Iubesc Chişinăul de dimineaţă

Ooof Doaaaamne, oraș prăfos şi murdar.
Mergeam... (Literally, mergeam, deoarece nu este mijloc de transport care să ajungă până acolo, şi în plus, e aproape.) ...deci, mergeam eu zilele astea într-o dimineaţă spre şcoală şi mă gândeam la cât de mult iubesc Chişinăul de dimineaţă.

Ador atmosfera Chişinăului dimineaţa...
Oameni care întârzie la serviciu.
Şoferi care scot capul pe fereastră şi înjură (sî matiresk).
Elevi grăbiţi/adormiţi.

Ador aerul proaspăt de pe străzile Chişinăului dimineaţa...
Aroma prafului ce se ridică de pe asfaltul plin cu fostul material antiderapant (nisip) şi glod uscat îţi intră delicat prin nări pentru ca apoi să coboare pe trahee în plămâni, iar mai târziu să te trezeşti cu tuberculoză cronică şi să nu ştii de unde o ai.
Aşa îmi plac dîrele infinite de glod întărit în care zac fosile de filtre de ţigară şi pacheţele din plastic de-a lungul trotuarelor; că de trece vreun automobil şi stârneşte uscăciunea aceea, timp de 3 minute aştepţi, deoarece e vizibilitate redusă de la 30 cm; se așează din nou totul pe şosea, pe hainele, părul şi faţa ta, apoi îşi continui calea, fericit că deja se vede drumu'.

Ador plenitudinea transportului public al Chişinăului dimineaţa...
Nu ai loc unde scăpa un ac, iar când mai dăm peste vreo crăpătură în asfalt de 20 cm cubi, ne mişcăm cu toţii uniform, sincron, după înerţie, sub coloana sonoră a "şafeorului" care înjură.

Ador Chişinăul de dimineaţă...