Şaptesprezece

Recent am sărbătorit majoratul unei prietene şi cineva mai pesimist a adus vorba de depăşirea vârstei de şaptesprezce ani şi atingerea celei de optsprezece ca fiind nu tocmai fericită... De ce?
Pentru că vârsta de şaptesprezece e, nu mă feresc să spun, perfectă.
Este apogeul adolescenţei, perioada de timp în care nu eşti nici major, dar nici minor.
Eşti undeva între tânăr şi copil.
La şaisprezece eşti încă mic, dar optsprezece e deja ceva prea "rotund".
Şaptespezece e impar, e fresh, e tineresc!
Şaptesprezece sună bine, mai mult ca atât, arată bine. Are două cifre foarte frumoase, 1 şi 7. Şapte e cifra mea preferată, iar unu înseamnă începutul, unicitatea.
Eu mai am două luni şi depăşesc şi eu această vârstă şi regret, pentru că am impresia că n-am trăit-o suficient.
Optsprezece e bătrân şi prăfuit, în comparaţie cu proaspătul şaptesprezece.
Nu prea pot explica de ce simt aşa, dar pentru mine, şaptespreceze ani este vârsta perfectă.
Nu spun, maturitatea şi tinereţea de după 20 are şi ea beneficiile, avantajele, frumuseţea ei.
Dar în adolescenţă, şaptesprezece e numărul pe care trebuie să-l preţuieşti.
Nu vreau să ating majoratul şi mi-i frică de îmbătrânire.
Poate sunt paranoică, dar când stau în camera de baie şi meditez referitor la viaţă, mă conving de fiecare dată că prea repede trece timpul...

P.S. observaţi ora postării.