Reflexe

Ploua. Mă întorceam de la servici pe jos, pe ruta obişnuită. Deşi îmi uitasem umbrela acasă, nu mă grăbeam. Picura mărunt, iar în jur - blur. Maşinile goneau şi stropeau trecătorii care s-au încumetat să stea prea aproape de carosabil.
O mamă şi un copil aşteptau în staţie. Ea îl ţinea protectiv alături, iar el se zmuncea din mâna maică-sii.
Mai la vale, un şofer înjura pietonii şi îi îndemna furios să grăbească pasul.
Din supermarket ieşeau femei şi bărbaţi cărând sacoşe încărcate cu semi-preparate şi mâncare gătită, separată în cutiuţe de plastic.
Ploaia se înteţea. Blur-ul părea să grăbească pasul.
Atunci te-am observat. Mergeai pe partea celalată a drumului, apatic, cu mâinile în buzunar, cu fruntea încruntată, ca de obicei, exact cum mi te aminteam. Te-am privit câteva secunde, ca să mă asigur că nu visez, apoi, ca din reflex, m-am pornit spre tine.
Imediat şi fără să ezit, am părăsit blur-ul şi trotuarul, mergând orbeşte în direcţia ta. Nu mă vedeai încă. Nici nu-mi doream să mă vezi. Probabil aveam şi gura căscată.
În secunda în care privirile noastre s-au întâlnit, am simţit instantaneu cum mi s-a luat o piatră de pe inimă. Am vrut să zâmbesc, dar în clipa imediat următoare ai ferit privirea şi am simţit cum mi se prăbuşeşte lumea în cap. Literalmente.
Ceva m-a lovit frontal, tâmplele mi-au zvâcnit şi vedeam cum orizontul devine vertical; pământul s-a lovit de spatele meu şi am putut vedea cerul.
Blur-ul m-a învăluit gălăgios şi am auzit cuvântul "ambulanţă".
Cu o ultimă sforţate, am privit în direcţia ta.
Mergeai în continuare...
...cu mâinile în buzunar, apatic, încruntat, păşind larg şi uşor.

Fără gust

Pentru că oricum avea să fie o zi frumoasă.
Mai oribilă cafea în viaţa mea n-am băut. Avea un gust ars şi era slabă de tot. Prăjitura părea să fi stat câteva secole în frigiderul zomotos şi vechi. Crema era întărită, iar blatul cândva pufos preluase nu numai mirosul tuturor celorlale bucate din frigider, dar şi aroma de fier oxidat al aparatului uzat în care a fost păstrată. Prima dată în viaţă gustam aşa grozăvie. Şi totuşi nu mă plâng. E mai bine aşa, decât să fi primit o cafea bună şi fierbinte, iar desertul să se fi topit în gură, la fel ca la restaurantele bune pe unde pierd după-amiezile de obicei. Aş fi savurat câteva secunde, apoi aş fi uitat. Ar fi fost încă o piesă la puzzle-ul de activităţi rutină care se numeşte Viaţa Mea. Ce e bun, în scurt timp devine banal.
Toate cărţile bune sunt tragice. Toate filmele bune sunt dramatice. Nimeni nu vede excepţionalul în viaţa unui om fericit pur şi simplu. Îl acuză de banalitate, de lipsă de originalitate, de ipocrizie. Oamenii adoră intriga, acesta este sensul vieţii. Să vezi cum intriga schimbă cursul destinelor şi cum rezistă homunculii la provocări. E incintant să vezi cum o minte dementă face planuri malefice de a distruge viaţa vecinului său. Pe omul fericit de lângă maniac îl clasăm, în schimb, drept fie ignorant, fie fals. În cel mai bun caz îl admirăm puţin, iar dacă nimic nu se schimbă, ne plictisim de el şi ne dorim ca maniacul să-l tortureze.
Studiem probleme. Asta suntem învăţaţi de mici. Să rezolvăm, să analizăm, să reconsituim, să pătrundem. Nu le soluţionăm. Doar acumulăm, pentru ca mai târziu să putem rezolva alte probleme şi mai complicate, care la rândul lor, nu au o soluţie finală... În rezultat, nu facem decât să acumulăm. Toată viaţa acumulăm, dintr-un eveniment în altul, dintr-o experienţă în alta. Asta şi înseamnă a-ţi trăi viaţa. Altceva nu ai ce face pe Pâmânt. Fie parazitezi până te mănâncă viermii, fie acumulezi până îţi asiguri un loc de putrezire demn.
Am chemat chelneriţa, i-am plătit, m-am ridicat şi am ieşit în stradă. Soarele strălucea pe cerul translucid. Aveai impresia că dacă priveşti suficient de mult albastrul cerului, ajungi să-i simţi adâncimea.
Ansamblurile de evenimente nu au valoare, contează doar momentele care nu se omogenizează niciodată în oceanul vieţii.
De asta merită să bei cafea proastă uneori.

Tutorial: Machiaj pe timp de criză

Se termină banii,  mai vine o criză, o depresiune economică, se scumpesc produsele cosmetice, rezervele tale de tonalcă sunt pe terminate.. Deh, câte se pot întâmpla. Dar nu trebuie să disperăm! Vă propun o serie de soluţii de urgenţă de pus în aplicare atunci când ţi se termină produsele cosmetice!

1. No rimmel? No problem!
S-a golit sticluţa de tuş? Trebuie să ieşi urgent în oraş, dar ochii nemachiaţi te ţin ca după gratii? Nici o problemă! Pune puţină apă în sticluţă, închide capacul, agită bine-bine, iar dacă periuţa are bule pe ea când o scoţi din tub, să ştii că rimmelul tău e ca şi nou!

2. Fondul de ten s-a terminat? Facem altu!
N-aţi auzit de home-made-tonalcă? Ia crema ta de faţă, rade nişte pudră minerală pe ea, amestecă bine şi voila! Nu are acelaşi efect de acoperire totală ca de şpacleovkă, dar e mai bine decât nimic! Pentru ten uscat, recomand să adăugaţi puţină făină de grâu, pentru efectul acela de pâine ca la mama acasă. Pentu ten gras, făina de porumb e cea mai potrivită.

3. Gloss natural şi sănătos.
S-a terminat gloss-ul tău preferat cu miros de căpşuni şi cu străluci, care făcea ca firele de păr să ţi se lipească de buze chiar şi când nu bătea vântul? Avem soluţia! Ia o sfeclă, (poţi s-o fiebri, la dorinţă, pentru ca apoi s-o mănânci, e păcat să iroseşti hrana) taie o felie şi freac-o de buze. Culoare garantată! Pentru efectul acela glossy-glossy, aplică puţină salivă şi ai grijă ca din 2 în 2 minute să aplici un strat nou, că se evaporă.

4. Piele deshidratată? H2Oeşte-o!
Crema ta preferată s-a terminat? Simţi cum îţi crapă porii şi ţi se cojeşte stratul superior al epidermei? Nu dispera! Intră în baie şi stropeşte-te cu apă. Nu o şterge cu prosopul. Senzaţie de prospeţime şi hidratare garantată de proprietăţile de bază ale apei! Ai grijă să repeţi acest ritual din 2 în 2 minute, pentru că se evaporă. Continuaţi procedura până cumpăraţi o cremă nouă.

Sper că v-au fost de folos aceste sfaturi extrem de practice în caz de criză de produse cosmetice!
Acesta este un pamflet, dacă ţi se pare offensive, foloseşte mai puţină tonalcă. ;)

Portraits

Având în vedere că mi-i prea lene să scriu, am decis să postez câteva portrete de-ale mele. Pozele sunt făcute pe peliculă si needitate.

*ultima-s eu, pentru cine nu ma cunoaste :]*