La pas cu turma (part II)

Vezi prima parte AICI.
Să continuăm rant-ul referitor la piața de desfacere a Moldovei. Vorbeam despre alegerea la vestimentație. S-ar putea ca unele fashioniste mai înrăite să mă atace (în gând, că de comentat nu comentează nimeni) cu replici de genul "dacă vrei, dacă cauți (da, ele așa vorbesc), dacă te strădui tare, găsești cu ce să te îmbraci". Aveți dreptate. Dar voința mea nestăvilită de a căuta până la paștele calului articole calitative de îmbrăcăminte nu are nimic cu tonele de marfă proastă adusă din Turcia la prețuri de nimic și vândută la prețuri astronomice moldovenilor proști, mie inclusiv; bla-bla-bla... Să trecem la ceva mai interesant.
A-LI-MEN-TE.
Să începem de la niște firme locale, despre marfa importată vom vorbi în episodul următor, probabil.
Bucuria și Franzeluța. Micii giganți ai pseudo-industriei noaste.
De câte ori am de-a face cu produsele respectivelor companii, starea mea de spirit poate oscila de la extaz la disperare, extazul fiind atunci când am marele noroc să nu îmi stric dinții într-o bucată de sâmbure de prună din bomboanele "Chișinău de seară".
Da, bomboanele de la S.A. Bucuria înseamnă copilărie, nostalgie, o picătură de patriotism, un strop minuscul de mândrie, pentru că nu-s chiar așa rele, la urma urmei... La urma urmei adică ignorând calitatea extrem de proastă a glazurii bomboanelor de ciocolată și fabricarea, literalmente, din resturi, a unora dintre cele mai ieftine scoase la vitrină. De tableta de ciocolată Dr.Stress chiar mi-e rușine, oameni buni. Au reprofilat DOR-ul și l-au făcut și mai prost decât era înainte.
Ca atare, ciocolata trebuie să se topească în gură. Aparent, S.A. Bucuria takes it to a whole new level. Ciocolata lor se topește un pic, apoi au loc o serie de reacții chimice dubioase, după care pasta din gură devine un clei neomogen, uleios și cu textură de plastilină.
Ar mai fi multe de spus, dar e rândul Franzeluței.
Pe lângă faptul că ambalează cam a lehamete uneori produsele, le mai stă în fire să păcălească lumea.
Spre exemplu, distribuirea aceluiași produs, dar în diferite ambalaje, sub diferite mărci. Mai concret vorbind, au ei un fel de pesudo-torturi din vafe. Într-o cutie ambalează patru napolitane deloc crocante glazurate cu ciocolată și nuci.
Alături vin batoanele din seria Zodiac, adică o vafă din aia deloc crocantă, ambalată separat, distribuită ca un produs cu totul diferit.
În principiu, schema e cam așa:
1. Faci o tonă de napolitane proaste
2. Inventezi trei ambalaje diferite (tort, baton de ciocolată, napolitane la kilogram)
3. ???
4. Multivalent profit
Din lene, din criză economică, din deficit... nu se știe din ce motiv, dar nici firmele noastre producătoare de dulciuri nu-și iau treaba în serios, la fel ca majoritatea afacerilor de la noi.

E posibil să continuăm, mai am multe de spus la secțiunea industriei alimentare.