Once upon a time...
Anul acesta, pe la începutul lui martie, ne-am trezit (adică eu şi colegii mei de clasă) că terminăm în curând a 9-a şi încă nu avem vinietă!
Probabil că în al doilea semestru eram extrem de preocupați de faptul că aveam examene în iunie.. Ne stătea gândul numai la asta. Nopțile nu le dormeam din cauza coșmarurilor cu note de 4 şi 3.
(Eram într-atât de îngrijoraţi, încât cu o zi înainte de primu examen (2 iunie), seara, ardeau telefonaele şi răsunau conversaţii gen "Uăi, uăi, bl*a pi năt nu găsăsc nică! Caroce, şi trebu di repetat?? Cî am înţăles cî paliubomu până la 9 (ora) ministeru educaţiei no să publice examenu pi sait! Da el înşepi la 9.15! Bl*a nu dovdim ni*uia! Treb sî ne apucăm di repetat...". Astfel, în ajunul primului examen, caietele de mate erau răsfoite cu o viteză uluitoare, la fel şi cărţile de teste, manualele de matematică...)
Exact în zilele alea, profesoara de limbă rusă ne-a comunicat că ar fi găsit ea nişte fotografi care se ocupă cu aşa ceva. Săpătămâna viitoare urmau să vină să ne arate nişte modele de viniete, şi să alegem unul care ne-ar plăcea. Apoi, peste ceva timp, urmau să ne fotografieze.
Erau 2, ruşi, unu de vreo 35-40 ani, un bărbat masiv, păros, pe care băieţii l-au poreclit "bărbie", şi altul mai tinerel, slăbănog, un tip extrem de lunecos, care-şi dădea aere de om cu un deosebit simţ al umorului. Îl făcea pe sociabilul, vorbea cu noi toţi.
Când ne-au arătat modelele, le-am plătit avansul, 50 de lei, iar restul 100 ar fi trebuit să plătim după ce le primeam.
Aşa se face că pe la mijlocul lui martie, într-o zi, toţi am venit la şcoală aranjaţi, coafaţi, machiaţi şi bine-îmbrăcaţi. Fraza zilei: "Azi ne fotkanim pentru venetşi!".
Absolut toţi profesorii, cu excepţia a 2 dintre ei, au refuzat categoric să se fotografieze, oricât i-am fi rugat.
După ce, chipurile, ar fi venit de la altă photo-session, într-un final au sosit cu "aparatura"; s-au instalat şi apoi ne-au fotografiat, pe rând, pe fiecare dintre noi. După asta au urmat fotografiile în grup. Alea "dopolnitelinie". Prima era gratis, iar dacă mai voiai, trebuia să plăteşti câte 10 lei de foto.
După ce au terminat, urmau să vină peste o săptămână să fotografieze şi restul profesorilor (care trebuiau convinşi cumva să se lase pozaţi). Au venit, au mai fotografiat pe câţiva şi ne-au anunţat că pe la mijlocul lui aprilie vor fi gata vinietele.
Până aici, totul bine şi frumos.
Peste încă o săptămână (între timp, noi strânsesem banii deja) apare tipul păros şi ne întreabă dacă am strâns banii. Mai trebuiau încă vreo 3 elevi să dea. El insista să strângem cât mai repede (dubios...).
Până ce, nici o suspiciune. Ni se părea absolut normală toată treaba asta.
În următoarele zile, într-o joi, a revenit si a cerut banii. De ce? Nu au cu ce face vinietele şi le trebuie banii acum!
Vă închipuiţi, nici atunci nu am bănuit nimic, chiar nici unul din noi, nici diriginta!
Păi bine. Le-am dat banii. În total, erau 2500 lei.
El a plecat fericit, noi am rămas fericiţi şi nerăbdători să vedem vinietele cât mai curând.
Şi dus a fost...
S-a mai făcut a da telefoane ceva timp, se mai făcea că vine curând, ne spunea în fiecare zi că urmează să vină în ziua următoare...
Dragă cititorule, NOI NICI DUPĂ TOATE ASTEA TOT ÎNCĂ NU BĂNUIAM NIMIC!
Până într-o zi.... când nu ne-a mai răspuns la telefon. A urmat trezirea.
Fraza zilei: "A fugit cu banii!!!"
Daaa băă deştepţilor, a fugit! Firmă de contact ia-o de unde nu-i, telefoane de contact care sunt închise, nici măcar nume complete nu aveam! Na, ia şi îi caută acum...
Diriga s-a mai răfuit vreo lună cu poliţia locală; se părea că-l găsiseră într-o vreme, şi chiar arătase un exemplar cu vinieta noastră din câte am auzit. Dar atât a fost. S-au terminat examenele, colegii s-au împrăştiat care şi pe unde. Diriga a dispărut. Într-un fel, s-au liniştit apele.
Asta e tot ce ştiu...
Iată aşa :)
P.S. Şi cine ştie dacă noi am fost unicii păgubiţi, că se zvonea că şi pe la nişte universităţi a fost tot cu acelaşi scop. Câte 3000 de lei de la vreo 3 surse, a petrecut o vară pe cinste, şi i-au mai şi rămas rezerve pentru la anu! Cine ştie...
...and they lived happily ever after!
