Obiective pe termen scurt (lung)

Ante-scriptum: DESIGNUL E CÂT SE POATE DE TEMPORAR, PÂNĂ GĂSESC CEVA MAI TEAFĂR.

 Trebuie să:
1. Să fiu calmă
2. Să nu ridic vocea
3. Să nu mă enervez din nimicuri
4. Să nu fiu agresivă.
Dar cum pot să stau calmă şi în perfectă armonie când este atâta ignoranţă în jur?!

Fiecare are metoda sa "defensivă". Unii râd, alţii o ignoră pur şi simplu şi-şi văd de treaba lor (ar fi varianta ideală). Mie-mi, însă, vine s-o sugrum şi so asfixiez.
Există 3 lucruri pe care nu le tolerez niciodată, sub nici o circumstanţă, nici măcar în somn, nici măcar în comă: ipocrizia, prostia şi, recent, filfizonii, care se înmulţesc văzând cu ochii.

Prima "calitate" nu o suport, pentru că, de obicei, depistez ipocrizia imediat. Având în vedere că o depistez din start, să văd cum persoana respectivă continuă să "falseze" fără pic de ruşine, sau fără ca măcar să-i pese că mă minte în faţă doar ca să se scoată în evidenţă în faţa cuiva, mă calcă pe nervi oribil. Dar în faţa ipocriziei mă menţin calmă de obicei, pentru că nu pot să atac fără argumente. Un atac fără argumente mă pune pe mine într-o lumină proastă, pentru că miroase a calomnie.

A doua "calitate", care e, de fapt o "epidemie", o întâlnesc la fiecare pas. Fie doar o mică stângăcie, sau una trântită bine de tot, mă agasează în egală măsură. Ca metodă defensivă pot să utilizez sarcasmul, să insult persoana în cauză fără ca ea să-şi dea seama măcar (pentru că, deh, nu degeaba vorbim de prostie aici), sau... pot să fac urât de tot. Mă enervez imediat. Dacă persoana observă şi tace, aleluia. Dacă nu observă şi insistă în continuare, pot să ridic vocea. Dar dacă observă că mă enervez şi totuşi insistă intenţionat să o ţină pe a ei, în speranţa că voi tăcea şi mă voi lăsa călcată în picioare de prostie crasă, nuuuuu dragăăăăăăă... pân-aici o mers soldatu', cum ar zice profu meu de istorie. În astfel de situaţii mă dezamăgesc total în unii oameni.

Filfizonii. Îi iubesc.
FILFIZÓN ~i m. Tânăr lipsit de seriozitate, având pretenții de eleganță şi/sau rafinament.
They are everywheeeereee!!!
Dragă filfizoane, nu eşti elegant deloc, nu eşti rafinat şi nu eşti nici 1% din ceea ce pretinzi să fii. Iar dacă pretinzi să fii ceva, şi nu orice, dar anume elgant şi rafinat, atunci eşti ipocrit. Iar ce am zis eu ma sus de ipocrizie?
Filfizonii sunt şi ei un fel de cocalari, dar sunt versiunea nouă şi îmbunătăţită. Din lungul proces al evoluţiei au învăţat câte ceva (unii dintre ei, pentru că doar o parte au evoluat în filfizoni, din specia cealaltă încă vezi exemplare peste tot). Filfizonii sunt (par) mai manieraţi, şi, fiind că tac mai mult şi nu spun chiar tot ce le trăsneşte în cap, sunt (par) mai inteligenţi. Dar rafinamentul şi eleganţa fie sunt înnăscute, fie sunt educate de-a lungul vieţii, de mic copil. Iar voi nu sunteţi decât nişte maimuţoi în fracuri.

Iat-aşa.
Să nu fiu agresivă, să-mi menţin calmul, să nu mă enervez...