Antract

Ante-scriptum: Am decis să-mi repostez opera, publicată prima dată pe 5 ianuarie, pare-mi-se. Aşa, să mă mai laud oleacă. Îmi era dor de ea...

Mi-am făcut o cafea, inodoră şi insipidă.
Nasul meu, umflat, e o conopidă.
Ochiul vânăt mă face să mă simt
Ca un dalmaţian captiv, în loc strâmt.

Cafea fără gust - apă fierbinte.
Gura stă să piardă încă un dinte.
Merg somnabulă, alene, spre baie.
Oglinda reflectă o „oiţă laie”...

Mă mişc încet şi precaut prin casă -
Analgezicele astea mă fac somnoroasă.
Ar trebui să ies la balcon să fumez,
Să-mi alin durerea tîmpă, să o calmez.

Fumez . Scântei mici cad pe pisica vecinului...
Nu mai suport să-i văd ochii stăpânului -
s-aud vocea-i acidă, în bătaie de joc:
- Aha, i s-a găsit fetei ac de cojoc!..

Văd adolescenţi trecînd pe stradă...
Îi privesc, mă examinează;
Ochii lor, batjocoritori, mă sfidează.
Cum întorc capul, se şuşotesc,
Apoi aruncă replici, mă hulesc...
Doar exteriorul îi pasionează:
- Ooo, ce vînătaie mişto! - se exaltează...

Cum, de unde – nu-i interesează...
(De parcă m-am cerut benevol, ca proştii ăia - la tatuat,
Să primesc lovituri crunte, chitite în cap...)

Iată-i, trec grăbiţi pe partea noastră de stradă...
Sper că nu-mi pregătesc, seara, vreo ambuscadă...
Sunt surprinsă de umoru-mi negru şi pufnesc;
Nu urmează revelaţia -
ameţesc....

Nu e nimic-
E un deja vu...

Ah, da! Cât o fi ora acu?

Ar trebui cel puţin să ascult ştirile -
nimic, simt doar indolenţă,
Căci iarăşi vorbesc... de violenţă.

„Shut down”. Ecran negru.
Nici o turbulenţă,
Somnolenţă...
Şi indiferenţă...

dap, atâta timp cât lucrez la ceva şi la final îmi place rezultatul - mă voi lăuda.