Un extrasens, doi extrasensi

Profesoara mea de limbă română mă tot învață să nu scriu ce-mi vine din prima. Insistă să analizez și răstră-analizez un text scris de mine și cu cât mai mult îl gândesc, cu atât e mai bine.
Blogul meu, pe de altă parte, mă învață și îmi dovedește zilnic exact contrariul.
Din când în când, apar și articole "gândite" la mine pe blog. Articole la care am stat câteva zile pentru a le scoate în capăt. Articole mai complicate poate, mai cu sens pentru mine. Articole pe care le-am citit de zeci de ori pentru a fi sigură că nu scap vreo eroare gramaticală sau vreo expresie neclară.
Păi uite exact acele articole sunt cele mai puțin citite. Lumea pur și simplu le ignoră. La început credeam că e o coincidență de subiecte plictisitoare, dar în timp m-am convins că puținele lor vizualizări nu sunt deloc incidentale.
Până și lungimea textului nu are relevanță. Am articole exprompt de sute de caractere citite dintr-o suflare și care se află în topul postărilor și am alte specimene de două ori mai scurte, dar la care am scris câteva zile, având câteva vizualizări jalnice.
Nici subiectul nu are relevanță. Poate să fie cea mai banală temă vreodată, dacă am scris-o în vâltoarea emoțiilor, în câteva minute, va avea comentarii și vizualizări, obligatoriu. Dacă încerc să abordez o temă mai profundă, mai greu de explicat, mai detaliată, care necestiă mai mult timp pentru a fi gândită și redată corect - nimic. Numai câțiva cititori mai fideli o accesează.
Micul meu public simte. Ce simte oare?
Ce-ar fi să-mi spuneți voi?