De ce femeile...?

Frază tipică: "nu am cu ce mă îmbrăca!"
Exclamaţia aceasta este extrem de sinceră de fiecare dată, desi, de cele mai multe ori, dulapul este doldora de haine. Am spus "sinceră", nu "adevărată". Dar asta nu înseamnă neapărat că minte... chiar dimpotrivă!
Cauza este, evident, una psihologică.
O femeie plasată în faţa unui dulap plin cu îmbrăcăminte pe care o cunoaşte, nu are nimic prea nou, sau nimic prea vechi (să presupunem că majoritatea au fost achiziţionate cam în acelaţi timp, ca să nu avem extreme şi să dereglăm condiţiile experimentului), va petrece cel puţin 45 de secunde ca să recunoască mai întâi toate hainele, pentru ca, mai apoi, să decidă din prima că nimic nu se potriveşte pentru ieşirea ei.
În schimb, unei femei plasate în faţa unui dulap plin cu haine pe care o vede prima dată îi va lua mai puţin de 10 secunde să îşi aleagă cel puţin două articole de îmbrăcăminte pe care le va considera perfecte pentru acel moment.
Totuşi, dacă, după aceasta, acele două articole, purtate o dată, vor fi puse în dulapul cu haine cunoscute, după plasarea femeii din nou în faţa acestui dulap, ne vom trezi din nou cu fraza tipică: "nu am cu ce mă îmbrăca!".
Dar, dacă e să mai tragem de timp, dacă vom lăsa femeia în faţa dulapului cu haine cunoscute pentru cel puţin jumătate de oră, până la urmă ea îşi va alege un outfit, şi îşi va vedea de ieşire, uitând aproape automat mini-panica produsă anterior de pseudo-lipsa hainelor.
De ce?
L-am putea numi ca un mic ritual indispensabil pentru ca femeia să-şi poată alege hainele potrivite şi să arate bine. Voi ce explicaţie aveţi?