Crăciunul lor

A venit ziua cea mare. Toţi copiii sunt atât de entuziasmaţi... Aleargă pe coridoare, pregătesc sala de festivităţi, mătură scările, aduc în ordine curtea... Eu stau şi îi urmăresc dintr-o parte. Sunt nou aici, unica mea sarcină a fost să curăţ lavoarele şi am îndeplinit-o demult. Nu mai vreau să mai ajut la pregătiri. Pentru mine e o zi ca oricare alta,  habar n-am de ce se agită lumea atât de la nişte donaţii mizerabile ce urmează să sosească deseară.
La amiază deja toată curtea străluceşte, iar copiii montează o scenetă în sală. Eu continui să privesc agitaţia din jur şi nu scot un cuvânt. Nici n-ar avea rost, mi-ar sări toţi în cap dacă aş pune la îndoială maiestuozitatea venirii Străinilor cu daruri.
Afară înserează şi încă nimeni nu a venit, dar spiritele sunt din ce în ce mai aprinse. Cică Străinii au mai fost şi anul trecut...
În sfârşit apare un autocar uriaş la poartă. Toţi înnebunesc, le ies înainte, se oferă să-i ajute, îi îmbrăţişează. Eu mă retrag în sala de concerte şi aştept. Un grup de Domni şi Doamne încep a descărca ceva din autobus. Fraţii mei îi numesc "Domni". Eu n-am de gând să le dau prea multă atenţie. Vin ducând multe cutii de carton, unele dintre ele par destul de grele.
Am auzit că au şi un spectacol pentru noi, că l-au adus pe Moş Crăciun să ne împartă jucării. Sunt naivi, pentru că Moşul nu vine la cei ca noi.
Toţi aleargă grăbiţi şi se adună în sală, se îmbulzesc pe scaune, privesc admirativ Domnii, le zâmbesc, îi trag de haine... Când începe spectacolul, mă strecor pe uşă şi ies în curte. Fraţii sunt prea fericiţi ca să-mi observe lipsa.
După un timp, mi se face frig şi sunt nevoit să mă întorc. Scaunele sunt goale, toţi dansează în faţă împreună cu falsul Moş, Doamnele în rochii şi restul Străinilor. Mă aşez la margine. Îmi compătimesc Fraţii.

Cineva îmi întinde o mână. Ridic ochii, e o Doamnă frumoasă. Are părul despletit şi ochi calzi. Îmi spune zâmbind "Hai şi tu!". Încerc să eschivez, dar mă apucă şi mă ia imediat cu ea. Mâna ei este caldă şi fină... Nu mă pot împotrivi, am roşit. Suntem deja în mijlocul sălii unde toţi ţupăie şi zburdă. Mă întreabă câţi ani am, cum mă numesc, ce-mi doresc de Crăciun... După fiecare răspuns sfios îmi spune şi ea vârsta ei, numele. Are nouăsprezece ani şi mi-a promis că anul acesta sărbătorile de iarnă vor fi de neuitat. O cred pe cuvânt. Nu mai îndrăznesc să fiu sceptic în privinţa grupului ei. Pe neprins de veste mă ridică în braţe continuând să danseze împreună cu ceilalţi. De sus îi văd pe toţi... Feţele Domnilor zâmbesc de rând cu cele ale Fraţilor, se distrează ca o mare familie fericită... Doamna mea emană căldură şi mă priveşte în continuare cu un surâs larg pe buze.

După ce s-a terminat concertul, Doamna m-a lăsat jos şi s-a îndepărtat. Am simţit brusc cum îmi creşte un gol în stomac, dar s-a întors imediat îmrepună cu colegii ei şi ne-au împărţit tuturor dulciuri, rechizite şi haine. Cred că mai fericit n-am fost niciodată... Când au trebuit să plece, m-am întristat... eram afară şi le dădeam la revedere, mulţumindu-le pentru tot ce-au făcut pentru noi.
Înainte să urce în autobuz, Ea s-a apropiat de mine, m-a strâns în braţe şi mi-a şoptit... "Moş Crăciun vine la toţi copiii."

(c) momente imortalizate de Dan