Prostituate gratuite

O generație de narcișiști. Self esteem at a whole new level. Ne iubim atât de mult încât nu putem rezista fără un autoportret la sală, unul acasă, unul pe drum, unul la cină, unul înainte de culcare...
Accesibilitatea smartphone-urilor și dependența de rețelele sociale a.k.a attention whoring-ul naște o generație de copile mult prea îndrăgostite de sine.
De ce e muligambia doldora de funduri #instargrămuite?
De ce are loc toată această paradă de fuste scurte de paștele blajinilor?
De ce se uploadează zilnic atâtea milioane de poze personale ale căror protagoniști sunt însăși uploaderii în propriile lor domicilii?
Oare ce gândește o meduză cu facebook, smartphone, acces la internet și cel puțin o oglindă în casă? Probabil că trebuie să-și țină fanii la curent cu toate activitățile ei.
Știu ce mi-ar spune un idiot. "Nu-ți place, nu te uita!" Dar ghici ce, idiotule, nu poți să te prefaci indiferent de toată prostia din jur și nici nu poți s-o ignori civilizat la nesfârșit.
Dar, la urma urmei, altceva mă indignează mai mult decât toată maimuțăreala aceasta a tinerelor flămânde de atenție. Pe cât de frumoase se consideră și pe cât de mult se iubesc, pe atât de puțin se respectă și se valorează.
Pentru că, în momentul în care cei toți 1000 de "prieteni" ai tăi ți-au văzut corpul aproape dezgolit, în intimitatea camerei tale spre exemplu, în oglinda ta, ba și mai mult, în repetate rânduri, atunci creezi impresia că valorezi ...cam nimic. Or, "lucrurile" de valoare nu se expun așa, pur și simplu, la vederea oricărui labagiu. Ploaia de like-uri și share-uri care urmează, plus comentariile gen "ți-aș pune-o, frumoaso :*:*:*" îți pot crea impresia temporară că valorezi ceva. Dar nu. Nu valorezi nimic.
Pseudo-sesiunile foto în care protagonistul(a) extrem de narcisist plătește ca să fie fotografiat, apoi nu face decât să pozeze provocator sau revelator, la fel, nu valorează nimic. Nu reprezintă nici artă, nu are nici o semnificație... E doar o amintire a unei individe mult prea plină de sine.
Or... o femeie care nu se consideră prostituată e mai mult decât un corp armonios și o haină mulată care să-l reveleze... Nu?

Măcar de-ar fi ceva cu adevărat sexy...

Farmacia Familiei, stahp pls!

Să vă spun o istorioară.
Sau este vorba de vreo politică economică de piață inaccesibilă mie, sau suntem prostiți până și de farmacii, la fel ca și de restul biznesurilor de pe ici-colea.
După ce am urmărit o duzină de beauty-tutorials pe youtube (ca orice fată care se respectă), am observat acest produs specific - șampon uscat. Deși auzisem mai demult de el, abia acum am înțeles cam în ce constă. Este vorba de un spray care, aplicat pe păr, ți-l curăță și-l menține proaspăt, mai mult sau mai puțin temporar, însă efectul de moment e garantat, mai ales când te grăbești sau când nu vreai să șamponezi prea des părul cu chimicale. În fine... având în vedere că 90% din produsele din occident sunt inaccesibile sau inexistente în republică, am googlit cam unde l-aș putea găsi, măcar prin România dacă nu la noi.
Am rămas surprinsă să aflu că Farmacia Familiei importă un brand numit K... Klorena? Klorana? Chiar mi-i lene să-mi amintesc, pentru că acest eveniment a avut loc câteva zile în urmă. Acest brand conține și renumitul spray/ șampon uscat. Curioasă, am continuat căutarea. În România îl găsești la ~50 de RON, prețul recomandat fiind de 45.
Acum urmează partea interesantă a istorioarei, pe cât de intrigantă, pe atât de indignantă. Am telefonat la o oarecare filială a Farmaciei Familiei de la Botanica ca să întreb prețul. Farmacista mi-a spus că sticluța costă 144 de lei, și că ar trebui să mă gărbesc dacă o vreau, pentru că e foarte solicitat produsul și că e ultimul. Grozav! Prețul e unul rezonabil. Locuiesc în Buiucani, și am în apropiere o altă filială a respectivei farmacii. Filiala de la Buiucani nu răspundea la telefon, așa că, fără nici o remușcare, am ieșit să procur mult-doritul produs.
Și când cole... micuțul container costă 224 lei în respectiva Farmacie. Mi-e lene să narez dialogul ce a urmat, așa că voi încerca să-l reproduc cât mai exact:
- Așa de scump?
- Mhm.
- Straniu... Am telefonat la o filială de-a Dvs. de la Botanica și acolo mi-au spus un preț mai ieftin.
- Cu mult mai ieftin?
- Un pic... (Intenționat n-am numit prețul inițial)
- Stați să verific în baza de date. (Ei da?) ... - Hm. Nu îl pot găsi... Amuș... Se pare că produsul dat se află în promoție... (Ah, acum îmi spui!) Da... La moment costă 180 de lei. Asta v-au spus acolo?
- Cam așa ceva...
- Păi da, acum avem promoție la linia Klorana (sau Klorena, Kloren, nuș...) Noi luăm de la același depozit, decalajul prea mare nu poate exista, blablabla...
Păi mulțumesc din inimă, domnișoară, că aproape mi-ați luat 50 de lei în plus.
- Nu știți unde aș mai putea găsi acest produs?
- Mnu... nu știu...
Indignată, părăsesc farmacia și decid să încerc și la Orient. Acolo am aflat o informație și mai interesantă.
- Cât costă la voi șamponul ăsta uscat, Klor..blabla? (nu pot reproduce mai exact de atât dialogul)
- La moment nu-l avem, e cam greu de găsit pe aici, însă costă 224 de lei.
- Hm, exact ca la Farmacia Familiei. Nu știți unde l-aș mai putea găsi?
- Poate să fie la filiala noastră de la Telecentru. Dar straniu că atât costă și la Farmacia Familiei...
- De ce?
- Păi ei sunt cei care-l importă direct. Noi îl cumpărăm de la ei la acest preț (224) și cu acesta îl vindem, dar nu știu de ce ei îl dau așa.

Păi 144, 180 sau 224 de lei? Sau la fiecare kilometru se schimbă prețul, chiar și în cadrul aceleiași linii de distribuire?
Nu mai știu ce să mai cred. Or, chiar nu se mai poate de avut încredere în nimeni. Dacă până și farmaciile își umflă prețurile pentru a scoate bani de pe spatele clienților care n-au încotro și sunt nevoiți să cumpere, atunci chiar nu mai știu ce se poate de făcut în țara asta...

Organismele monocelulare atacă!

Celor mai curioși: dedicația este pentru Villy Dilly.

Dragi copii, la lecția de astăzi vom învăța să deosebim indivizii care au sărit câteva etape evolutive și parazitează în societate, trăind însă cu iluzia că sunt forță motrice a lumii.

Vă prezint câteva criterii de analiză a entității aparent inteligente, dar care are, de fapt, creierul redus în dimensiune comparativ cu media globală.
I. Comportament:
Pasiv-agresiv spre agresiv.
Respectivul parameciu e un fel de attention-whore înnăscut. Captarea atenției este pâinea lui cea de toate zilele. Acest homuncul se va agăța cu disperare de orice momeală sau va naște orice idee pentru a crea un mediu ambiant propice polemicii. Adoră când îi reușește să ațâțe un foc, iar dacă are și 1,5 susținători care i-au dat like la status, se întreabă "Oare nu sunt chiar eu Dumnezeu?". Dacă nu ar exista rețelele sociale, probabil le-ar inventa, numai ca să poată posta critice aparent justificate la adresa altora, cu gândul că e trimisul lui Iisus pe pământ. Dar, probabil vă gândiți... de ce aparent justificate? Baza acestor porniri instinctuale o vom afla la următorul punct.
II. Mentalitate:
Fixată cu beton, smoală și super-clei.
Insul acesta este un eșuat prin definiție. Din cauza faptului că mama-natură l-a născut ratat, misiunea lui în viață este să compenseze acest gol prin negarea realității propriului eșec genetic și agățarea de greșelile, defectele, acțiunile și mentalitatea altora. Acest individ nu poate gândi abstract. Mintea lui este atât de șablonată, încât nu-ți va permite niciodată să-i pui la îndoială raționamentul. Dogma lui s-a format încă din adolescență, când a început a descoperi și analiza lumea. Din păcate, această etapă fericită a durat puțin, pentru că, odată ajuns la o anumită vârstă, nu va mai analiza și nici raționa în alte direcții. Niciodată. Se va baza pe ce gândea la 16 ani pentru cel puțin încă 10 ani înainte. Și-a format o opinie strictă referitoare la ce e Bine și ce e Rău în lume, iar această opinie o va băga pe toate orificiile victimelor sale, cu impresia că îi întoarce pe drumul cel bun și că merită câte două premii Nobel pentru fiecare act invaziv de acest gen. Iar când i se va schimba un pic modul de a gândi, acest lucru nu va avea loc din cauză că a conșientizat situația de până acum, ci pentru că interesele devin puțin altele după vârsta de 30 de ani. Și asta în cel mai bun caz.
III. Mod de exprimare:
I are baboon.
Cel mai banal posibil. Nici o urmă de inteligență. Nu zic că ar fi prost, ci doar mediocru. Cu toate pornirile sale nobile de a schimba lumea în bine (Binele presupus de dânsul) și cu tot entuziasmul său, cu convingerile sale idealiste, nu poate purta o discuție elementară, măcar împușcă-te. Ar fi prea mult să ceri să fie calm și să te lase să vorbești, pentru că el încă nu și-a expus destul punctul de vedere. El încă mai are să-ți bage pe gât ideile sale, care treptat se transformă în insulte subtile, până se enervează și trece la insulte directe. Iar dacă cumva mai încerci să negi ceva din ce-a debitat încontinuu de când a început discuția, ferească-te sfântul! El deține adevărul absolut, și dacă contra-ataci ceva, în viziunea sa, devii un disperat care neagă realitatea. Iar în acel moment, va simți că triumfează. Fiind că pentru el, totul este o luptă, în care el este mereu învingător.
IV. Integrare în societate:
Reușită. Deoarece este produsul brut al dânsei. (n.r. - societății)
În afară de cei 1,5 adepți care-i împărtășesc ideile plate, este, în general, iritabil pentru majoritatea oamenilor care gândesc un pic și au ce face cu viața lor. Deși este în mod constant renegat în cadrul unor polemici, un singur like la comentariu îi va da energie pentru încă două pagini de flood. Dacă simte că pierde lupta, încheie prompt situația cu o trăsnaie care să-i dea iluzia ultimului cuvânt. După care se evaporă.

P.S. Un blog nu e obligat să fie nici site de știri, nici portal informațional, nici operă artistică, nici site de entertainment, nimic. Blogul e blog, și basta. Iar fiind că știu foarte bine cât ești de pierdut, poftim și definiția blogului: A Web site on which an individual or group of users record opinions, information, etc. on a regular basis, sau a Web site that contains an online personal journal with reflections, comments, and often hyperlinks provided by the writer. Deci, blogul nu e dator să fie util nimănui în nici un fel, iar eu am dreptul să-mi irosesc inspirația și să-i dau absolut ce formă vreau, indiferent dacă mă citește cineva sau nu, indiferent dacă trăiesc cu iluzia că i-ar păsa cuiva de opiniile mele sau nu. Nu am pretenția să fiu scriitoare și nu fac spam, nu forțez pe nimeni să mă citească. Iar dacă mușchiu meu vrea să scrie numai din plăcere și dorință de exprimare, pentru că altfel nu ar scrie deloc, tu nu ai nici un drept să mă freci cu convingerea că îmi faci cea mai mare favoare din lume și că după discursul tău moralizator voi deveni un Berbard Shaw sau un Shakespeare. Misiunea ta nu e nici pe departe atât de nobilă pe cât o crezi tu a fi, în mare parte din cauză că ești mediocru și nu știi a asculta, dar nici a raționa. Succes în răspândirea din ușă în ușă adevărului absolut.