Obsesie

Când am auzit că vine la noi, mi-am dat seama că trebuie să fie rău de tot, mai ales având în vedere că era seara, iar următoarea zi era luni deja. M-am retras, am conectat lampa de masă, am închis uşa şi m-am aşezat atent pe scaun ca să gândesc la rece totul. Ce putea fi atât de grav încât să-l determine să vină acasă la mine pentru a discuta problema? De ce vine??
Capul meu devenise o sală de judecată ce aștepta verdictul final: întradevăr grav sau alarmă falsă? Avocații apărării căutau argumente pentru a dovedi că nu e pe cât pare de serios şi că exagerez, iar avocații acuzării atacau încontinuu, avându-l pe partea lor ca martor pe Vină, care era, de altfel, foarte indecis: ba devenea transparent, ba se făcea opac şi intens colorat, pentru ca mai apoi să se lase din nou cucerit de translucid.
Probabil verdictul avea să fie pronunţat în momentul în care El avea să intre pe usă. Între timp, m-am trezit din transă şi mi-am dat seama că plângeam.
În sala de judecată se ducea o luptă. Lupta acerbă dintre psihicul ce se apăra cu disperare pentru propria sa stare de sănătate şi conștiința ce se încăpăţâna cu desăvârşire să accepte că ar putea exista vreo ieşire din situaţie. În fine, ambele părţi exersau o pregătire morală pentru oricare ar fi fost lovitura finală; iar acea aşteptare îndelungată nu făcea decât să înrăutăţească situaţia.
De undeva se auzea ticăitul unui ceas. Exact ca în filme. Există momente de concentrare atât de profunde încât ajungi să auzi absolut totul în jurul tău, cu excepția a ceea ce aștepți cel mai mult să auzi. Eu ajunsesem într-un astfel de moment. Desluşeam paşii pisici, televizorul vecinilor... ascultam cum îmi scrâşnesc cartilagiile la fiecare mişcare oricât de lentă... şi totuşi, nimic nu se mai întimpla...
Blestemată de sonerie. Mă obsedează sunetul pe care nu-l emite.

...Ştiu pentru ce vine. Vine să mă distrugă moral şi să-mi vorbească lucruri pe care le ştiu deja la perfecţie. Vine să mă convingă încă o dată că, deşi le ştiu, nu întreprind nimic ce ar dovedi cel puţin că le cunosc. Vine în speranţa că va schimba ceva. Sper şi eu. Sper şi aştept.

...şi nu mai vine.