Când Karma e împotriva ta

Sunt zile din astea când văd numi pahare pe jumătate goale. Iar jumătatea plină e otravă.
În astfel de zile, critica constructivă nu foloseşte la nimic, vântul îţi ciufuleşte părul în orice direcţie nu te-ai întoarce, iar în maxi-taxi te calcă toate babele pe cizmele tale noi nouţe de iarnă de 3000 de lei de la Elat, pentru că nesimţiţii îmbrăcaţi în negru şi cu pantofi cu boturile ascuţite stau confortabil pe scaune şi se fac a se uita prin geamul murdar, periodic scot din buzunare când un telefon mobil, când altul...

Pesimism pur, pe care dacă nu-l depăşeşti, funcţionează ca un set de reacţii în lanţ. Dimineaţa te trezeşti cu întârziere şi simţi că parcă nici n-ai dormit, când te priveşti în oglindă te sperii, nu-ţi găseşti hainele potrivite, pantalonii negri puşi deoparte de cu seară sunt plini de puf de mâţă, părul nu-ţi stă nicicum, urmează să ai opt lecţii, în transport cântă Pugaciova, ţi-ai uitat banii de mâncare acasă, e.t.c. (end of thinking capacity).

Chiar acum, când încerc să scriu după o pauză de mai bine de două săptămâni...

Zile din astea în care până şi inspiraţie este, dar nu poţi să storci nimic util din ea. :|
Aştept iarna.

Flori de smog

Uite că a sosit perioada mea preferată a anului.
Fiind lipită de inspiraţie şi ocupată până peste cap cu treburi incredibil de importante, am decis până pe 1 decembrie să-mi iau vacanţă pe blog.
Am nevoie să mă reculeg. Cică am un stil plictisitor şi degradez. Cică înainte scriam mai bine.
Ciao, până data viitoare. Promit să mă revanşez.
Vă urez un sfârşit de toamnă prăfuit şi afumat!

Bloodstream

Cântecul e perfect pentru ultima mea postare. Dacă aş fi început a cânta în momentul în care am intrat în camera lui, asta aş fi cântat, la sigur...

Wake up...

Look me in the eyes again...
I need to feel your hands upon my face....
Words cand reline eyes
They can cut you open...
And then... the silence surrounds you and haunts you...

You've gotten into my bloodstream...
I can still feel you floating in me...

P.S. Nu privesc Vamprie Diaries. Soundtrackul e Stateless - Bloodstream; l-aş fi pus la player, dar ştiind viteza cu care lumea îl opreşte imediat ce intră şi mai ales că versiunea din serial (unica şi care se găseşte numai pe youtube la acest link) e mai frumoasă decât cea originală, am decis să-l postez aparte. Enjoy.

Soare din tavan

Ziua plouă, iar noaptea e soare. Îmi bate în ochi şi nu mă lasă să dorm. Încerc să mă obişnuiesc cu lumina abundentă care mă invadează, dar nu pot, pentru că e rece.
Mă scol şi-mi dau seama că mă aflu pe canapea. Am şi uitat că am rămas în sufragerie. Urc la etaj, îmi amintesc că am jaluzele în dormitor; poate voi putea să pun geană pe geană măcar în această noapte.
Trec pe lângă camera lui; doarme buştean, ca de obicei. Oare cum reuşeşte? Mai fac un pas, apoi mă răzgândesc şi intru la el. Îl privesc de sus, apoi mă învârt prin jurul patului, examinându-l din diferite unghiuri. Parcă e de porţelan, nici un muşchi încordat, nici un rid, nici o emoţie, nici un vis. Chipul - calm absolut.
Doarme pe partea dreaptă, inert, nemişcat; respiră rar şi aproape nesimţit, ai zice că e fotografie, nu om viu. Razele reci îi inundă trupul îngheţat. Ora două, noaptea. Cum naiba doarme aşa!?
Ies şi mă îndrept spre camera mea. Trec pe lângă baie. Mai fac un pas, apoi mă răzgândesc şi intru, gresia rece îmi face pielea de găină. Mă privesc în oglindă, dar nu mă văd. Îmi ating obrajii, îmi palpez gâtul - nimic. Oglinda nu colaborează. Renunţ. Merg agale spre dormitor.
Cearşafurile albe, scrobite, reflectă lumina ca nişte suprafeţe proaspăt lustruite. Mă aşez pe marginea patului şi privesc pe geam, dar nu văd nimic, e mult prea însorit şi simt un fel de agitaţie mută, estompată parcă de atmosfera din casă. Mă întind, patul nu e moale şi primitor ca în filme. E rece, iar plapuma se ondulează crispat sub greutatea corpului meu.
Mă ridic şi-mi închid încet jaluzelele. Se face beznă şi anxietatea dispare imediat. Mă simt ca atunci când abia după ce se face linişte completă, îţi dai seama că se auzea de fapt ceva, un zgomot de fundal imperceptibil.
Închid ochii. Căldura întunericului mi se răspândeşte prin trup...
Se aud paşi, deschid ochii, şi din nou mă orbeşte soarele. Ce s-a întâmplat?!
El stă lângă uşă, rezemat de perete, şi îmi zâmbeşte.

I Heart Dogs

Dacă m-ar întreba cineva ce aş alege între câine şi pisică, în absolut toate cazurile aş răspunde câine.
Deşi am motan acasă, prefer câinii, pentru că sunt mai entertaining.
Totuşi, preferinţele mele în raport cu alegerea animalelor de companie, nu au absolut nimic în comun cu frica obsesivă pe care mi-o provoacă caninele. De la maidanezi până la pekinezi. (doar pentru că rimează)
Pentru a evita eventualele "conflicte" când sunt nevoită să trec pe lângă aceste minunate animale, am învăţat să-mi controlez adrenalina care stă să răbufnească în orice clipă când dau nas în nas cu vre-un câine, şi din cauza căreia risc să atrag atentia tuturor dobitoacelor pe raza de un km pătrat.
Acum, partea cea mai interesantă: strategia mea de control a fricii.
Având în vedere că nu mă pot convinge şi auto-motiva o dată şi pentru totdeauna că ei nu prezintă un pericol pentru mine, trebuie de fiecare dată, prin puterea gândului, să-mi insuflu vorbe încurajatoare.
Un caz particular, care a avut loc vineri, când hoinăream prin buiucani în căutare de subiecte pentru fotografiat, urmează a fi prezentat în formă de monolog.
"The words in my mind... You are free to talk to mee... (cântam odată cu playerul) Mmmm.. mm- (zăresc duşmanii în număr de 2-3) Oh nu.. Oh nu, oh nu, nu, nu, nu, nu, nu!  Ce nu-mi merge azi... (mă opresc din mers, şi mă întorc) Oh fuck, acum o să mă vadă trecătorii şi o să zică că-s ţicnită (mă întorc iar în direcţia iniţială) ok, stai calmă, ai mai trecut prin asta de zeci de ori. STAI CALMĂ. Aşa, acum mergi la pas... NU. PRIVI. ÎN. DIRECŢIA. LOR. of dar dacă mă pândesc? Trebuie să trag cu ochiul. OH NU! Se uită la mine. Ce să fac, ce să fac? Aşa, grăbeşte uşor pasul, respiră adâââânc.... Inspirăăă, expirăăăă... aaaşa. Încă puţin, ţine-te în mâini! Nu panica!! Aşa... NU PRIVI ÎN URMĂ! Huuu.. e bine, e bine... inspirăăă, expirăăă, inspirăă, expirăă.. mai lent... aşa... O DOAMNE MI SE PARE CĂ MĂ URMĂRESC! (întorc încet capul) Nu, au rămas acolo.. e bine... Hu... Am trecut şi de asta...".
Şi aşa de fiecare dată.

*loves* Part III.

Partea a III-a a paginei *loves* a sosit!
Poze proaspete marca Sufletista, într-o formă nouă.
Diferenţa dintre celelate ediţii şi aceasta este că pozele ediţiei a treia au fost efectuate cu un aparat de fotografiat pe film.
Vizitaţi-o and feel free to comment (again)!
Will accept anything as an opinion. :)

Ziua lui Buckie

A. A. S. buckie - subst. comun, inventat de către mine, forma scurtă la Buckingam Pallace Guard/ Queen's Guard. In other words, nu ştiu cum se numesc ei altfel, iar să scriu de fiecare dată Buckingam Pallace Guard ar lua prea mult timp. Deci, Buckie, produsul lenii mele.
A.S. This is a Buckie. ------------------>



06:00 - Un, doi, un, doi, un, doi, mă duc să-l înlocuiesc pe cel cu schimbul de noapte, un, doi, un, doi.
06:02 - Am ajuns. Poziţia cât mai rigidă, nu privi pe celălalt în ochi.
06:03 - Poate ar trebui să mă relaxez puţin, astăzi regina e plecată şi va trebui să stau până la prânz.
06:04 - E prima zi de lucru totuşi, precis sunt camere ascunse pe undeva, ar trebui totuşi să mă menţin rigid.
06:05 - Mă cam deranjează chestia asta de pe cap, dar e ok.
06:06 - Ce plictiseală, ca să treacă timpul mai repede, voi încerca să privesc într-un punct şi să număr.
06:30 - Mă cam dejanjează chestia asta de pe cap, dar e ok.
07:00 - S-au mai trezit londonezii, în sfârşit văd şi eu mai multă lume.
07:05 - Azi e sâmbătă? Ar trebui să treacă şi turişti pe aici.
07:15 - Hehe, îmi amintesc când eram eu copil şi am fost în excursie la Palat.
07:30 - Plouă.
07:31 - Oare ce ar trebui să fac? Nu mi-au dat instrucţiuni pentru asta.
07:32 - Oare am voie să mă mişc? Măcar puţin?
07:33 - A ieşit soarele! Ce bine! S-a cam udat chestia asta de pe cap.
07:45 - Plouă.
08:00 - Continuă să plouă. Chestia asta de pe cap devine cam grea.
08:15 - A ieşit soarele! Sper să mă usuc repede.
08:30 - Ce zi frumoasă totuşi... şi ce muncă nobilă... o, uite şi un bărbat trece. Probabil la serviciu pleacă, o fi vreun diplomat, e îmbrăcat la costum. Ar trebui să-i zâmbesc!
08:30:41 - Flegmă pe pantof.
08:45 - Oare cât o fi ora? Mi se face foame.
09:00 - Plouă.
09:30 - Soare. Şi totuşi ce muncă nobilă!
09:40 - Se apropie un grup de turişti.
10:00 - O, vin spre mine. Faţă serioasă.
10:01 - Fac poze, ce nice.
10:02 - Îmi ating chestia de pe cap.
10:03 - Îmi examinează uniforma.
10:04 - Mă privesc în ochi, mă provoacă.
10:05 - Un bărbat cu respiratie oribilă îmi cercetează arma. Please kill me.
10:06 - A plecat, slavă Domnului, I can breathe!
10:10 - Şi, pleacă grupul...
10:14 - Plictiseală.
10:15 - Mă cam deranjează chestia asta de pe cap, dar e ok.
10:30 - Plouă.
11:00 - Oh, nu.. nu, nu, nu, nu, nu, nu!
11:00:14 - Nuuu, numai nu acum!
11:00:30 - Ce mâncărime, Doamneeeee!!!
11:01 - MUST. NOT. SCRATCH. LEG. MUST. RESIST. TEMPTATION.
11:02 - Cred că mă înverzesc la faţă.. ce să fac, ce să fac?
11:03 - Doamne ajută.
11:04 - Ce bine eeeee... sper că nu m-a văzut nimeni.
11:30 - Soare! Şi totuşi ce muncă nobilă! Doar că mă cam deranjează chestia asta de pe cap.
11:45 - Oare cât o fi ora?
12:00 - În sfârşit, vine schimbul. Mulţumesc, mulţumeeesc.
12:00:13 - Mişcă mai repede numai, hai nu mai fi şi tu aşa păpuşă de lemn.
12:00:18 - Încă n-ai ajuns?!
12:00:34 - Gata, încă puţin şi voi fi liber. Aşa, da, faţă în faţă, ia-mi locul, da...
12:00:40 - Freedom!!! Lunch time!

P.S. Buckie va mai reveni la job. :)

E frig in calendare (24-10 update)

A.S. 24 octombrie: Am atins 20,000 de vizulizări!!! (de astea cinstite) De fapt, la moment am chiar 20,012.
Continuaţi să votaţi/ oferiţi sugestii pentru posturile voastre preferate!


Pentru ca timpul e foarte rece şi mie îmi îngheaţă condeiul în mână, nu am postat de două săptâmâni nimic.
În schimb, fiind că tot am probleme cu privire la subiectele articolelor mele, vreau să fac un sondaj:


Vă rog să votaţi şi să comentaţi, dacă aveţi ceva de adăugat.
Cam obosesc să scriu "de toate", că e mai greu de ales subiectul, şi aş vrea să mă limitez la un număr restrâns de teme, dar, în schimb, să pot scrie mai mult, fără restrângeri.

Timpul murise

A.S. (Fac asta cam rar, dar fie, azi - postare de fuflet)

Dimineţi.

Patul mare de lângă geamul fără draperii, fără jaluzele, e scăldat în soare. S-a dormit în el, dar de ceva timp stă neatins, cu cearşaful răscolit şi cu pernele lăsate în grabă pe margine.

Prin părţi, două noptiere compacte din lemn negru. Razele soarelui evidenţiază firişoarele de praf pe fundalul întunecat.

Pe fiecare dintre noptiere stă câte o ceaşcă aburindă. Cea micuţă, albă, cu pereţi groşi e cu cafea. Cealaltă, finuţă, mai înaltă, cu desenul unui mac roşu pe centru - cu ceai.

Mai este şi un dulap, faţă în faţă cu patul, la fel din lemn negru, compact. Are câteva rafturi, trei uşiţe din sticlă şi două sertare. În centru - loc destinat vreo-unui LCD cu diagonală imensă, care e ocupat în schimb de... cărţi. Pe stânga şi pe dreapta. Nu stau toate la un loc. Cinci, şase într-o parte, aranjate frumos, după grosime, în ordine descrescătoare, alte cinci, şase în cealaltă parte, cu colţurile îndoite, cu pagini pătate, stând oblic, gata să cadă, mai să se atingă de tabăra opusă.

Dar nu vine nimeni să bea lichidul mereu fierbinte, să aranjeze patul, sau să citească.

Linişte ţipătoare.

Camera largă, elegantă, decorată cu atâta gust şi atâta precizie, strigă din toate puterile. Ar vrea cineva să spargă ceştile de pereţii ei, să răstoarne dulapul şi să zboare pagini pătate peste podeaua ei. Silenţiosul a devenit insuportabil. Dimineaţă după dimineaţă, soarele bate în geam şi luminează fiecare colţişor, zile, luni, poate deja de ani întregi. Nimic nu se schimbă, nimic nu mişcă. Se aude ticăitul unui ceas care s-a oprit în loc şi doar secundarul se zbate infinit în încercarea de a urni din loc timpul.

Dimineţi la rând.

Şi nu vine nimeni să bea lichidul mereu fierbinte, să aranjeze patul, sau să citească...

Sex ca la TV

Se ştie că mulţi (majoritatea) preferă să vizioneze filme în loc să citească cărţi. (greşelile astea mă urmăresc cu radarul). Şi e firesc, având în vedere că e mult mai uşor să urmăreşti imagini şi să asculţi replici, decât să citeşti litere şi să-ţi imaginezi situaţii.
Se ştie că mulţi (toţi) învaţă şi preiau din filme o mulţime de gesturi, mimici, comportamente, idei, pe care le utilizează în cotidian. Spre exemplu simplul act de a aborda o fată. Cum se făcea înainte? Cavalerul trebuia să gândească şi să-şi planifice cu mult timp înainte gesturile, cuvintele, acţiunile, poate să ceară ceva sfaturi de la părintele său. Acum nu e nici o problemă; orice film trebuie să conţină cel puţin un cuplu şi cel puţin o scenă din care spectatorul poate "învăţa" ce şi cum să facă într-o situaţie respectivă (spre exemplu, un romantic date), mai ales pentru că, de obicei, apar stereotipuri, clişee în ceea ce priveşte sensul unei sau altei probleme vizate.
În consecinţă, oricine poate aborda pe oricine oricum. Lumea a învăţat de la televizor cum se comportă în public, cum se stă cu spatele drept la restaurant, cum se face pe timidul la primele întâlniri, cum se face cunoştinţă într-un local public, cum se face sex, cum scapi de situaţii penibile, cum înşeli, cum arată crima perfectă, cum te apropii de cineva care-ţi place fără să faci pe prostu', cum se mănâncă senzual, cum se reproşează, cum se iartă, cum se împacă, presupun cum ar arăta prieteniile adevărate, cum este trădarea, cum ar trebui să fie petrecerile, cine şi ce îţi datorează, cum părinţii n-au nici o autoritate asupra copiilor, cum cei răi scapă nepedepsiţi, cum cei vinovaţi sunt chinuiţi, etc, etc etc...
Şi nu vreau să spun că este ceva rău. De cele mai multe ori chiar ajută să te descurci în viaţă.
Ideea era că... Filmul, de obicei (nu includ Harry Potter, Avatar, Twilight sau Star Wars, ci filme realiste), reprezintă, într-un fel realitatea. Sau se ghidează după ea. La început aşa o fi fost, pe timpul la Godfather şi Pulp Fiction. Astăzi se cam schimbă poziţiile şi pare că de multe ori filmele sunt cele care ghidează realitatea. Pentru că 70% din comportamentul nostru etic e învăţat din situaţii ficţionare, iar 30% din experienţa proprie şi contactul zilnic cu persoane şi situaţii reale.
Cam cât de mult ne ajută/ dăunează aceste "ghiduri"?
Dar tu, te porţi ca la TV? :)