31 December 2011

Bilanţul Anului 2011

S-a mai dus un an... mă apucă nostalgiile.
Dar NU, nici un fel de nostalgii, de melancolie, de regrete referitoare la trecerea timpului. Începe un nou an şi urmează numai bine! Şi, cu toate că n-am nici un chef să fac un review al anului ce se finalizează, o voi face, pentru că e ceva tradiţional, la fel cum e şi vâibeala de pe făisbuci de pe 25 decembrie. Deci, 2011 în retrospectivă:

  • Finalul lui 2010 părea promiţător, începutul lui 2011, la fel, promitea ca anul ce venea să fie unul deosebit, dar nu neapărat în sens bun.
  • Cel puţin iarna trecută am avut zăpadă...
  • Blogşorul meu, după ce a împlinit un an, a trecut prin nişte schimbări drastice. După cum visasem, mi-am schimbat URL-ul, şi am mai adăugat un autor, dar n-a durat... În scurt timp că am revenit la Sufletista, la Virtual Home Sweet Home, regretând că am încercat să-mi trădez Dulcea Casă.
  • Februarie, vai, ce mai lună. Imediat ce s-a sfârşit ianuarie, am "decolat" brusc. Cât entuziasm izvora din mine, câtă speranţă.... Câtă naivitate. Continuam, din păcate, anul 2010, fără să-mi dau seama.
  • Martie îl începusem la fel, doar că speranţa se stingea cu încetul. Coboram încet, dar sigur, din nori.
  • La începutul lui aprilie, am revenit cu picioarele pe pământ. Aterizarea forţată m-a trezit complet şi m-a determinat să o iau de la capăt. Aş putea spune că Anul Meu Nou a început abia în aprilie.
  • Mai a fost o lună plină, marcată, în special, de iniţierea mea mai serioasă în arta fotografică, şi anume prin documentarea dar şi antrenarea mea în acest domeniu. Deşi de mult timp îmi plăcea şi mă interesa fotografia, abia în mai m-am determinat şi am împrumutat pentru prima dată un aparat mai serios (mai serios decât Sony al meu micuţ şi roz) şi am încercat şi eu câte ceva. De fapt, de atunci tot continui să împrumut periodic... Sper la anul să încetez cu cerşitul, şi să-mi iau şi eu ceva al meu, cât de cât...
  • Sfârşitul clasei a X-a a fost unul frumos, semn bun pentru vara ce urma.
  • Vara, întradevăr, a fost una deosebită. Pe 17 iunie a revenit BFF de la Italea, de la aeroport am mers direct la zi de naştere, şi a doua zi diminează deja nu mai eram în oraş.
  • Vara mi-am revonat camera, în sfârşit... două săptămâni de chin şi de mutat mobilă dintr-o cameră în alta şi-au spus cuvântul, însă, rezultatul a fost pe măsură.
  • August, ca de obicei, cireaşa de pe tort. Două săptămâni în România, în munţi, printre maghiari.. Cred ca a fost cea mai frumoasa vacanta din ultimii 10 ani. Totul datorita luuui... o să priceapă el când va citi, nu vă mai spun.
  • După 2 ani, în septembrie, mi-am reparat în sfârşit micul meu Sony Roz. Rămân veşnic recunoscătoare americanului meu nepatriot, o să-şi dea seama el când va citi că despre el e vorba.
  • Tadadadaaam... clasa a XI-a, primul semestru a fost foarte activ, plin de evenimente extra-şcolare, evenimente, organizări eşuate de excursii, etc.
  • Toamna aceasta n-a prea fost una reuşită din punct de vedere meteorlogic, însă, am cunoscut foarte multe persoane noi... ca niciodată chiar. Nu vreau să le spun pe nume, pentru că Bilanţul îl scriu de obicei la general, fără să menţionez nume sau evenimente concrete.
  • Decembrie a fost, probabil, cu mici excepţii, cea mai reuşită lună din a doua jumătate a anului 2011.
  • Abia azi mi-am instalat bradul şi am stricat globul meu preferat de sticlă... Globul care are (avea) 17 ani... Roz pal cu un strugure desenat pe centru. Mi-a alunecat din mână şi s-a făcut ţăndări. Un moment de reculegere, vă rog... 

Sfârşitul anului e plin de pesimism, ca de obicei. În afară de faptul că vremea e, nu mă feresc să spun, îngrozitoare, am mai avut parte, recent, şi de câteva eşecuri emoţionale.
DAR, cu toate acestea, sunt gata să încep un an nou, pentru că horoscopul a spus că anul care vine va aduce mulţi bani zodiei mele deja învăţ din greşeli, şi, la câte greşeli am făcut eu, aş fi cel mai mare înţelept dacă le-aş analiza corespunzător.
În fine, anul acesta nu a fost atât de rău. A fost, în orice caz, mult mai bun decât ratatul de 2010.

LA MULŢI ANI, DRAGI BLOGGERI, PRIETENI, COLEGI, etc.
Fie ca 2012 să vă aducă tot ce vă doriţi! Să piară duşmanii (atenţie, accentu pe prima silabă!), haterii, stalkerii şi bârfitorii. Răbdare, dragoste şi înţelepciune tuturor celor dragi!
Fie ca toate necazurile să se risipească, la fel ca globul meu preferat astăzi.. :'(
În fine, AM MAI SUPRAVIEŢUIT UN AN, şi pentru asta mă/vă felicit.

P.S. Fuck the Mayans, I'm too young to die.

27 December 2011

Zăpadă fără apă...

Sărbători de iarnă fără iarnă, Crăciun fericit fără spirit de Crăciun şi Revelion fără băutură. Uite aşa pare să se încheie anul două mii unsprezece.

La finalul acestei săptămâni - Bilanţul Anului 2011!

P.S. Frumoasă pisică.

20 December 2011

Crăciunul lor

A venit ziua cea mare. Toţi copiii sunt atât de entuziasmaţi... Aleargă pe coridoare, pregătesc sala de festivităţi, mătură scările, aduc în ordine curtea... Eu stau şi îi urmăresc dintr-o parte. Sunt nou aici, unica mea sarcină a fost să curăţ lavoarele şi am îndeplinit-o demult. Nu mai vreau să mai ajut la pregătiri. Pentru mine e o zi ca oricare alta,  habar n-am de ce se agită lumea atât de la nişte donaţii mizerabile ce urmează să sosească deseară.
La amiază deja toată curtea străluceşte, iar copiii montează o scenetă în sală. Eu continui să privesc agitaţia din jur şi nu scot un cuvânt. Nici n-ar avea rost, mi-ar sări toţi în cap dacă aş pune la îndoială maiestuozitatea venirii Străinilor cu daruri.
Afară înserează şi încă nimeni nu a venit, dar spiritele sunt din ce în ce mai aprinse. Cică Străinii au mai fost şi anul trecut...
În sfârşit apare un autocar uriaş la poartă. Toţi înnebunesc, le ies înainte, se oferă să-i ajute, îi îmbrăţişează. Eu mă retrag în sala de concerte şi aştept. Un grup de Domni şi Doamne încep a descărca ceva din autobus. Fraţii mei îi numesc "Domni". Eu n-am de gând să le dau prea multă atenţie. Vin ducând multe cutii de carton, unele dintre ele par destul de grele.
Am auzit că au şi un spectacol pentru noi, că l-au adus pe Moş Crăciun să ne împartă jucării. Sunt naivi, pentru că Moşul nu vine la cei ca noi.
Toţi aleargă grăbiţi şi se adună în sală, se îmbulzesc pe scaune, privesc admirativ Domnii, le zâmbesc, îi trag de haine... Când începe spectacolul, mă strecor pe uşă şi ies în curte. Fraţii sunt prea fericiţi ca să-mi observe lipsa.
După un timp, mi se face frig şi sunt nevoit să mă întorc. Scaunele sunt goale, toţi dansează în faţă împreună cu falsul Moş, Doamnele în rochii şi restul Străinilor. Mă aşez la margine. Îmi compătimesc Fraţii.

Cineva îmi întinde o mână. Ridic ochii, e o Doamnă frumoasă. Are părul despletit şi ochi calzi. Îmi spune zâmbind "Hai şi tu!". Încerc să eschivez, dar mă apucă şi mă ia imediat cu ea. Mâna ei este caldă şi fină... Nu mă pot împotrivi, am roşit. Suntem deja în mijlocul sălii unde toţi ţupăie şi zburdă. Mă întreabă câţi ani am, cum mă numesc, ce-mi doresc de Crăciun... După fiecare răspuns sfios îmi spune şi ea vârsta ei, numele. Are nouăsprezece ani şi mi-a promis că anul acesta sărbătorile de iarnă vor fi de neuitat. O cred pe cuvânt. Nu mai îndrăznesc să fiu sceptic în privinţa grupului ei. Pe neprins de veste mă ridică în braţe continuând să danseze împreună cu ceilalţi. De sus îi văd pe toţi... Feţele Domnilor zâmbesc de rând cu cele ale Fraţilor, se distrează ca o mare familie fericită... Doamna mea emană căldură şi mă priveşte în continuare cu un surâs larg pe buze.

După ce s-a terminat concertul, Doamna m-a lăsat jos şi s-a îndepărtat. Am simţit brusc cum îmi creşte un gol în stomac, dar s-a întors imediat îmrepună cu colegii ei şi ne-au împărţit tuturor dulciuri, rechizite şi haine. Cred că mai fericit n-am fost niciodată... Când au trebuit să plece, m-am întristat... eram afară şi le dădeam la revedere, mulţumindu-le pentru tot ce-au făcut pentru noi.
Înainte să urce în autobuz, Ea s-a apropiat de mine, m-a strâns în braţe şi mi-a şoptit... "Moş Crăciun vine la toţi copiii."







(c) momente imortalizate de Dan

12 December 2011

Secretele Sufletistei (partea I)

Vă prezint ediţia I a seriei Secretele Sufletistei:
Ghid: Cum îşi scrie Sufletista postările ex-promt


Primul pas este titlul. Habar n-are despre ce urmează să scrie, dar alege din start un titlu, aşa, doar-doar o servi drept izvor de inspiraţie.
*opţional* În dependenţă de perioada anului, se va plânge în legătură cu starea vremii şi va învinui sinopticienii de toate nenoricirile ei.
Dacă afară deja e întuneric când începe să scrie, cel mai probabil va fi predispusă la chestii lacrimogene şi va descrie drama incredibilă a unei camere luminoase/ a unei plimbări/ a unor personaje complet irelevante, din care cititorul nu va înţelege nimic, dar va presupune că e ceva profund.
În caz că Sufletista dactilografiază când afară e încă soare, nici nu prea are rost să-i citeşti postarea. Sufletista n-are inspiraţie când e soare afară.
După un sfert de pagină de articol complex cu implicatii poetice/ critice/ dramatice/ sofisticate, ea va pune brusc capăt procesului scrierii, pentru a lăsa suspans.
*opţional* În loc de concluzie, va adresa o întrebare retorică în speranţa că va provoca nişte comentarii din partea cititorilor.
Va verifica dacă titlul se potriveşte cu ceea ce-a scris ulterior. Dacă e potrivit, îl lasă. Dacă n-are nici o legătură, oricum îl lasă.
*opţional* Va adăuga o fotografie care are/ n-are legătură cu textul.
În continuare, ea va publica ce-a scris, apoi îl va reciti şi va găsi greşeli.
Cu viteza luminii, va intra din nou în Editer şi va corecta, nu cumva să reuşească să citească cineva cu erori. Apoi va repeta acest ritual de cel puţin trei ori.
În final, când totul e gata, va spăm-ui pe toţi cunoscuţii cu link-ul postării.

Atenţie, aici sunt descrise doar postările "ex-prompt", scuipate în secunda când Sufletistei îi vine cheful să scrie.
Mai sunt şi acele din cealaltă extremă, supranumite "gândite", dar despre alea, data viitoare...

5 December 2011

Pentru că e artă

VĂ ROG VIZIONAŢI ÎNAINTE SĂ CITIŢI ABERAŢIILE MELE!

Văzusem mai demult acest videoclip undeva, dar, posibil, nu i-am dat atenţie. Astăzi am dat din nou peste el, întâmplător, şi am decis că totuşi ar trebui să-l analizez puţin. Acum, când încerc să scriu ce simt, nu reuşesc...
În mintea mea se îmbulzesc atâtea emoţii, atâtea culori... un amalgam de gânduri din care nu desluşesc decât "fugrhrrrrrrrrrrbloaaaarghwhahaaaa???"
Acum să clarificăm, rând pe rând, ce este de fapt această himeră care pretinde a fi un soi de artă contemporană.
First, patru bărbaţi pe jumătate dezbrăcaţi, cu corpuri ca ale lui David, singuri, împreună într-un video-clip. Până aici e bine, dar un "bine" aflat la limită, boţit şi păros ca hainele mele de şcoală după ce mi-a dormit pisicul în dulap. Second, aceşti patru tipi sunt îmbrăcaţi în colanţi de piele şi, după cum se observă din coregrafie, sunt şi foarte elastici, dansează bine o coregrafie cu mişcări mai mult sau mai puţin senzuale, pe care eu nu le-aş putea face nici după 100 de ani de antrenament. Third, aceşti patru inşi dansează pe tocuri de 15 cm şi, permiteţi-mi vă rog, să vă scriu câteva din versurile cântecului:

You want me
You love me
You hate me
I don't care
I wanna f**king you
Money, trend, fame, sex,
"B.M" club, fashion new
You and you and Gareth Pugh.

Deci, cam astea sunt toate cuvintele rostite în decursul a 3 minute de strip dance pedegeaba.

Acum, umila mea opinie: ăăăă.. îîîî...Nu, nu pot. Mă blochez şi basta! Nici nu pot înţelege ce opinie am eu despre această capodoperă. Mi-a spălat creierul...
Oh my god! Asta nu e muzică! Ăştia nu sunt bărbaţi! (cel puţin în concepţia mea limitată despre artă)
Hai că-s şi eu liberală şi cu idei moderne, nu sunt feministă, nici rasistă, nici xenofobă, înţeleg trendurile actuale care sunt din ce în ce mai nebune, că nu sunt născută în epoca medievală, dar există nişte limite impuse de .. GUST, dacă nu de moralitate.
Şi băieţii ăştia fac milioane pentru o singură "vâstuplenie". Sunt originali? De ce? Pe Lady Gaga nu o întrece nimeni oricum. Doar pederaşti băieţi de acest gen mai sunt în lume şi nu au câte 5,000,000 de vizualizări pe youtube şi nu sunt invitaţi la fashion show-uri. De ce vă impresionează şi de ce eu nu pot vedea nimic valoros în acest videoclip? (cu excepţia fizicului lor perfect)
Îmi provoacă...  nu ştiu ce-mi provoacă.
Da, ei sunt genul ălora de pe catwalk, înalţi, slabi, ce să mai... dar...
Ăsta nu e metrosexualism, nici nu sunt sigură că e homosexualism, e ceva beyond my undestanding...
Dacă se găseşte cineva care să-mi explice şi mie ce se твареште în videoclip şi de ce lumea astăzi apreciază această artă "contemporanistă", îl încoronez.

P.S. Mi s-a alterat materia cenuşie.
P.P.S. Le invidiez fizicul.

1 December 2011

Necotidianul [9]

Felicitări cu ziua Marii Uniri de la 1918, felicitări cu prima zi de iarnă, felicitări cu ziua mondială a combaterii SIDA, felicitări cu ocazia zilei de nastere a profei noastre de mate, felicitări cu sfârşitul toamnei, felicitări cu inaugurarea bradului şi conectarea decoraţiunilor de sărbători, felicitări facturilor de electricitate pe care urmează să le plătească primăria generală Chişinău...şi aşa mai departe :)
Şi acum, câteva date stastististisce şi gânduri care nu şi-au găsit locul în alte postări.

  • Ultimele 31 de zile din 2011! Vinerea lunilor!
  • Deja simt spiritul sărbătorilor de iarnă şi sunt tentată să-mi fac new year resolutions.
  • Urăsc ce se твареште pe străzile Chişinăului acum, mai ales după ce a plouat azi.
  • Luminiţile arată superb în Buiucani, chiar nu mă aşteptam să împodobească şi acest sector, de obicei se limitau la Centru.
  • Abia aştept să ies să fac poze noaptea în oraş, în weekend.
  • Apropo de făcut poze, la moldoveni se atestă un fenomen foarte interesant referitor la aparatele de fotografiat "prafesianalinie", care de fapt nici nu-s "prafesianalinie" da-s "semi-prafesianalinie"; aici mă refer la reacţia trecătorilor la vederea unui astfel de aparat. Eu, spre exemplu, fotografiez acum cu un Canon pe film (care nici nu e al meu), iar el, din faţă, arată exact ca un digital (cel puţin la prima vedere). Hoinărind pe străzile oraşului cu aparatul la vedere, observ atent privirile trecătorilor. Evident, toate se îndreaptă spre vedeta care atârnă la gâtul meu şi n-o slăbesc nici după ce au trecut deja de mine; întorcând capul după ei, observ că şi ei fac acelaşi lucru. Din această cauză... mă simt atât de artistă, atât de patetică! Ca un boem în căutarea inspiraţiei, captiv într-o lume surdă şi oarbă în pretenţa Frumosului! Maxer, îţi dai seama ce consecinţe are gestul tău sufletist?)))
  • America, ţara tuturor posibilităţilor? Daaa' de unde?! Staţi să auziţi voi în Moldova ce se твареште la acest capitol! Aici oricine venit din orice colţ al lumii se poate angaja oriunde, neştiind nici limba de stat şi nici oraşul. Două săptămâni în urmă, după o cumătrie, am avut marele noroc să prindem un taxi la ora 3 dimineaţa care să ne aducă de la Ciocana în Buiucani. Deci, urcăm împreună cu tata şi îi zicem taxistului unde să nă ducă. El concretizează în limba rusă, apoi porneşte în direcţia Centrului. Când ajunge la Ştefan, îi cere tatei direcţii (în rusă), despre cam unde s-ar afla strada Vasile Lupu. Tatăl îi explică, iar acela habar n-are. Tatăl insistă, acela - nimic, de parcă îi explica teoria relativităţii în chineză. Până la urmă, s-a dovedit a fi că e nou în oraş, vine din Siberia, dintr-un oraş T... T...nu-ştiu-cum, am uitat. S-a angajat vreo lună în urmă, imediat ce s-a mutat în Chişinău şi fiind că ÎNCĂ nu cunoaşte limba şi nici oraşul, i-a luat aproape o oră să ne aducă acasă. Cum dom'le?! Nici acte moldoveneşti, nici limbă, nici oraş... NIMIC! CUM DRAGĂ TE-AI ANGAJAT LA O FIRMĂ DE TAXI?!
  • De fapt, nu mă mai miră nimic.
Ne vedem la brad! :3