Constantele vieții

De când îmi permite memoria să-mi amintesc, mi s-a tot spus, evident, după ce se consuma evenimentul și venea dezamăgirea, că ar trebui să... nu am așteptări prea mari, în genere, vobșe, sovsem.
Adică să nu mă entuziasmez prea mult referitor la ceva ce urmează, să nu cred naiv că totul ar putea fi atât de perfect pe cât îmi imaginez. Iar dacă ceva ce s-a petrecut a reieșit mai bine decât ți-ai imaginat, atunci pur și simplu așteptările tale nu au fost suficient de înalte. Totul e relativ. În fine... Introducerea nu are legătură directă cu ceea ce urmează să citești.

Din primul an de grădiniță, pentru a ne convinge să ne sculăm dimineața din puf și să mergem cuminței la mini-instituția de învățământ, ni se spune despre cât e de bine la grădiniță comparativ cu clasa întâi. Cică abia acolo începe viața adevărată, și seriozitatea, și notele, și ghiozdanul, și independența. Și din această cauză, ar trebui să profităm la maxim de anii rămași în grădina copiilor (kindergarten, literlamente).
Cum pășim în viața de școlar, nici că reușim să gustăm din "seriozitatea" noiii trepte, că deja se încep predicțiile referitoare la ADEVĂRATA provocare, și anume - gimnaziul. Deoarece la gimnaziu ai examen, ai adolescență, și nu toți absolvesc pentru a-și continua studiile (pf, sigur)!
După patru ani de greutăți îndurate și table ale înmulțirii învățate, vine marele și dificilul Gimnaziu. Respectiv, realizând că nu e mare scofală și că totul decurge de la sine, din treaptă în treaptă, așteptăm următoarea etapă. Toceala referitoare la sfânta și înalta treaptă a liceului! Etapa maturizării! BAC-ul! Cea mai-cea mai provocare! The end! Fin!
Trecem de examenele de absolvire a gimnaziului, care nu reprezintă absolut, dar ABSOLUT NIMIC, și nu ai nici cea mai minimă importanță, dificultatea lor... neexistând, comparativ cu pregătirea morală intensă pentru presupusul "calvar" ce urmează.
Liceul, Marele Canion, BAC-ul... meh. Toți finisează, mai imaturi ca niciodată, cu BAC-ul dat/nedat... și pornesc spre lumea largă! Adică tot aici, doar că la altă școală, cică mai avansată, care n-o absolvesc chiar toți (pf, sigur)!
Cică... o dată intrat la universitate, pășești în viața matură în adevăratul sens al cuvântului, deoarece acolo totul e diferit de liceu! Acolo toți sunt independenți, maturi, studioși! Tineri și înflăcărați, gata să ia lumea în piept! Mmmm, nu prea. Tot ne este lene să ne trezim (mai!) dimineața, tot ne plângem când avem de făcut referate, tot sperăm să facem niște copiuțe pentru următorul test, tot inventăm scuze pentru temele nefăcute. Suntem aceiași copii care nu voiam să mâncăm terciul de dimineață de la grădiniță, doar că mai mari și mai flămânzi.
Deci unde se află acel ceva indefinit pentru care am fost pregătiți moral, din treaptă în treaptă, și care se numește adevărata viață?
Se presupune că urmează după. După... universitate? Aici suntem hrăniți cu iluzii despre studenți care au învățat pe zece și acum conduc lumea prin alte țări, dar și pe la noi. Suntem motivați cu speranțe referitoare la locuri de muncă bine plătite și posturi înalte. O dată ce înaintăm teza de licență, gata, suntem în acea viață misterioasă, zis și "adevărată", matură.
Dar... din ce am trăit, pot spune ferm: Nu.
Adevărata viață de om matur nu are nici o linie de start. Toate aceste "pregătiri" nu au făcut decât să amâne și să întârzie trezirea generației. Viața, ea, adevărata, a început în clipa în care ai deschis ochii, și de atunci ți-ai croit-o așa cum ai vrut, sau așa cum ai reușit. Viața nu începe nicăieri, ea deja aleargă, te prinde din urmă, și te-a și întrecut. Iar tu te uiți ca tâmpitul la tablă și aștepți momentul când vei fi șef.
Nu aștepta nimic. După ce vei termina etapa la care te afli acum, va veni alta, pe nesimțite, și iar vei amâna. Nu există un sfârșit definit al unei trepte, și începutul miraculos al alteia. După ce termini acumulatul cunoștințelor, nu va veni nimic, nici post de muncă în fruntea unei firme, nici oportunități, nici pespective, pentru că totul trebuie analizat, observat și efectuat din mers și din timp.
Visele de antreprenor de succes cu care ne hrănesc profesorii sunt iluzii. Cel mai probabil, din tot torentul de la marea facultate de Business si Administrare, UNUL va ajunge acel mare anteprenor despre care ne tot bate capul domnul Belostecinic, și spre care trebuie să tindem mereu.
E adevărat, să tindem, dar să nu avem așteptări naive, ca atunci când cele 99% se vor dezamăgi în favoarea norocosului 1%, să nu aibă loc un suicid moral în masă, și să fugim plângând la Italiea, la Spaniea și la Angliea.
Acumulează cunoștințe teoretice, dar și experiență de viață! Și fii gata pentru orice, pentru că viața te ia pe sus, și nimeni nu te vrea bătând la ușă ca martorii lui Iehova, împărțind CV-uri și Masterate. Nu pierde oportunități, și, mai important, nu risca așteptând altele mai bune. Dacă va fi să vină, nu strică să mai faci ceva până atunci, deoarece nu ești legat cu lanțuri de incipit. Nu te feri de nimic, fii precaut și dârz.
Numai propria ta perseverență este constantă în viață.
Restul este relativ și variabil...