Fără gust

Pentru că oricum avea să fie o zi frumoasă.
Mai oribilă cafea în viaţa mea n-am băut. Avea un gust ars şi era slabă de tot. Prăjitura părea să fi stat câteva secole în frigiderul zomotos şi vechi. Crema era întărită, iar blatul cândva pufos preluase nu numai mirosul tuturor celorlale bucate din frigider, dar şi aroma de fier oxidat al aparatului uzat în care a fost păstrată. Prima dată în viaţă gustam aşa grozăvie. Şi totuşi nu mă plâng. E mai bine aşa, decât să fi primit o cafea bună şi fierbinte, iar desertul să se fi topit în gură, la fel ca la restaurantele bune pe unde pierd după-amiezile de obicei. Aş fi savurat câteva secunde, apoi aş fi uitat. Ar fi fost încă o piesă la puzzle-ul de activităţi rutină care se numeşte Viaţa Mea. Ce e bun, în scurt timp devine banal.
Toate cărţile bune sunt tragice. Toate filmele bune sunt dramatice. Nimeni nu vede excepţionalul în viaţa unui om fericit pur şi simplu. Îl acuză de banalitate, de lipsă de originalitate, de ipocrizie. Oamenii adoră intriga, acesta este sensul vieţii. Să vezi cum intriga schimbă cursul destinelor şi cum rezistă homunculii la provocări. E incintant să vezi cum o minte dementă face planuri malefice de a distruge viaţa vecinului său. Pe omul fericit de lângă maniac îl clasăm, în schimb, drept fie ignorant, fie fals. În cel mai bun caz îl admirăm puţin, iar dacă nimic nu se schimbă, ne plictisim de el şi ne dorim ca maniacul să-l tortureze.
Studiem probleme. Asta suntem învăţaţi de mici. Să rezolvăm, să analizăm, să reconsituim, să pătrundem. Nu le soluţionăm. Doar acumulăm, pentru ca mai târziu să putem rezolva alte probleme şi mai complicate, care la rândul lor, nu au o soluţie finală... În rezultat, nu facem decât să acumulăm. Toată viaţa acumulăm, dintr-un eveniment în altul, dintr-o experienţă în alta. Asta şi înseamnă a-ţi trăi viaţa. Altceva nu ai ce face pe Pâmânt. Fie parazitezi până te mănâncă viermii, fie acumulezi până îţi asiguri un loc de putrezire demn.
Am chemat chelneriţa, i-am plătit, m-am ridicat şi am ieşit în stradă. Soarele strălucea pe cerul translucid. Aveai impresia că dacă priveşti suficient de mult albastrul cerului, ajungi să-i simţi adâncimea.
Ansamblurile de evenimente nu au valoare, contează doar momentele care nu se omogenizează niciodată în oceanul vieţii.
De asta merită să bei cafea proastă uneori.