulgar, neliterar, cu rusizme (exagerat de multe), atât pentru că asta-i tot cât le permite vocabularul, cât şi pentru că le pare că asta le înălţează şi le face cool. Cel puţin 65% din populaţia de fete din RM aparţine acestui grup. Trist fapt.

Cu ajutoru lu D-zeu, va urma.

3 comments:

  1. fain )

    da despre generatia McDonald`s ai scris ?

    ReplyDelete
  2. opa, nu :D buna idee..

    ReplyDelete
  3. generatia McDonlads face minuni :D

    ReplyDelete