Mereu mi-au plăcut ciorile. De câte ori auzeam lumea plângându-se referitor la "trilul" lor insuportabil, sau la penajul lor sumbru, de câte ori au fost ironizate, dispreţuite, temute... nu am fost de acord niciodată. Ciorile sunt cele mai inteligente păsări şi au o memorie uluitoare, proporţia creier - volum corporal fiind la fel ca cea a maimuţelor. Pe lângă asta, mie mi se par frumoase... chiar mai frumoase decât porumbeii. Penele negre, lucioase, sidefate, ciocul mare şi puternic sunt cu siguranţă mai impresionante decât, să zicem, exteriorul majorităţii păsărilor care mişună prin oraş, în dependenţă de perioada anului..."
Asta gândeam eu în timp ce înaintam prin câmpul deschis cu pământ bătătorit, nemărginit, care se unea în depărtare cu cerul sur. Simţeam o sete cumplită, dar inexplicabilă, pentru că băusem un pahar plin cu apă puţin timp în urmă. Sau mi s-a părut? Sau poate nu de apă îmi era sete? Sau poate nu băusem apă de care trebuia?
Tot mergând aşa, agale, prin câmpul meu bătătorit, uneori mai găsesc câte un pahar cu apă cristalină. Uite aşa, pe jos, pur şi simplu. Niciodată nu m-am forţat prea mult să le caut, erau mereu prin apropiere. Înainte obişnuiam să mă arunc şi imediat să-l beau, pentru că pe măsură ce mă apropiam de el, setea devenea din ce în ce mai puternică. Din păcate, se pare că mă grăbeam peste măsură; apa nu-mi potolea setea decât pentru foarte puţin timp şi îmi continuam plimbarea cu un nod în gât.
Odată, după o cale foarte lungă şi secetoasă, mi-a apărut la orizont un pahar superb, strălucitor, perfect transparent, cu picior ornat. Eram în extaz! M-am apropiat încetişor, mai întâi ca să admir puţin lichidul pur, pentru ca apoi să-l dau pe gât într-o secundă. Şi ce credeţi? Evident, prea frumos ca să fie adevărat. N-am simţit nimic decât când mi-a ajuns în stomac şi a început să ardă. Ah, dar ce durere, ce agonie! Am căzut ca secerată şi am zăcut ceva timp. Ce naiba se ascundea în interiorul pereţilor aparent transparenţi?
Dar n-a fost letal. Mi-a fost de învăţătură. Acum, în loc să umblu pe pământ cimentat şi aştept să dau de pahare cu apă, îmi ar solul şi.... cred că am dat de un izvor. :)
No comments:
Post a Comment