Mă forțez de câteva zile să scriu ceva. Dar, ca întotdeauna, după ce scriu titlul și primele patru cuvinte, îmi bag piciorul și închid pagina blogger. Astăzi nu mă dau bătută.
Mă gândesc...
Se știe, momentele nefericite sunt cele care ne fac să prețuim ceea ce avem. Teoretic, și momentele fericite ne-ar putea determina să apreciem ceea ce avem, dacă suntem suficient de conștiincioși. Teoretic... Însă în realitate, niciodată nu se întâmplă așa. Omul, când e fericit, ralizează vag că ceva se întâmplă cu el și că acel ceva îi aduce satisfacție. Ba și mai mult, omul, când e sincer fericit, nu are timp și nici motivație să se gândească la consecințe, la viitor, la trecut, la o posibilă nefericire. Nu are timp să compare situații fericite și mai puțin fericite din viața sa, pentru a-și da seama că acum e mai fericit decât a fost odată. De ce? Pentru că pur și simplu. E firesc. De ce să-ți distrugi micul tău moment de bucurie sublimă cu presupuneri sinistre sau gânduri obscure despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla într-un moment nedefinit din existența ta?
Abia când te lovește în cap nefericirea, atunci începi să gândești. De ce? Păi, și asta e firesc. Creierașul tău caută o salvare, o explicație. Răscolește amintiri, analizează, caută cu radarul greșeala pe care ai comis-o și care ți-a schimbat cursul existenței. Apoi apar regretele, părerile de rău, înjurăturile, dorințele de a întoarce timpul înapoi, ruperile de podoabă capilară, amenințările, răzbunările, vinovați, nevinovați, depresiile, et cetera, et cetera, et cetera.
Pentru ca să eviți căderea din utopie, când te lovește soarta, unica soluție este să nu regreți. Ceea ce ți se poate părea inițial inuman, va surveni cu timpul în mod natural. Tot ce trăiești zi de zi a contribuit la ceea ce ești acum, iar excluderea celui mai mic eveniment te poate schimba pentru totdeauna.
Se știe...
No comments:
Post a Comment