Adolescent Childhood

Azi vreau să-mi exprim dorul faţă de o persoană deosebită.
Băi, ţii minte toate serile şi weekend-urile petrecute împreună?
Cum promiteam că nu vom sta până târziu, şi, în schimb, ne culcam pe la 3-4 cel puţin.
Filme horror şi drame! Nestea şi pizza! Dulciuri! Tot ce era mai nesănătos în IMC Market băgam în noi.
Photo sessions cu Sony al tău, machiaj, haine, poveşti, amintiri...
Muzica mea, boxele tale, farse, party all night long...
Dar Eurovizionul îl ţii minte? Când am dormit trei zile la tine.
Dar exerciţiile? Când ne apucasem de sport împreună. Nu mai ţin minte cine pe cine a convins.. Durerile de muşchi...
Ţii minte când m-a sunat Cristi B.? Eram certaţi şi voiam să-i fac în ciudă. Am dat muzica tare, ne-am pus lângă boxe, cânta "I like to move it, move it" (îl auzisem în aceeaşi zi în mall şi ne vrăjise), şi i-am zis că sunt în discotecă. M-a crezut pe cuvânt. Ce copilării!
Dar iarna când am rămas la tine? Când erau -20, ora 00.30, afară erau 60 cm de zăpadă proaspătă, nu m-am putut abţine să nu te scot afară...
Cum ne "bălăceam" în zăpadă. Am căzut peste tine, iar apoi m-ai lovit la picior şi am şchiopătat o săptămână.
Dar la Booz? Ţii minte? Maxim, Leo, Vlada, smoke, vodka, fotografii dispărute...
Ieşirile regulate la Mac.
Durerile de stomac.
Oooo, dar durerile de inimă? Dar certurile? Bârfele?
Dar cele trei săptămâni la Dubăsari? Nistru la ordinea zilei, discotecă la ordinea nopţii. Cireşe, căpşuni all day. Laptop all night. Terminator, the Sarah Connor Chronicles!! Ţii minte?
Intrigi, internet, telefoane, înscenări!
I miss...

Dar TU ţi-ai vreodată să poţi da timpul înapoi? De ce?

SUFLETISTA IS BACK, MOTHERFUCKERS!
:DD
so long, Drunk Dreamerz!
welcome back, Virtual Home Sweet Home!

I'm back!

Of, deci.. de unde să încep...
Nu am chef şi nici inspiraţie să scriu ceva teafăr de câteva săptămâni deja.
Am pierdut mulţi cititori şi ar trebui să şi revin la fosta adresă...
Am acum multe pe cap, două mari proiecte, unul la informatică, altul la un concurs de literatură, şi blogul cam rămâne în umbră...
Vreau să reîncep să scriu, dar deja cam e problemă cu subiectele, că n-am urmărit demult situaţia politică, iar afară a nins şi nu pot critica glodul de pe trotuare... încă.
Sunt cam tolerantă în ultimul timp. Un an în urmă, pe vremea asta, criticam şi mă legam de orice. Şi aveam ce scrie. Dar acum, nu prea ştiu...
Mi-e dor de tine, blog. Mi-e dor de voi, schiţe satirice şi stângace...
Cu toate astea, voi face un efort şi voi începe din nou să scriu.
Să zicem că... am fost într-o mică vacanţă.
ATENŢIE, cel târziu poimâine voi schimba adresa din nou în sufletista.blogspot.com.
See ya soon!

I'll be back

Deci, având în vedere că sunt din nou unicul autor aici, titlul şi URL-ul nu mai au sens.
Voi reveni la sufletista.blogspot.com şi la Virtual Home Sweet Home în curând! :)

Ăilien ne-a părăsit.
Îl puteţi găsi din nou pe http://suntpamintean.blogspot.com/
Caut înlocuitor. Se oferă cineva? Totuşi e un blog pentru 2...

Asta îmi aduce aminte de un cântec...
"goodbye my lover, goodbye my friend.. you have been the one, you have been the one for me.."

Dulce delir

Ştiţi ce aş vrea eu?
Un apartament cu două etaje. De ce? Nu ştiu, aşa mi-a trăsnit mie.
Deci, un apartament cu două etaje; complet mobilat, wifi instalat şi cu mâncare în frigider. Neapărat apartament, în vre-un bloc de ăsta nou, cu minim 15 etaje, iar eu să mă aflu la al 10-lea el putin. Nu aş vrea casă la sol. M-aş simţi prea izolată.
La primul etaj aş avea sufrageria, un dormitor pentru oaspeţi, cu baie. În sufragerie aş avea neapărat un LCD nou nouţ, cu diagonală de peste 70", subţirel, elegant. O măsuţă pentru cafea şi un laptop. Geamuri... geamuri imense! Primul etaj ar fi foarte luminos.
Aş avea într-un colţ o scară de metal şi sticlă, sau lemn... încă nu am decis. Lemnul e mai pitoresc, dar nu intră în peisaj. Sticla intră în peisaj, dar e rece a naibii.
La al doilea nivel aş avea dormitorul meu, cu un pat uriaş, din lemn negru, sau cafeniu deschis lăcuit, nu ştiu... încă nu am decis. Negru e elegant, dar prea rigid. Maro lăcuit e călduţ şi primitor, dar nu intră în peisaj, aduce a bunică. Un sistem home cinema negru.
În camera mea aş avea neapărat şi o baie, cam la fel de mare cât dormitorul propriu-zis, cu faianţă de culoarea lavandei, fără nici un geam, dar bine luminat de beculeţe euro. O cabină de duş, o cadă maaare şi un jacuzzi. O oglindă, aşa, medie şi un dulăpaş pentru medicamente. Nici un fel de maşină de spălat, uscător de rufe, nu... nu intră în peisaj.
De fapt, întreg al doilea nivel ar fi doar dormitorul meu, plus un balcon drăguţ, cu gresie şi fără geamuri, doar cu un grilaj din fier forjat.
Am menţionat că frigiderul trebuie să aibă din start mâncare?
N-ar fi rău şi un sistem automat de realimentare cu produse atunci când se goleste.

Alte detalii:
Călin: nu te-ai gindit ca o sa ai vecini nebuni care o sa te nebuneasca la cap?
Călin: :)))
Călin: sau dac vreun cutremur..
Călin: al 10 etaj cam periculos..
Eu: de vecini mii paralel :D eu o sa fiu tinara si plina de viata si pofighista :D .. numai babele frustrate se pling de vecini galagiosi..
Eu: ei..
Eu: cutremur
Eu: o sa mor fericita cel putin
Călin: :D
Călin: dap bine.. dar cu masinele ce o sa faci?
Eu: care masini?
Călin: cu audele cela.. si cu bmw.. ))) cum tu cu asa casa .. si fara masini? cu ce o sa te duci la serviciu?
Călin: da la cumparaturi?
Călin: tre 2 masini
Călin: :D
Eu: nu, eu cu bicicleta voi calatori : ) voi avea 2 biciclete. una subritica, frumosa, roz, cu corzinka .. pentru zile insorite, si alta sportiva, cu roti groase, masiva, cu 21 viteze ..pentru.. nush pentru ce. la cumparaturi cu rutiera, ca să nu-mi bat capul cu parcarea..

P.S. Şi încă un cineva tot n-ar fi rău. Numai să se potrivească cu peisajul şi să stea cuminţel pe canapeaua de piele albă din sufragerie şi să citească o carte, să-mi delecteze privirea.

Fata din romanele lui Kafka

N-o voi putea uita niciodată.
Era iarnă. Mergea cu capul uşor plecat, privind spre picioare. Uneori mai ridica privirea spre trecători. O ţin minte perfect. Chipul ei rigid şi rece...
Ochii de gheaţă, conturaţi de gene negre, m-au săgetat pentru o clipă, pentru ca mai apoi să revină la contemplarea pământului. (Zicând ochi de gheaţă, mă refer la culoarea şi senzaţia rece ce ţi-o lasă.)
Păşea neatent, mergea grăbit, şi totuşi puteai zice că pluteşte peste drumul acoperit de polei.
O fracţiune de secundă - atât a durat schimbul de priviri, dar mult timp după asta m-am simţit ca o corabie prinsă la un ţărm îngheţat bocnă. Un fior mi-a traversat şira spinării, şi s-a oprit acolo. Se părea că gri-ul acela neînduplecat mă urmăreşte.
Încorsetat am rămas şi am mers o perioadă luptând cu rezistenţa aerului rarefiat ce se încăpăţâna să-mi oxigeneze plămânii. Oare există aşa ceva?
Poate a fost doar o iluzie, o arătare halucinantă... Sau poate exagerez...
Dar una ştiu sigur, când i-am întâlnit ochii, simţeam că mă sufoc literalmente.

Aş vrea s-o mai văd o dată. Dar nu acum. La primăvară, când se va topi...