Suntem omi

Da, omi, nu oameni. "Oamenii" sunt ăia din cărțile romantice. Cei cu principii, cu integritate, conștiință curată, destin demn și altele. Dar noi... noi suntem "omi". Cu vicii, dependențe, limite, secrete, minciuni, și altele.
Lăsând la o parte pesimismul, aș vrea să vă expun puțin din studiul meu legat de psihologia umană generală și reacția la factorii de stres, născocit acum două secunde.
Omul este o ființă extrem de fragilă, se știe. Orice om poate fi doborât, trebuie doar să știi care-i este pilonul central. De fapt, piloni au numai oamenii puternici. Restul îi dărâmă briza. Întind introducerea.
Toți acești omi, foarte vulnerabili fiind, în cazul unei căderi iminente, trebuie să se agațe de ceva. Și în sfârșit am ajuns la tema acestei postări de kkt.
Când începe a călca pe becuri și o dă în bară, omul trebuie cât mai repede să-și reîntregească confortul.
Omii se simt confortabil când găsesc pe cine/ce să dea vina.
Da, omii de aceasta au nevoie - confort psihologic.
Când te absolvești de o oarecare vină, totul devine simplu. Nu mai contează ce s-a întâmplat în continuare, nu contează ce a fost înainte, important e că tu te-ai spălat pe mâini și te poți refugia înapoi în colțișorul tău călduț din fundul casei.
Da, e foarte simplu. Iar în aceste cazuri, subconștientul și conștientul devin două instrumente incredibil de perspicace, care lucrează în perfectă armonie fără ca tu măcar să-ți dai seama. Viteza cu care creierul tău încearcă să reintre în starea normală de neutralitate este uimitoare!
Până prinzi tu ideea de ce ai fost învinuit, materia cenușie deja strigă din toate puterile "NU!!!".
E firesc, creierul încearcă să-și protejeze neuronii de factorii de stres.
Orice vină nu ai avea, dacă nu se găsește o explicație rațională, atunci se găsește o scuză. Orice, de la societatea bolnavă și sistemul corupt până la demenție temporară și amnezie. Circumvolunțiunile se încrețesc disperat și scornesc idei, una mai incredibilă ca alta. Uneori, până și acceptarea vinei, ipocrită fiind, poate fi clasificată drept o reacție defensivă, pentru a nu forța neuronii să mediteze și asupra altor soluții.
Dar... se întâmplă uneori că, după nenumărate analize și procesări ale informației, creierașul nu reușește să găsească o soluție. De ce? Pentru că soluția nu există. Exact, creierul nu te poate spăla pe mâini, vina există, e reală și ireversibilă. Ce se întâmplă atunci?
PANICĂ. Materia cenușie intră în stare de alertă și se începe bâlbâiala, scuzele fără sens, anxietatea și, într-un final, resemnarea și suportarea consecințelor.
Asta în cazul în care conștiința funcționează bine. Nu toți au fericirea dea a avea un conștient moral și total funcțional. Sau poate cei care nu-l au sunt mai fericiți?..

Suntem omi cu instincte defensive superioare. Homo sapiens care își protejează pe cât posibil sapiens-ul.
Iar aceasta este o altă scuză procesată și exprimată înscris de materia mea cenușie.